marti, 19.03.2024
Înţeleg atitudinea de învingător în alegeri a unui lider care se adresează doar echipei sale de campanie, în sensul că „munca voastră a dat roade şi am învins echipele celelalte”, dar nicidecum cu referire la câştigul unei funcţii în administraţie care e pur şi simplu un alt job, unul mai dificil chiar decât unul din privat.
În filmul „Candidatul”, cu Robert Redford şi Peter Boyle, este o replică de final genială, dar care poate fi uşor trecută cu vederea. Bill McKay (Robert Redford) câştigă funcţia de senator al Californiei după o campanie electorală de film, iar la sfârşit, în camera de hotel, aşteptând pe susţinătorii entuziaşti care se îmbulzeau la uşă, îl întreabă pe şeful său de campanie cu o figură împietrită de om lipsit brusc de obiectul muncii: „Ce facem acuma?” în sensul de „pe asta am rezolvat-o, dar de acum încolo ce urmează?” După zeci de zile de luptă incredibilă ce părea la început pierdută fără drept de apel, dar care se termină cu un succes răsunător, câştigătorul realizează uimit că scopul ce părea atunci imposibil şi atât de mult dorit a fost atins, iar acum, în poziţia de învingător a rămas complet dezarmat. Nu s-a pregătit absolut deloc pentru acel moment, pentru victorie, pentru ce urmează după. S-a concentrat atât de mult şi totalmente luptei, încât nu a avut timp, nici măcar intenţie să se gândească la ce va face în eventualitatea în care va câştiga.
Cred că mulţi se află în situaţia asta, iar întrebarea aceasta şi-o pun majoritatea dintre noii noştri aleşi locali acum, după alegeri. Mai cu seamă cei care nu au mai fost niciodată în postura aceasta au un şoc de adaptare intens. Pentru că tot jocul campaniei electorale începe gradual, pe nesimţite, de la uşoară indiferenţă aproape, şi ajunge să te prindă strâns ca o chingă. Nu cred că există candidat la orice funcţie care să nu ajungă la un moment dat să se dedice total acestei competiţii ignorând restul. Lupta ajunge spre final atât de intensă, încât aproape că nu mai e percepută ca o luptă pentru o funcţie, ci pentru supravieţuire. Toţi vor la început o campanie curată, fără atacuri, fără minciuni, denigrări ş.a.m.d., dar după ce s-a tras primul foc, fie el şi din greşeală, ori în aer, se dezlănţuie iadul. Dacă întrebi pe cineva în ultimele zile de campanie dacă merită să facă ceea ce face, cu siguranţă te va înjura: „Asta mă întrebi tu acuma când mai e o săptămână până la final, iar ăştia uite ce îmi fac?!...” E foarte greu să îţi păstrezi cumpătul şi cu atât mai greu să te gândeşti ce vei face în eventualitatea în care vei câştiga. Evident că sunt promisiunile, proiectele, viziunile amintite în programul electoral sau prezentat doar în formă de ideal, dar acestea toate sunt trecute la „diverse” pentru că mai întâi şi întâi trebuie să câştigi, şi apoi să faci treabă, nu?
Apropo de câştigat. Cred că ar trebui inventat un nou termen pentru ideea de câştig al unor alegeri locale, parlamentare sau prezidenţiale. Poţi spune că ai câştigat sau că eşti învingător doar într-o competiţie pentru un câştig anume, pentru un premiu, sau la loto, dar nu pentru o funcţie care implică la urma urmei muncă, program intens, stres uriaş ş.a.m.d. Asta nu e un câştig! Mai degrabă s-ar putea folosi termenul de admis/ respins de la susţinerea unui examen: „am fost admis/ respins de la CJ, am luat la CL, am trecut/ n-am luat/ am picat la primărie” etc… Ar fi mult mai potrivit aşa. Dar, vedeţi dumneavoastră, limba exprimă mult mai bine cum stau lucrurile decât realitatea efectivă, ea trădează adevăratele intenţii ale vorbitorului. Toţi candidaţii care au fost admişi la examenul alegerilor se consideră învingători, ei spun că au câştigat, iar ceilalţi că au pierdut, deci trebuie să fie un câştig pe undeva, altfel, limba ar şti să facă diferenţa.
Din punctul meu de vedere ar trebui să fie mai fericit cel care a pierdut alegerile pentru că genul ăsta de câştig e cu două sensuri. Dacă înainte de „victorie” aveai o viaţă liniştită, fără stres, chiar dacă era mai săracă din punct de vedere financiar, cea care urmează în calitate de învingător e una aproape indezirabilă, dacă pui cap la cap tot ce implică ea. Responsabilitatea imensă nu e pentru oricine, iar câştigul electoral implică în primul rând asumarea unei mari responsabilităţi, aceea de a dirija destinele oamenilor pe care îi reprezinţi în postul „câştigat”. Da, poate e bine că vei avea un salariu măricel, deşi nu e cine ştie ce, că ai „câştigat” posibilitatea de a avea subalterni care să execute ordinele tale, poate chiar maşină de serviciu, birou al tău, telefon şi altele asemenea, dar acestea toate sunt doar unelte de lucru, nu premii, exact cum sunt sapa şi lopata, mătura şi făraşul, târnăcopul şi ciocanul pentru un muncitor, dar eu nu am auzit până acum pe vreun lucrător de pe şantier să zică prietenilor sau colegilor în pauza de bere că e foarte fericit că a „câştigat” posibilitatea de a trage la lopată toată ziua pe şantier şi de a munci 8, 9, 10 ore din greu.
Înţeleg atitudinea de învingător în alegeri a unui lider care se adresează doar echipei sale de campanie, în sensul că „munca voastră a dat roade şi am învins echipele celelalte”, dar nicidecum cu referire la câştigul unei funcţii în administraţie care e pur şi simplu un alt job, unul mai dificil chiar decât unul din privat.
Ar mai putea fi o conotaţie a termenului de „învingător” la alegeri, aceea de „am câştigat dreptul şi posibilitatea şi autoritatea de a vă reprezenta pe voi, poporul, şi de a decide în numele vostru, eu fiind un cetăţean completamente indiferent la câştigurile materiale de orice natură ar fi ele, intenţiile mele reale constând doar în prosperitatea voastră ca popor, în ridicarea nivelului de trăi al vostru, nu al meu, şi în dezvoltarea comunităţii noastre, nimic mai mult. Sau poate şi o recunoaştere ulterioară a meritelor prin ridicarea unei statui în mijlocul oraşului, denumirea unei străzi şi a unei şcoli după numele meu, dar asta numai dacă vreţi voi, nu e obligatoriu…” Sună ciudat, nu-i aşa? Dar, de fapt, aşa a început toată istoria cu politica şi administraţia, de la ideea asta a pornit totul. Primii lideri şi-au dorit să fie în fruntea oamenilor şi au fost aleşi de ceilalţi semeni pentru a câştiga lucruri în numele acestora din urmă, nu pentru ei înşişi, pentru a învinge în bătălii împotriva altora, pentru a garanta supravieţuirea grupului, a tribului, a rasei umane, pentru a se sacrifica pe sine. Evident că aveau şi ei avantajele lor, dar riscul la care se supuneau era şi el pe măsură, dacă nu cu mult, mult mai mare. Nu cred că era aşa rupt de fericire un lider proaspăt ales care ştia că a doua zi era programată o bătălie şi avea toate şansele să moară în ea. Era acel sentiment de erou care punea stăpânire pe el, de sacrificiu, altfel nimic nu justifica intenţia lui sinucigaşă. Putea foarte bine să stea la locul lui, la coada grupului, sub fusta mamei sau a soţiei unde şansele de supravieţuire erau cu siguranţă mult mai mari.
Astăzi, însă, doza asta de sacrificiu a conducătorilor a cam dispărut total şi a lăsat doar locul câştigului în sine, al câştigului material. Superficialitatea caracteristică erei moderne îşi spune cu tărie cuvântul chiar/mai ales aici.
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Băieții născuți din mame obeze au șanse mari să devină și ei supraponderali
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |