marti, 19.01.2021
Anul 2020 a fost unul solicitant, din punct de vedere profesional.
Tabloul clinic a fost reprezentat de stări depresiv-anxioase și ipohondrie. Cazurile întâlnite sunt foarte diferite și tind către extreme: oameni cărora li s-a schimbat radical viața din cauza pandemiei, într-un mod negativ, precum și persoane care se declară mulțumite de prezența acestui virus. Indiferent de experiența fiecăruia, cu toții admit că există și aspecte pozitive pe care doresc să le ia cu ei în noul an.
Care sunt momentele cele mai dificile prin care au trecut cei ce mi-au povestit că viața lor a fost considerabil afectată? Cea mai arzătoare suferință este pierderea cuiva apropiat, urmată îndeaproape de existența sechelelor fizice și psihice cauzate de virus.
Pacienții care au fost confirmați pozitiv și s-au vindecat folosesc termenul de ”supraviețuitori” pentru a întări și a contura cât mai aproape de adevăr imaginea propriei dureri. Nenumărate relatări din spitale bazate pe o realitate dură, traumatică despre care cei ce au intrat în cabinet îmi spuneau că nu o vor uita niciodată:
”Cât de greu este să fii tu însuți bolnav și să vezi în jurul tău alți oameni de diferite vârste care abia pot respira, care efectiv se sufocă prin somn și tot personalul din spital într-o continuă fugă. Simțeam vină că eram bolnav, voiam să le ușurez munca.”
De asemenea, am aflat că există foarte multe forme pe care le poate lua acest virus, simptomele avute de către cei cu care am lucrat nefiind aceleași: ”Mi-a căzut părul, arăt oribil! Au trecut două luni de când am fost retestată și rezultatul e negativ, însă tușesc uneori de mă îngrozesc! Nu cred că voi mai fi vreodată la fel, așa cum am fost înainte. Cred că cei ce au murit au fost norocoși! Decât să rămână cu astfel de sechele, mai bine se termină tot!”
Latura emoțională joacă un rol crucial în procesul de vindecare. Temerile, panica pot naște noi simptome sau le pot agrava pe cele deja existente.
”Cum anume lucrați cu pacienții care au avut virusul ăsta nenorocit? Care e rețeta să ne revenim? Sunt șanse să fim din nou bine? Care e rata de succes în astfel de situații? Sau vom rămâne nebuni?”
Nu am putut oferi un răspuns și nici nu era corect să o fac. Durata terapiei și modul de lucru au fost atent particularizate, astfel încât rezultatele să coincidă cu obiectivele stabilite de fiecare individ în parte.
Am trăit din plin această pandemie, deși nu am fost contaminată, însă strigătul ascuțit al pacienților din fața mea mi-a transmis emoțiile într-un procent de neînchipuit.
Însă am văzut și perspective diferite! ”Dacă nu era pandemia și nu se oprea totul, eram și eu într-o permanentă goană și nu mai aveam timp să mă opresc și asupra mea. Am avut timp să-mi analizez propriile nevoi, să mă orientez mult mai înțelept către viitor și ceea ce vreau să fac.” Perioada stării de urgență din prima parte a anului a avut de asemenea o putere de schimbare în bine:
”Când totul s-a oprit în loc, mi-am adus aminte că exist, mi-am dat seama unde mă aflu, care sunt oamenii de care trebuie să am grijă și asupra cărora trebuie să-mi îndrept mai des atenția. Când totul s-a oprit, la mine s-a dat startul sentimentelor frumoase care erau prăfuite și ascunse undeva departe pentru că viteza lucrurilor din ziua de azi nu îți mai dă voie să fii uman!”
Întoarcerea către sine este unul dintre elementele care ar ajuta să depășim perioada nefastă în care încă ne aflăm sau doar pentru a ne reconsidera propriul drum. Incertitudinea legată de durata pandemiei, precum și riscurile de a putea fi contaminați, unii chiar pentru a doua oară, fac din procesul de terapie o luptă. Aceste variabile parazit pun piedici vindecării, însă consider că răbdarea, înțelegerea a ceea ce se întâmplă, modalitățile de prevenție, precum și corecta informare vor reprezenta temelia către reușită.
Recomand ca, după încheierea acestei etape sumbre din viața noastră, să fiți deschiși către crearea unor grupuri de sprijin, chiar dacă faceți parte dintre persoanele norocoase care au reușit să lase în urmă tot ceea ce s-a întâmplat. Faceți asta pentru a-i ajuta și pe cei care încă vor fi blocați emoțional și, sub coordonarea unui terapeut, alegeți să dați o șansă reală de însănătoșire psihică!
Sărbători liniștite! (Psiholog - Monica Dobrea)
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O firmă de IT cu rădăcini şi în Iaşi a fost preluată de o importantă companie americană
Unde-s ieşenii din scandalul intern din PNL? Or fi ăia ascunşi după draperie?
Tânăr şofer beat, prins după ce a lovit alte două maşini şi a şters-o de la locul accidentului
FOTO - Singurul centru de vaccinare din mediul rural deschis ieri era aproape gol
O comună din Iaşi dotează elevii cu tablete luate pe fonduri europene
Patru milioane pentru patru sate racordate la reţeaua de gaze naturale
Iată un lup paznic la oi: O pădure întreagă a dispărut cu acte false. Iată metoda!
Şase reprezentanţii la Teatrul „Luceafărul”, săptămâna aceasta
Muncitorul Salubris ce vindea morfină la Talcioc scapă de puşcărie
De ce ieşenii au zilele astea maşinile albe? Sute de tone de clorură au fost aruncate pe străzi
Prins de radar cu 121 km la oră prin localitate. Cele mai multe amenzi, pentru viteză
Efecte sinistre ale gerului: un reşou supraîncălzit a ars trei case vecine
Verifică-ţi gratuit starea inimii: screening gratuit al populaţiei timp de 5 luni!
O universitate din Iaşi, codaşă la vaccinare: doar 20% angajaţi se imunizează
Proiect transfrontalier ce vizează peştii din Prut, demarat de USAMV
Cum a debutat etapa a II-a în oraş: sincope, dar şi aglomeraţie
ANALIZĂ: Cum a intrat politica la Iaşi în zodia penală. Nici un lider nu a scăpat!
Multe și mărunte:Şumudică şi Petrescu se bat la retrogradare
Raed Arafat: În acest moment putem spune că imunitatea, după vaccin, este de 6-8 luni
Virgil Popescu: Nu avem probleme cu aprovizionarea cu energie electrică
O italiancă de 108 ani, vaccinată împotriva COVID-19 după ce în mai a fost pozitivă
Ce spune Nicuşor Dan despre demisia fostului premier Ludovic Orban de la vârful PNL
Sebastian Bodu, numit în cadrul aparatului propriu al vicepremierului Kelemen Hunor
Florin Cîţu a stabilit atribuţiile vicepremierilor. Ce trebuie să facă Dan Barna şi Kelemen Hunor?
Medicul Simin Aysel Florescu: Vaccinul anti-COVID-19 nu poate să "genereze boala"
Netflix şi HBO, cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021
Actorul francez Jean-Pierre Bacri a murit de cancer la vârsta de 69 de ani
LANTERNĂ, LUMINEAZĂ-NE! Poli Iași - FC Botoșani, 0-1, rezultat final
Femeia infectată cu noua tulpină de coronavirus: Cred că este o greșeală!
Leul a scăzut luni la 4,8740 unităţi pentru un euro. Cursul valutar al zilei
Conflictul din PNL. Turcan: Partidul are nevoie de împrospătare
STS: Pot apărea întreruperi de scurtă durată în accesarea platformei de vaccinare
Doar 39 de cazuri noi de COVID raportate la Iași, 37 fiind din municipiu
1.509 cazuri noi și 50 de decese raportate după aproximativ 9.000 de teste
140 de persoane vaccinate până la amiază în centrele amenajate de Primăria Iași
Ce acuzații i se aduc lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse arestat pe aeroport
Tot mai multe voci din interior împotriva lui Orban. Secretarul general al PNL: "Să plece"!
5 pași esențiali pentru a avea un magazin online de succes (P)
Protest la Cotroceni. Sindicalişti nemulţumiţi de nivelul salariului minim
Vaccinarea nu înseamnă că renunțăm la mască. Ce spune medicul Beatrice Mahler
Cătălin ONOFREIJoaca de-a reformaÎmi aduc aminte că aţi promis o Românie normală la cap, la inimă şi la trup! |
Briscan ZARAMake Romania Great Again! |
Mihai DORINBunul păstor |
Nichita DANILOVUn chip pururi adorat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.