Lupte la baionetă la Mircești: șapte consilieri maziliți de ceilalți membri ai Consiliului Local
Comuna Mircesti ramâne una greu de guvernat. Exasperat de lipsa de eficienta a Consiliului Loc (...)
citeste totvineri, 27.05.2022
Ieri, când toată ziua prin târg a circulat zvonul înscrierii politrucului pesedist Cătălin cu Ceafă Groasă în competiţia pentru derector la avioane, multă lume de prin filiala de partid şi de stat ne întreba chiar pe noi de unde şi până unde a ajuns acest ciortan care-l îmbrâncea pe nenea Măricel pe scări acum mai an, la şedinţele de partid, în numele premarelui Mihăiţă, să primească acuma aşa onor chiar de la cel îmbrâncit şi umilit cu public.
L-am pus aşadar pe amicul Archibald Tănase să tragă cu urechea pe unde ştie el mai bine, ca să găsească o explicaţiune la aşa chestiune neeplicabilă. Ca de obicei, amicul Archie a venit de pe teren aseară bine informat. Zice el că, de fapt, între timp îmbrâncitorii au devenit amici politici, căci Ceafă Groasă este taman cel care i l-a vândut lui Popa pe Mihăiţă, cu susţinătorii acestuia din urmă ofertaţi la legătură. A, pardon: aţi spus că Ceafă Groasă nu are nicio expertiză nimica în avioane, deci ce caută el acolo la avioane? Ei, şi voi acuma: noi v-am spus ceva de mamă?
Cheliosul, osânzosul şi securilosul
Unul dintre chelioşii influenţi de la partidoiul central care se laudă că face şi desface cum vrea el politichia de la Iaşi este, aşa cum ştiţi, sforarul combinator Codrin Ştersănescu. Da, ştim că omul nu mai are atâta înfluenţă pe câtă avea până acuma vreo două luni, căci de la ultimul congres încoace a intrat într-un clenci cu Drac Nea şi a ieşit de acolo total zburlit politic. Dar staţi pe pace, dacă vă alarmaţi cumva, căci a rămas destul de influent, mult mai mult decât ar merita. Dar nu asta voiam să detaliem, ci cum anume controlează el anumite cotloane politice de la Iaşi. Cu fostul premare Jiji v-am spus că e amic bun, căci vine aici la orice aniversare mai de soi a fostului edil, la fel şi cu aripa Castanciu din partidoiul ieşean, căci prin asta îşi asigură reciproc influenţă, ambii, el şi tăticuţul, având origini comune de pe vremea când erau colegi de partid la Pereme. O chestiune mai puţin ştiută de mulţi este că orice zoaie pe care vrea s-o arunce în capul vreunui politician local, cheliosul Codrin poate s-o facă, căci comandă cum vrea la Bunăzoaia godacului şantajist Ghihocel. Iar aicea zice-se că are intrare prin alt sforar politic trecut pe la zdup, naş de-al buhaiului: fostul şef de gazetă naţională de şantaj Roş K. Stănexu, zis şi Securilă, personagiu care l-a băgat pe godac în unele combinaţii economico-penale inclusiv prin alte judeţe ale ţării, şi din care famiglia acesuia încă mai suge şi acuma, având astfel obligaţii la el. Asta, aşa, v-o spunem ca să ştiţi ce caută pe aici cheliosul, când vine pe la Iaşi, şi cu ce pleacă el înapoi...
PS: Iacătă că n-am mai apucat să vă spunem una tare ce-o lăsasem pe la urmă: ce legătură are Iaşul cu marea lovitură prin care va fi doborât în curând Călin Popexu Moliceanu: şpaga aia de 20 de milioane de iepuroi. Staţi deci mâine de dimineaţă pe aproape, că, vorba lui Gâdea: vine nucleara!
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Actorul Jude Law pe afişul viitorului film din seria "Star Wars" la Disney+
Zeci de persoane au fost luate “pe sus” în această dimineaţă într-un dosar de camătă şi şantaj
Un bărbat înarmat aflat în apropierea unei şcoli este împuşcat mortal de poliţia din Toronto
Simona Halep: M-am antrenat bine, am început bine, dar m-am panicat, nu ştiu de ce s-a întâmplat
A murit Andy Fletcher (60 ani). El a fost membru fondator al Depeche Mode
Preţurile petrolului au urcat cu peste 3%, până la maximele ultimelor două luni
Zelenski: Ucraina va fi întotdeauna un stat independent şi nu va fi înfrântă
Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică
Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes
Lupte la baionetă la Mircești: șapte consilieri maziliți de ceilalți membri ai Consiliului Local
Un şef din Jandarmeria ieşeană a scăpat cu amendă, după ce fusese condamnat cu inchisoarea
Malurile Bahluiului, acoperite cu copaci. Arțar roșu în zona Podu Roș
Un scaun gol. De ce a lipsit primarul de la o dezbatere importantă pentru oraș
Administratorul firmei "Albăcazăpada" şi-a spălat păcatele plătind suma imputată de Fisc
FOTO Cum a reuşit Covid 19 să vindece Palatul de Justiţie Iași de “boala hârtiilor”
Și-a cumpărat din Ucraina, cu 200 de euro, un permis de conducere valabil 30 de ani
Primăria a virat miercuri 700.000 lei în conturile echipei de fotbal
Trei dintr-o lovitură: vindeau cannabis ca să-şi finanţeze consumul propriu
Un şofer a scăpat de puşcărie la Curtea de Apel. Ce greşeli făcuse în prima instanţă?
Hotel pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, trataţi la Spitalul "Sf. Maria"
Muzeul Naţional al Literaturii din Iaşi organizează vineri o conferinţă la Chişinău
Un elicopter militar va survola azi Iaşul: „Accesul presei nu este permis”
Noual BMW, surprins pentru prima oara in teste. Ecran curbat urias in bord
Mesaj tranşant al cancelarului Olaf Scholz: Putin nu poate fi lăsat să câştige
Variola maimuţei: 219 cazuri confirmate la nivel mondial, anunţă ECDC
Emoţionant! O căţeluşă a adoptat un pui de căprioară aflat în grija autorităţilor (VIDEO)
Tesla, cea mai bine vândută marcă premium în SUA, în primul trimestru
Cum s-a salvat șoferul unui Tesla Model Y din mașina cuprinsă de flăcări
De la Londra la New York în 90 de minute cu avioanele hipersonice Mach 5
Logitech a creat cea mai tare tastatură office din lume și a regândit un mouse
Presa rusă: Aproximativ 8.000 de prizonieri de război se află în prezent în Doneţk şi Lugansk
iPhone 13 a fost cel mai bine vândut smartphone în primul trimestru din an
Prin mall-urile din Moscova bate vântul. Sancţiunile îşi arată colţii! (VIDEO)
Cum să alegi patul pentru a beneficia de somn odihnitor? (P)
Anunțul zilei de la Mercedes Benz: moartea mașinilor cu cutie manuală
Rusia câştigă miliarde de dolari de pe urma blocadei de la Marea Neagră
Mitrea, dezvăluiri despre Borcea: ”Îi spuneam 'Magdalena' bărbatului feroce”
Autoritatea ţarului Vladimir Putin se fisurează încetul cu încetul
Qinwen Zheng o înfruntă pe Halep: „Eram un copil gras și mă îmbolnăveam foarte des”
Penalul Cristian Rizea, fugar în Republica Moldova, amendat la un miting pro-Dodon
Blocada cerealelor de la Marea Neagră, spartă cu nave din SUA?
Ramzan Kadirov, liderul cenenilor, este hotărât să atace Polonia
Alexandru CĂLINESCUFranţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme |
George PLEȘUCine ocupă scaunul gol? |
dr. Eugen TÂRCOVEANUIN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.