Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ce faci dacă ai o formă uşoară de COVID sau dacă eşti asimptomatic

GALERIE
test
  • test
- +

Guvernul a permis printr-o Ordonanţă de Urgenţă ca pacienţii cu forme uşoare de coronavirus să nu mai fie obligaţi să stea internaţi. Ce spun medicii de familie din Iaşi despre actul normativ? Pentru prima dată de la începutul pandemiei, în România au fost raportate peste 5.000 de infectări în 24 de ore.

Medicii de familie vor monitoriza starea de sănătate a pacienţilor diagnosticaţi cu forme uşoare şi medii a COVID-19, precum şi a celor asimptomatici, după ce joi a fost aprobată Ordonanţa de Guvern care permite acest lucru. Astfel, pacienţii vor fi monitorizaţi de medicii de familie până la confirmarea infecţiei, dar şi ulterior, pentru a mai reduce din presiunea existentă în acest moment pe sistemul medical.

„Noi am avut şi până acum grijă de pacienţii, am ţinut legătura cu ei telefonic, problema a fost de la început dacă ei trebuie monitorizaţi fizic sau nu. În principiu, considerăm că nu este nevoie de consult fizic, condiţiile pentru a vedea în siguranţă un pacient COVID sunt foarte dificile, e nevoie de un loc unde să te schimbi, nu poţi să te schimbi în siguranţă în casa pacientului, nici pe casa scării şi nu poţi nici să mergi în halat pe stradă“, a precizat dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedinte al Colegiului Medicilor Iaşi.

Noutatea este că medicii de familie vor primi 105 lei pentru fiecare caz care va fi monitorizat, iar concediile medicale pentru aceste persoane şi pentru cei aflaţi în izolare vor fi emise tot de ei.

„Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi încheiat de casa de asigurări de sănătate cu reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie îşi desfăşoară activitatea. Finanţarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate“, au precizat reprezentanţii CNAS.

Conform Ministerului Sănătăţii, persoanele care prezintă simptome specifice trebuie să rămână la domiciliu până se confirmă sau se infirmă diagnosticul, iar dacă se infirmă, pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical până la rezolvarea problemelor de sănătate.

Dacă testul confirmă infecţia, dar persoana nu prezintă simptome sau manifestă o formă uşoară, va putea rămâne izolată la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie, fără să mai fie nevoie de evaluarea unui medic specialist, concediul medical fiind emis de medicul de familie.

Totodată, persoanele asimptomatice care se testează, dar la care testul iese pozitiv, pot rămâne tot în grija medicului de familie, care le va acorda concediu medical pentru perioada de izolare.

Cei care sunt contacţi direcţi ai unei persoane sau care vin dintr-o zonă roşie vor rămâne sub monitorizarea medicului de familie care le va emite concediu medical.

Explicaţia ordonanţei pas cu pas

Persoanele care prezintă simptome specifice COVID-19 rămân la domiciliu până la primirea rezultatului testului care confirmă sau infirmă diagnosticul de COVID-19.

În cazul în care diagnosticul este infirmat, pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical până la remediarea problemelor de sănătate.

În cazul în care testarea confirmă că persoana este infectată cu COVID-19, dar nu prezintă simptome sau manifestă o formă uşoară a bolii, poate rămâne izolată la domiciliu, în monitorizarea medicului de familie, fără a mai fi necesară evaluarea unui medic specialist şi va primi concediu medical de la medicul de familie.

Persoanele fără simptome care se testează, iar testul este pozitiv (asimptomatici), pot rămâne în monitorizarea medicului de familie, care le acordă concediu medical pentru perioada de izolare.

Persoanele pentru care DSP instituie măsura carantinării (contact direct cu persona infectată sau vine din zona roşie) vor primi concediu medical de carantinare de la medicul de familie, în baza deciziei DSP.

Record de internări la terapie intensivă

Numărul total al cazurilor de COVID-19 a trecut de 200.000 după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 5.028 de noi cazuri de infectare - cel mai mare bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei. În ultimele 24 de ore a fost prelucrate 35.351 de teste. De asemenea, s-au înregistrat şi 82 de decese, bilanţul fiind de 6.245.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 erau internate la ATI, un nou record.

Până vineri, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.002.800 de teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.333 la cerere.

Situaţia epidemiei din România provoacă îngrijorare în UE

Ţara noastră a fost inclusă pe o listă de state care provoacă îngrijoare privind răspândirea virusului de specialiştii de la Centrul European pentru Control al Bolilor, într-un raport publicat vineri. Unul dintre criteriile avute în vedere este numărul de infectări zilnice în rândul populaţiei vârstnice din ultimele 14 zile, care depăşeşte 60 la suta de mii de locuitori.

Îngrijorare stârneşte şi numărul zilnic de decese care a trecut de 10 la un milion de locuitori.

Vineri, singurele ţări europene considerate stabile din punct de vedere epidemiologic erau Finlanda, Cipru, Estonia şi Grecia.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri