Ce e mai bine de citit o carte de dezvoltare personală sau una de literatură?

duminică, 09 iunie 2024, 09:40
6 MIN
 Ce e mai bine de citit o carte de dezvoltare personală sau una de literatură?

Am auzit că la salonul de carte de la București, Bookfest, cele mai vândute cărți, de departe, nu au fost de literatură, de știință, de religie sau artă, ci de dezvoltare personală.

Nu m-aș fi așteptat niciodată la asta de la un popor care nu prea a fost interesat de-a lungul istoriei de propria dezvoltare, ci doar de supraviețuire, trăirea clipei, de mâncare, băutură, iubire, muncă, și din astea. Tot folclorul nostru e plin de iubire împărtășită sau nu, de dor, de jale, de filosofie a morții și a destinului, de petrecere și de ură față de dușmani. Toate astea luate ca niște lucruri date, implacabile, față de care omul nu are niciun control.

„Dezvoltarea noastră personală” națională o găsim în balada Miorița unde ciobanul moldovean s-ar încadra perfect în vreun curent care promovează non-violența, non-participarea, retragerea în natură, comunicarea extrasenzorială cu aceasta și regăsirea sinelui. Curat dezvoltare personală într-o lume atât de violentă, grăbită, îndepărtată de natură și meschină.  Doar că nu e scrisă de un autor care recomandă niște direcții de urmat, ci sunt doar trăirile unui om ce urmează să moară.

Iar asta nu e tot, coincidența face că cei care au cumpărat cele mai multe cărți de dezvoltare personală cu titluri precum Alege să devii, Cartea secretelor, Creierul în extaz, Toate la timpul meu sunt bărbați de vârstă mijlocie. Este vorba despre oameni care vor să devină mai buni, mai frumoși, mai atrăgători, mai talentați, care realizează că le lipsește ceva, dar astea toate după 45 de ani . Mulți nu au o religie, au pierdut-o pe drum, au ignorat-o sau nu sunt siguri de cea pe care o au, sunt divorțați sau în pragul divorțului, fără serviciu, aproape de pensionare sau la un serviciu de care sunt sătui, și din această cauză toate idealurile de până atunci par inutile. E un fenomen tare ciudat și interesant. În trecut bărbații în asemenea situații se duceau la preot, la femei ușoare, își găseau amantă, se călugăreau sau pur și simplu se apucau vârtos de băutură. Dacă reușeau să treacă în ritmul ăsta de 60-65 de ani, treaba mergea brici până pe la 80-90 când se oprea brusc într-o zi cu soare, iar toată lumea era liniștită și împăcată, asta-i viața… Și azi mai fac așa, dar iată că au părut unii care au o nouă activitate, lectura… Ei citesc ideile altora despre ceea ce simt ei înșiși, și le urmează instrucțiunile. Adică pentru această categorie de bărbați altcineva trebuie să le spună ce gândesc și ce ar trebui să facă. Parcă au pierdut capacitatea de a-și mai auzi gândurile, sau chiar de a mai gândi singuri și au nevoie de cineva care să îi țină de mână. Bărbații aceștia citesc lecții despre cum să iasă din impas, despre cum să-și găsească cel mai ușor și sigur calea, liniștea, împăcarea, în loc să caute singuri, prin propriile puteri și cu ajutorul propriilor experiențe, care n-ar trebui să fie puține la vârsta aia. Câtă experiență îți trebuie la urma urmei ca să trăiești? E bine pentru edituri, evident, dar nu știu cât de bine este pentru persoana însăși care acumulează atâtea nebunii. M-am apucat și eu de citit mai vârtos după 45 de ani, mai ales literatură și istorie, și sunt foarte mulțumit de „profesorii” mei. Dacă nu înveți din experiențele altora adevărate sau inventate, atunci de unde să mai înveți?

Mie personal literatura, cel puțin, mi se pare mult mai didactică și mai instructivă decât toate cărțile în care autorii îți spun direct ce să simți și ce să faci ca să trăiești mai bine, să fii fericit. Pentru că aceia sunt de fapt niște doctori șarlatani care nu-și dau seama nici ei că sunt defecți. Niște manipulatori cu bune intenții, cel mult. Fiindcă sufletul uman nu e un organ cu care să te joci, despre care să îți dai cu părerea, căruia să îi recomanzi tratamente după ureche, luate de pe Internet. Nimeni nu știe încă ce e acolo, și e un mare risc să îi dai medicamente fără să știi ce efect au. Pentru că asta sunt de fapt cărțile acelea, niște medicamente, niște suplimente alimentare pentru slăbit, îngrășat, întreținut sufletul. Și nu e ok. Evident că toate subiectele cărților motivaționale sunt tentante. Cum să nu dorești să devii cineva mai bun, mai reușit, să îți exploatezi la maximum capacitățile primite de la natură, cum să nu vrei să simți extazul „garantat”? Cum să nu vrei să fii mulțumit cu tine însuți, să îți vindeci rănile, să cunoști succesul, iubirea finală?

Cărțile de literatură, în schimb, filmele de artă, muzica, arta, în general, sunt cele mai bune medicamente pentru suflet, pentru că ele nu îți dau niciodată un răspuns direct la întrebarea ta, o soluție la problemele tale, ele îți prezintă viața așa cum e, doar că din alte perspective, iar tu în funcție de capacitatea ta de a înțelege, de a simți, care nu poate fi niciodată îmbunătățită de nicio carte sau medicament, ai să înveți din fiecare câte ceva și ai să devii mai bun ca înainte, din ce în ce mai bun. Arta te învață în cel mai sincer și eficient mod, ea se adaptează în funcție de organism, de suflet. Acolo sunt cazuri cu care tu cu siguranță ai să rezonezi, din care poți împrumuta soluțiile mult dorite. Pentru că nimic altceva decât experiența altora îți va arăta calea pe care să o urmezi. Viețile altora concrete, sentimentele lor cu care tu empatizezi, ideile lor îți completează structura ta mentală.

Din cauza cărților de dezvoltare personală și a filmelor motivaționale găsim roboței prin toate marile orașe care vorbesc și se comportă ca la carte, au obiceiuri ciudate, se schimbă brusc de la o stare la alta pentru că își amintesc de învățămintele din cărți, exprimă idei care nu sunt ale lor, vorbesc în fraze, în citate. La țară nimeni nu crede în dezvoltare personală, acolo treaba se împarte strict în două: ești deștept, te descurci, sau ești prost și o dai în bară, restul sunt fleacuri. Foarte mulți se apucă de sport, își fac program de mișcare regulat, mănâncă după calendar, bifând o listă lipită de ușa frigiderului. Ei cred că viața poate fi organizată rațional, pentru că așa spun autorii „experimentați” din cărțile citite, nonficționale.

Nu e așa, autorii aceia au succes doar ca autori, ca oameni sunt cu siguranță ca noi toți ceilalți. Ei doar dau sfaturi, nu le și urmează. Sunt ca acei experți care te învață plini de încredere cum să joci la bursă și să devii bogat, dar ei înșiși nu o fac, sau dacă o fac, nu sunt cu nimic diferiți decât un începător, pentru că în viață totul este despre tupeu, despre inspirație, despre curaj și nebunie, iar astea vin de la natură, nu se învață, nu ai cum să le practici. Ești sau nu ești astfel.

Cât despre așa-zisa „criză de la mijlocul vieții” pe care mulți o pomenesc și de care bărbații sunt terifiați, e la fel ca oricare alt moment de cotitură al vieții, și abordarea ei depinde în exclusivitate de capacitatea înnăscută a individului de a face față situațiilor limită, schimbărilor. Structura psihologică și mentală a fiecăruia e un edificiu atât de solid, cu o fundație atât de adânc înfiptă în istorie, încât este imposibil să o schimbi, iar revelațiile și miracolele nu se întâmplă niciodată, cu atât mai puțin la comandă.

 Briscan Zara este scriitor și publicist

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii