Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ce e de făcut cu poliţa Euroins? Patronii service-urilor îşi pun mâinile în cap când aud de asiguratorul falimentar

GALERIE
euroins, despagubiri, service,
  • euroins, despagubiri, service,
- +

Tot mai multe service-uri auto din Iaşi încep să refuze să repare maşinile clienţilor asiguraţi la Euroins, de teamă că îşi vor recupera banii şi mai greu după ce companiei i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, iar cele care încă mai acceptă, primesc doar cazurile uşoare. 

Proprietarii service-urilor susţin că Euroins decontează greu costurile din atelierele auto, în unele situaţii perioada ajungând şi până la doi ani. La rândul lor, deşi toate poliţele Euroins mai sunt încă valabile, mulţi ieşeni care şi-au făcut asigurarea pe un an se gândesc deja să ceară banii înapoi de la compania aflată în prag de faliment şi să încheie poliţă la alt asigurator, de teamă că se vor trezi şi cu banii daţi, şi fără asigurare valabilă. Pe lângă asta, nici nu ştiu ce s-ar întâmpla în situaţia în care ar fi implicaţi într-un accident rutier. „Bineînţeles că voi face cerere să îmi dea diferenţa de bani, eu am făcut asigurare din ianuarie şi până la sfârşitul anului, deci pe un an, dar suntem abia în luna martie. Mă gândesc şi ce aş păţi dacă aş avea accident în care e implicată vreo maşină de asta scumpă, nu ca a mea, îmi sare omul în cap când vede că îi dau asigurarea de la Euroins, poate mă dă şi în judecată”, ne-a spus un şofer.

Cine face constatarea de daună în cazul poliţelor Euroins

Totuşi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că poliţele emise de Euroins sunt încă valabile şi că vor fi anulate automat doar după 90 de zile de la deschiderea procedurii falimentului prin decizia instanţei abilitate. Ori, ieri, ASF a anunţat că până în acest moment procedura falimentului nu a fost deschisă. Proprietarii de service-uri auto din Iaşi îi îndeamnă pe şoferii cu asigurare Euroins să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca să primească contravaloarea daunei suferite, în cazul în care nu sunt primiţi la atelierele auto.

„Dacă este refuzat la un service, clientul trebuie să se adreseze FGA, pentru că situaţia companiei Euroins este preluată de ei şi rezolvă problema prin centrele de daună FGA. Banii de la Euroins noi îi recuperăm după cel puţin un an de zile, chiar doi ani. Mai avem de recuperat foarte mulţi bani de la ei. Momentan mai primim clienţi cu asigurare Euroins, dar într-o anumită măsură, dacă nu sunt daune totale sau cu valoare foarte mare, încă primim. Proprietarii de maşini foarte scumpe ar trebui să îşi facă asigurare CASCO, dar sunt mulţi care nu au, pentru că de obicei sunt mai zgârciţi şi preferă un RCA ieftin şi CASCO deloc, în schimb se uită urât la cel care provoacă accidentul dacă are asigurare la Euroins. Dacă ei îşi asumă responsabilitatea pentru o cheltuială atât de mare în traficul acesta infernal, ar trebui să îşi deschidă o poliţă CASCO şi va fi acoperit în toate cazurile, evident, respectând condiţiile companiei de asigurări unde a încheiat poliţa. Au fost cazuri când au fost trimise în judecată persoanele care au provocat accidentele, dar vina nu este a lor, că şi-au încheiat poliţe la Euroins, ca să îndrepte spre ei vina. (…) Acum constatarea de daună se face de către un inspector angajat sau colaborator FGA, au câteva centre în Iaşi. Majoritatea service-urilor din ţară mai au de recuperat bani de la Euroins”, ne-a declarat Ovidiu Atudorei, proprietarul unui service din Iaşi.

Cum poţi denunţa poliţa Euroins

Păgubiţii Euroins se pot adresa FGA pentru dosarele de daună deja deschise, cât şi pentru cele noi. Asiguraţii Euroins care vor să încheie poliţă la alt asigurator pot cere oricând anularea poliţelor, urmând să primească banii pentru perioada rămasă neasigurată. Pentru recuperarea banilor trebuie făcută o solicitare de denunţare către Euroins, disponibilă pe site-ul Euroins România SA, iar apoi trebuie transmisă către FGA o cerere de restituire a diferenţei de bani, completând online formularul existent pe site-ul FGA. FGA va începe plăţile în 60 de zile, suma maximă asigurată/ despăgubită de FGA fiind de 500.000 de lei.

RCA cu decontare directă, o variantă în cazul în care primeşti o poliţă de la un asigurător cu probleme

Tocmai ca să nu mai treacă prin astfel de situaţii, proprietarii de service-uri din Iaşi recomandă pe viitor RCA cu decontare directă, care permite reparaţia maşinii pe RCA-ul propriu, nu pe poliţa celui care se face vinovat de accident. „Mai sunt acoperiţi cei care au poliţă cu decontare directă şi au accidente uşoare, care nu implică proces verbal de la poliţie, ci doar constatare amiabilă între cele două părţi. Doar cei de pe teritoriul României sunt acoperiţi de decontarea directă. De exemplu, dacă îşi încheie poliţă la o altă companie faţă de Euroins şi au plătit în plus un comision şi au decontare directă, au voie să îşi repare maşina pe asigurarea pe care au încheiat ei poliţa, nu mai repară pe asigurarea celuilalt, dacă este Euroins, deci sunt şi ei acoperiţi”, ne-a explicat Ovidiu Atudorei.

“La nivelul Iaşului sunt cel puţin 100.000 de asiguraţi Euroins”

Mircea Manolache, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) Iaşi, dar şi proprietar al unui service auto în oraş, este de părere că la nivelul judeţului nostru ar fi aproape 100.000 de asiguraţi Euroins. „COTAR a tras un semnal de alarmă de mult timp că Euroins va merge pe urmele City Insurance şi va intra în faliment. Ei (n. red - ASF) au evitat să recunoască că aşa se va întâmpla. (…) Eu am din anul 2021 dosare neachitate de către cei de la City Insurance, mai am şi acum bani de recuperat de la FGA. Euroins are să îmi dea peste 300.000 de euro, eu am plătit facturi pe piese, energie, angajaţi, deci imaginaţi-vă în ce situaţie financiară se află service-urile din ţară. La nivelul Iaşului sunt în opinia mea cel puţin 100.000 de asiguraţi, eu aşa zic. Ieşenii ar trebui să ceară banii. Ei merg pe premisa că nu mulţi o să facă cerere să îşi ia banii înapoi. Asta e cea mai mare măgărie pe care a făcut-o şi o face statul român prin aceşti oameni pe care noi i-am votat. Din 2021 de când a dat faliment City Insurance şi până în prezent nu ştiu dacă s-a plătit 30%. Mai avem bani de primit de la City Insurance, cu falimentul, acum începe Euroins, vă daţi seama. Noi nu mai primim clienţi cu asigurare Euroins. Chiar dacă FGA deschide dosare, noi vom face un boicot. Tot omul o să sufere, că aşa se întâmplă. Să iasă oamenii în stradă, cu parul, că asta e de făcut”, ne-a declarat Mircea Manolache.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri