Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ce înseamnă când ţi se zbate ochiul drept sau stâng. Știință versus superstiție

GALERIE
zbatere, ochi, superstitii
  • zbatere, ochi, superstitii
- +

De regulă, atunci când ni se zbate fie ochiul drept, fie cel stâng, credem că ceva bun sau rău urmează să se întâmple în viața noastră. Ochiul drept este aducător de fapte bune, pe când cel stâng nu tocmai. În realitate, acestea sunt doar superstiții. 

 
 

Ochii se zbat din cauza unor spasme oculare (denumite și miokimii), care apar din cauza stresului sau a oboselii. Totodată, poate semnala lipsa de magneziu și de calciu din dietă, lucru care poate afecta toată musculatura.

De asemenea, spasmele oculare pot fi cauzate și de consumul excesiv de ciocolată neagră, cafea, alcool, ceai și alte băuturi energizante.
 
Ce sunt spasmele pleoapelor? 
 
Zvâcnirile pleoapelor sunt destul de frecvent întâlnite, fiecare persoană confruntându-se cu acest lucru cel puțin de câteva ori în viață. Mușchii din jurul ochilor se contractă spontan, involuntar, însă mișcările sunt ușoare și durează câteva secunde sau minute. 
 
Sunt cazuri în care spasmele sau contracțiile involuntare ale pleoapei apar intermitent, timp de câteva zile; de obicei, nu semnifică o problemă reală de sănătate, iar tresărirea apare fie la un ochi, fie la ambii în același timp. 
 
Cauzele spasmelor oculare
 
 Sunt și boli care pot duce la formarea de spasme ale pleoapelor: răceală, gripă, sinuzită, anemia, diabetul, însă aceste cazuri sunt rare.
Se întâmplă ca în spatele acestor spasme să fie iritații oculare, alergii, corpi străini oculari sau sindromul de ochi uscat, scrie doc.ro.
 
Trebuie să mergi la doctorul oftalmolog?
 
 În cazuri extrem de rare, aceste zvâcniri ale pleoapelor pot indica un simptom asociat tulburărilor neurologice (ca de exemplu blefarospasmul, manifestat prin clipit anormal și imposibilitatea de a deschide pleoapele). Contracția este atât de puternică, încât închiderea completă a pleoapei poate da mici eroziuni și iritații pe cornee (țesutul anterior, transparent, al globului ocular). 
 
Dacă aceste tresăriri ale pleoapelor nu dispar de la sine într-o săptămână sau dacă apar și alte simptome (fotofobie, durere oculară, vedere încețoșată și neclară), ar trebui să consultați un medic oftalmolog pentru a exclude și alte diagnostice. 
 
Poţi scăpa de aceste spasme?
 
 În cazurile mai puțin grave, ideal ar fi să renunți la cafea/ciocolată și să dormi mai mult! Uneori, și compresele calde din jurul ochilor ajută la relaxarea musculaturii. 
Dacă spasmele sunt sâcâitoare și persistente, se poate recomanda o injecție cu toxină botulinică (botox). Tot pentru cazurile grave, există intervenții pentru rezolvarea chirurgicală a unor zone de mușchi sau inervație.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri