Ce-i frământă pe microbiștii ieșeni?

1. Vreți promovare? Așteptați trei ani când vin alegerile locale.

Ideea de a folosi echipa de fotbal a orașului în scopuri electorale nu e nouă și era vehiculată intens pe vremea primarului anterior. Amintiți-vă de galeriile care făceau propagandă electorală, amintiți-vă și de lobby-ul făcut de îndrăgitul (acum, regretatul) antrenor Ionuț Popa. Mai mult din calcul, pentru că arădeanul era conștient de imposibilitatea găsirii unui alt primar atât de atașat de echipa de fotbal.

E adevărat, fostul primar Gheorghe Nichita iubea fotbalul la disperare. Și Mihai Chirica iubește fotbalul, dar ceva mai cumpătat. Sau poate iubește mai mult alte chestii, mai știi? Nu suntem în măsură să ne transformăm într-o balanță a sentimentelor, dar constatăm că marota asta a promovării electorale rămâne doar în virtutea inerției. Mihai Chirica este primar din 2015, cu un prim an de interimat, după care a primit votul alegătorilor. În 2016, Poli n-a promovat, nici n-a retrogradat, dar a avut una dintre cele mai bune prestații din istoria post-2010, obținând istorica viză pentru Cupele Europene. E greu de crezut că, din postura interimară, Chirica a pus umărul la această performanță. Patru ani mai târziu, alegerile s-au desfășurat sub peceta tristă a pandemiei. Teoretic, Politehnica Iași a fost salvată de la retrogradare prin schimbarea sistemului competițional. Retrogdarea adevărată s-a produs anul următor, iar promovarea în 2023, ani neelectrorali. În 2024, Politehnica s-a chinuit în zona barajului, iar în 2025, a venit rușinea Metaloglobus. Acum, actualul primar își susține dorința de promovare imediată, dar dacă aceasta nu se obține, cauzele sunt mai degrabă legate de managementul sportiv, decât de calcule electorale

2. Afară cu mercenarii! Să facem o echipă din rândul copiilor talentați ai Iașului.

Lăsând la o parte viabilitatea termenului de mercenari, trebuie de menționat că nicăieri în lume cluburile cu caracter exclusiv de pepinieră nu atacă performanțe interne și internaționale. Fenomenul „Viitorul”, construit de Gică Hagi la Constanța, a fost privit cu uimire nedisimulată de către întregul continent atunci când a câștigat titlul național. Plus că la echipa de pe Litoral apăreau mulți „veterani” recondiționați de Hagi. Dar necesitatea pepinierelor (sau „academii” după modă) este de netăgăduit. Toate marile cluburi din Vest, au academii solide, dar mai puțin pentru întregirea primelor echipe (alcătuite tot din mercenari). Academiile aduc profit, prin împrumutarea sau vânzarea talentelor care nu încap acasă și profitul se reinvestește în transferuri. Este adevărat că autoritățile locale, în mare parte finanțatoare ale cluburilor profesioniste, ar trebui să investească mai mult în tinerele talente, dar cu toate stimulentele federale, academiile nu devin surse de venit, ci rămân poveri, iar austeritatea momentului întărește această regulă. Și cum, din varii motive, jucătorii autohtoni buni, devin mai scumpi decât străinii veniți din lumea largă, înțelegem de ce multe cluburi sunt disperate de apropierea discutatei legi Novak. Și atunci, de unde bani și de unde pepiniere? Iașul nu face excepție și asta se vede. Priviți clasamentele din competițiile juvenile.

3. Să vină un investitor privat, iar statul să se ocupe de copii și juniori.

Foarte legitimă dorința. Dar investitorul acela vrea profit, nu găsești pe toate drumurile un Gigi Becali, bogat, mintos, serios și frate cu Christos, un Șucu, un Varga, un Rotaru etc. În plus, mai vrem să fie și serios. Dacă nu se aruncă la profit, este un romantic care se lămurește în câțiva ani de rentabilitatea fotbalului, precum Bucșaru la Urziceni sau Porumboiu la Vaslui. Dacă nici profilul ăsta nu se potrivește, începe să miroasă a spălare de ani… Exemplele sunt multiple în fotbalul românesc, de la pocheristul italian de la Timișoara, Claudio Zambon, trecând pe la Iancu, Paszkany, Penescu ș.a. Nici fotbalul ieșean n-a fost scutit de țepe (Călin, Negoiță, Sabo), nici celelalte sporturi pe echipe. Amintiți-vă de faimoasa Aură de la handbal, sau de misterioșii galezi de la rugby. Calitatea foarte slabă a multor antreprenori a scăzut dorința de investiții private, cei mai mulți concluzionând că „tot Primăria e sfântă” cu consecințele negative inevitabile, printre care și mereu vânturatul amestec politic.

În aceste condiții, sumbrele previziuni privind viitorul echipei din Copou încep să capete tușe cenușii spre negre. În fond, de la insolvență până la faliment nu e un drum prea lung. Iar când vorbim de faliment, nu știm dacă actualul primar se pricepe la inginerii fotbalistice salvatoare precum precedentul. Și nici dacă vrea să se priceapă!

Publicitate și alte recomandări video