Ce fel de „pace”?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 26.01.2022

Ce fel de „pace”?

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

După atâta timp, unul al crizei politice, declanşată tocmai de cei - toţi, fără excepţie - care ar vrea să pară „victime” ale ei, dacă nu (cum pozează majoritatea lor) şi „salvatori” ai noştri, ai ţării, din urmările acestei tevaturi de durată, ni se vorbeşte despre „iminentul final fericit” şi „îndelung negociat”: al guvernării „rotative”. 

Cu aerul unei miraculoase soluţii, sinteză de sacrificii, înţelepciune şi decizie rezonabilă, din partea tuturor artizanilor acestei „păci”, pe care unii, din păcate, prea destui o visează deja himeric domnind peste următorii şapte ani. Aşa să fie oare? Asistăm la punerea unei temelii de stabilă şi rodnică, da, colaborare a „stângii” cu „dreapta”, de dragul „poporului” votant? Sau, dimpotrivă, abia acum se face caz de un cât se poate de precar „armistiţiu”, în al cărui, cum să-i spun, „decoct” multe mocnesc şi… dospesc, „promiţătoare” în felul lor pentru cam tot ce va să vină?

Ultimii „paşi” (seria lor încă nu e încheiată la ceasul însemnărilor de faţă) ai simetricelor mişcări de apropiere ale celor două camarile de partid, a lui Cîţu şi a lui Ciolacu, au fost (şi vor continua să fie, până la, ca şi după învestire) şi cei mai plini de ascunzişuri, de cabrări şi de „fente”, în care se pot de pe acum întrevedea şi rezervele de toxine ale viitorului „proaspăt” înjghebatei mezalianţe politichianiste, ba chiar şi mai rău: şi perspectivele de „armonie” complice, mai toxică decât orice altceva, derivată din pomenitul „armistiţiu”, doar mediatic, propagandistic ambalat drept „salvator”.

Las deoparte mai mult decât „ipoteza” (pentru care au fost şi sunt atâtea semne) unei planificări, din timp a „crizei”, ca să se scape din incomoda coaliţie cu USR. „Atracţia” reciprocă dintre PSD şi PNL nu vine din vreun „şarm” târziu descoperit, dinspre ambele părţi, nici din ce ştie ce înţelegere raţională a dificilei situaţii a ţării (la care cine alţii decât tot ei au adus-o): nu, nici vorbă, deşi ăsta le este jocul „de scenă”, ci din tot felul de interese, şi ale unora, şi ale celorlalţi, dar - cu o singură excepţie - nu aceleaşi. Şi tocmai de aceea metafora militară a „armistiţiului”, nu ca sfârşit şi ieşire „din criză”, ci ca prag al adâncirii şi cronicizării ei, sub aparenţe târâş-grăpiş cosmetizate: retoric, mediatic, „filantropic”, tot atâtea machiaje menite să prostească electoratul.

Primele „mutări” - semnal pe taraba „ofertelor” din mariajul politic în prag de oficializare au apărut deja. Ciolacu şi ai lui au bătut şaua impozitării progresive, a majorării pensiilor şi alocaţiilor, a plafonării facturilor, obişnuitul lor repertoriu, de vorbe, nu de fapte, ele, atât de departe de realităţile sărăciei noastre (prielnică lăcomiei „specialilor” intangibili şi a „furnizorilor”, prin TVA şi paraziţilor statului). De cealaltă parte, a „echipei câştigătoare”, e uşurarea adusă de USR-„exit”, plus bezelele - „cota unică” de impozitare - destinate parveniţilor şi învârtiţilor, abonaţi la contracte (cu dedicaţie, neapărat) cu statul. Şi excepţia unificatoare în concubinajul stânga-dreapta? Păi, care altul decât PNRR-ul mijind la orizont şi pentru „revizuirea” căruia PSD-ul „ciolacian” se arată aşa de diligent, gata să meargă cu „petiţiunea” la Bruxelles, în vreme ce ai lui Cîţu speră să rămână pe voia lor: să tacă şi să facă cum le-au promis protejaţilor.

Cu binecuvântarea lui Iohannis şi un Ciucă, cu noduri „înghiţit” de Florin - „resemnatul” ranchiunos (şi gata oricând de vreun viraj anti-Cotroceni), se întrevede o „pace” plină de mârâieli, de muşcături… „amicale” şi lacome complicităţi.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (II)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (II)

Atunci când şi-au prezentat pachetul de cereri adresate Occidentului, reprezentanţii diplomatici ruşi nu aveau cum să spere că simplul zăngănit de arme în preajma graniţelor ucrainene poate inversa un amplu proces geopolitic derulat pe un interval de aproape trei decenii.

Filmuletul zilei

opinii

Asachi întemeietorul

Florin CÎNTIC

Asachi întemeietorul

Gh. Asachi este una dintre figurile fondatoare ale instituţiilor moderne în Iaşi. Printre ele, şi Arhivele Statului Moldovei care, la 190 de ani de funcţionare neîntreruptă, rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale oraşului.

Hombre şi patimile

Radu PĂRPĂUȚĂ

Hombre şi patimile

Hombre locuia în Iaşi, în oraşul culturii cum se zice cu o vorbă tocită. Dar dacă ne referim la cartierul Bularga cel puţin nici nu poate fi vorba de „oraşul culturii”. Bulargăi îi spun, chiar locuitorii cartierului, ŢŢŢ, adică Ţaţe, Ţoape şi Ţărani. Sigur, or fi şi oameni deosebiţi printre ei. Desigur că şi alte oraşe au asemenea cartiere. Şi asemenea oameni. Spun asta deşi nu am fost la Londra, Avignon sau Târgu Bujor.

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (II). Moneda rotundă

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (II). Moneda rotundă

Deși subiectul e același ca într-o povestire de Sadoveanu - o vânătoare -, alt text scris de Dan Eremia Grigorescu păstrează tușe din stilul, din atmosfera prietenului vârstnic și taciturn. Dar nu admirăm, ca să mă exprim în termeni de facere a imaginii, panoramări îndelungi, detalii generos lăsate privirii. Acum savurăm cadre scurte, ritmic, aproape nervos montate, potențând starea de neliniște, de pericol iminent, aproape fatal. Nu numai descrierea momentelor de așteptare imprimă viteza, savoarea lecturii, ci, în plus, momentul unic, de povestire incredibilă dar adevărată a dansului vânătorului cu fiara, ultimă încontrare pe viață și pe moarte, urmată de finalul imprevizibil.

pulspulspuls

A fost sau n-a fost? La cerneală ne referim: aranjament sau furie. Iată variantele!

A fost sau n-a fost? La cerneală ne referim: aranjament sau furie. Iată variantele!

Aşadar, vorba filmului lui Porumboiu jr.:A fost sau n-a fost un scenariu pus la punct chiar de Simion&compania lui de băieţi cu ochi albaştri ce privesc înspre răsărit, aşa cum pare multora să fi fost acolo în piaţă, la episodul cu cerneala peste meclă? 

Caricatura zilei

Șoșoacă și racheta

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X