
Ce legătură are mătrășirea lui Becali de la Patriarhie cu vizita unor ieșeni sus-puși acolo? O fi sau n-o fi?

Două chestiuni care ne-au atras atenția zilele trecute, iubiți drept-credincioși, despre care nu ai cum să nu faci o legătură, dar despre care, iote, n-am apucatără să vă povestim nemica, luați cu altele. Probabil că nu s-o fi împlinit încă sorocul…
Așadar, săptămâna trecută, o delegație de la o fabrică importantă din târg a fost la Patriarhie, din ce am înțeles la o importantă întâlnire cu PF Daniel legată de ceva proiecte aferente pe sănătatea nației.
Doar că, din ce spun unele fețe bisericești, cică în timp ce delegația de oameni ai sănătății discuta cu Prea Fericitul chestiuni foarte sensibile, multe chiar financiare, un personagiu tot își făcea de lucru într-un colț, și tot făcându-și cruci mari printre icoane. Iar când oamenii l-au putut vedea, ghici cine credeți că era personagiul? Așa este, ați ghicit: era taman nea Gigi, iar multora le-ar fi fost zice-se frică ca omul să nu tragă de fapt cu urechea.
Boon, acuma vine fapta numărul 2! Dar pentru asta ia-n dați mai bine foaia la pulsulețul următor. Evident, nu ’nainte de a muia olecuță deș’tul pe limbă, pentru eficacitate.
Episodul numărul doi: comunicat oficial!
Nu mai târziu de o zi după cele de mai sus, auzim o altă dandana, venită tot din zona Patriarhie. Prin decizia patriarhului, cică i s-a interzis prin adresă lui nea Gigi să mai cânte la strana Catedralei. Motivul, consemnat negru pe alb: „Nu dispune de competențe muzicale avizate”.
„Întrucât mai multe persoane care urmăresc transmisiunile în direct de la Catedrala Patriarhală au atras atenția în mod repetat, prin sesizări scrise și prin comentarii pe rețelele de socializare asupra prezenței inadecvate, în special prin implicarea deranjantă în cântarea la strană, în mod particular a domnului George Becali, dar și a altor persoane fără pregătire muzicală, în urma solicitării Consiliului Director al Centrului de Presă BASILICA transmisă Cabinetului Patriarhal, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a acordat, prin temeiul nr. 5.355/2025, Înalta binecuvântare pentru dispunerea de măsuri din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor astfel încât persoanele responsabile de la Catedrala Patriarhală să nu mai permită accesul la strană persoanelor care nu dispun de competențe muzicale avizate de un organism de specialitate (Facultate de Teologie, Seminar teologic, Conservator etc.)”, se arată în adresa cu pricina.
Acuma, stând strâmb și gândind drept, noi parcă nu ne-am putut abține să nu facem o legătură între cele două treburi de mai sus.
Voi ce ziceți?
Ce cărți au partidele la negocierile cu Nicușor? Cam iată-le!
Să trecem ușurel înapoi spre politichie și, exact așa: ce cărți au în mână șefii de partide care vin la negocierile pentru viitorul guvern, vorba lui Trump? Ne spune, într-un fain comentariu, gazetarul Orlando Nicoară:
„În turneul de poker care se joacă zilele astea la Cotroceni, PSD are cele mai bune cărți și știe asta, PNL vrea să câștige cu perechi de doiari și treiari, USR are cele mai proaste cărți dar joacă de parcă ar avea doi ași, iar UDMR face cărțile și toarnă în pahare. Ah, iar consilierul care nu e consilier face live text asigurându-ne că participanții își transmit inimioare, iar când unul dintre ei câștigă o mână, ceilalți îl felicită călduros.
Paradoxal ținând cont de gafele făcute în ultimele 7-8 luni, când puteau avea președintele sau premierul, PSD își joacă bine cărțile. Pentru că matematica îi avantajează:
– Au cei mai mulți parlamentari.
– Au racolat cei mai mulți parlamentari de la SOS și POT «fugem».
– Au opțiunea de a intra la guvernare cu premier.
– Au opțiunea de a intra la guvernare fără premier, dar cu cele mai multe ministere și cele mai importante/bănoase.
– Au opțiunea de a intra în opoziție și să dea jos guvernul peste xx luni pentru a guverna cu AUR.
Astea sunt cărțile PSD-ului, partid care s-a aliniat în spatele lui Grindeanu și comunică pe o singură voce: «orice e posibil».
Separat, e singurul partid care a verbalizat ce vrea, ținând cont de electoratul lor: taxa de «solidaritate” plătită de cei cu salarii de peste 10.000 (asta e pt cei care l-au votat pe Simion) și cota progresivă (asta e pentru cei care au votat PSD și AUR). Să ridice mâna sus cine are salariu de 10.000 de lei, în privat, și a votat PSD. Exact. Taxa de solidaritate este fix pentru cei care nu votează PSD în mod tradițional.
USR nu are nimic în mână, în afară de faptul că s-a urcat pe valul alegerii președintelui, iar președintele îi vrea în guvern. Are puțini parlamentari (se poate guverna și fără ei), vorbește pe multe voci, fiecare pe subiecte diferite, și se chinuie să dezmintă informația din presă că ar fi cerut creșterea TVA-ului.
PNL tace. Bolojan știe că dacă intră la guvernare fără PSD riscă totul. Guvernare, partid, viitorul partidului. În același timp Bolojan are cel mai important atu în mână: susținerea președintelui.
UDMR se uită la ceilalți cum se ceartă și propune «ședințe de terapie» (e pe bune, vedeti materialul din Libertatea).
Președintele ND ne transmite că motivul pentru care Bolojan nu e încă premier are trei litere, dar nu ne spune care sunt. Mănăstire într-un picior, ghici ciuperca ce-i: PSD.
So, vă place sau nu, cel mai probabil nu, PSD are cele mai multe puncte. Iar dacă nu face vreo gafă majoră, în stilul ultimelor luni, va câștiga «turneul».
- Pentru susținătorii președintelui: îmi păstrez promisiunea ca până în septembrie să nu mai scot o vorbuliță critică la adresa domniei sale. L-am menționat strict pentru a înțelege contextul și că răbdarea lui la cacealmaua care se joacă acum pare că e pe final.”
Mda, ne place au ba situațiune, dar cam asta e…
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video