VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunţat cum va reacţiona când se va întâlni cu omologul său austriac, întrevedere la care va aborda subiectul aderării ţării noastre la Schengen. El a precizat că îi va strânge mâna şi „o să mă uit în ochii domniei sale şi voi spune că întreaga Românie este consternată de această măsură pe care a luat-o Austria”.
Petre Daea a fost întrebat, sâmbătă la Antena 3, ce îi va transmite omologului său austriac în cadrul unei întâlniri pe care o va avea la Bruxelles, după ce Austria a votat împotriva aderării României la spaţiul Schengen.
„Nu voi folosi acest prilej pentru a muştrului pe cineva, dar cu siguranţă îi voi strânge mâna şi o să mă uit în ochii domniei sale şi voi spune ceea ce merită să fie spus şi anume că întreaga Românie este consternată de această măsură pe care a luat-o Austria şi din acest punct de vedere am ocazia să transmit ceea ce simt ca om, ca român şi din acest punct de vedere nu voi avea nicio rezervă”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Întrebat dacă va mai merge la schi în Austria sau dacă va renunţa la un cont într-o bancă cu capital austriac, Petre Daea a răspuns: „Nu m-am dus la schi şi dacă m-aş duce, m-aş duce în România, avem suficiente zone în care se poate schia”.
„Nu practic acest sport. Dar chiar dacă l-aş practica, nu m-aş duce pentru că nu am cunoscut încă în întregime ţara pe care vreau să o cunosc şi îi îndemn pe toţi să cunoască România şi să stea în perimetrul acesta al interesului statal pe care îl avem”, a completat ministrul PSD.
El a mai precizat că va face ce este convenabil pentru România şi nu va sta niciodată cu capul plecat. „Eu nu am stat niciodată cu capul plecat şi nu voi sta niciodată. Voi face ceea ce este convenabil pentru ţară, potrivit pentru România şi să vă asigur că nu voi sta niciodată cu capul plecat”, a conchis Daea.
Cuvinte cheie: + Petre Daea, ministru, pregatire, Austria
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
MI5 este în alertă maximă. Ameninţarea internă din Irlanda de Nord evaluată la un nivel “sever”
VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.