Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”

GALERIE
urma_urs_Dobrovat1
  • urma_urs_Dobrovat1
- +

Patrupedul mişună între Bârnova, Schitu Duca şi limita de sud a judeţului, spune primarul comunei Dobrovăţ. Dacă nu va ataca gospodării, va fi lăsat în pace, explică şeful Direcţiei Silvice, care nu exclude adaptarea ursului la zona de aici.

 

De la apariţia lui pe imaginile unei camere de luat vederi instalată lângă o hrănitoare pentru mistreţi, singura dată când „s-a lăsat” filmat, ursul din Pădurea Dobrovăţ a mai fost văzut o singură dată. Asta a fost cu o lună în urmă, pe marginea DJ 247, drum care coboară din şoseaua Iaşi-Vaslui spre Dobrovăţ. Mai mişună patrupedul pe aici sau a plecat?

„E în zonă”, ne-a spus primarul comunei Dobrovăţ, pe raza căreia a fost semnalat ursul. Cătălin Martinuş ne-a spus că urmele încep să se vadă din nou după câte o ploaie. „Este undeva între fosta cabană a lui Ceauşescu, estul comunei Dobrovăţ şi satul Poieni din comuna Schitu Duca. Practic, între Bârnova şi Schitu Duca”, a delimitat primarul zona în care s-ar afla ursul.

„E în zonă”, ne-a spus primarul comunei Dobrovăţ

Se pare că patrupedul s-a plimbat şi dincolo de limita judeţului, pe lângă satele vasluiene Protopopeşti şi Tăcuta, dar a revenit pe mealeagurile ieşene. Cătălin Martinuş pune migraţia pe seama surselor de apă mai puţine din comuna pe care o conduce faţă de comuna vecină din judeţul Vaslui.

„Deocamdată nu ne deranjează”, ne-a spus primarul Dobrovăţului. Nu a fost semnalat niciun fel de incident în care patrupedul să fi atacat ovine sau vreun alt animal de prin sau din apropierea gospodăriilor. Rămâne de văzut dacă ursul va fi şi la iarnă la fel de liniştit şi dacă se va lăsa văzut în preajma hrănitorilor pe care pădurarii le alimentează de regulă cu grăunţe (porumb).

Silvicultorii sunt cu ochii-n patru, ne-a mai spus primarul, menţionând că urmele ursului au fost găsite şi luni.

Şi directorul Direcţiei Silvice Iaşi ne-a confirmat că ursul este cuminte. „A fost perioada de stupărit la tei. În zonă au fost multe stupine şi nu au fost semnale că s-a dat la degustat miere de albine – care pentru urs e o delicatesă”, ne-a spus Gabriel Doncean. El a amintit că sunt deja aproape trei luni de când a fost semnalat ursul în zonă şi, „din constatările noastre, s-a localizat în zona Ştiubeie, unde e fostul canton. Probabil că a găsit linişte pentru că e o zonă retrasă, cu sursă de apă, mai răcoroasă şi are şi hrană vegetală”, ne-a explicat şeful Direcţiei Silvice. Gabriel Doncean nu a exclus ca ursul să fi găsit cadavre de animale, cum ar fi mistreţi morţi de pestă porcină africană.

„Deocamdată trebuie doar să-l monitorizăm. Doar dacă va intra în localităţi sau va ataca gospodării se vor aplica procedurile legale, împreună cu Ministerul Mediului, care este gestionarul pentru specia urs, protejată prin lege. Dar, dacă nu iese din pădure, va fi lăsat în pace”, ne-a mai spus el.

Există şi posibilitatea ca ursul să rămână aici. „Dacă se adaptează la condiţiile de la noi, va supravieţui şi vom avea o specie nouă în Pădurea Dobrovăţ. Aşa cum în anii ’60 a fost adus cerbul în aceste păduri – şi a reuşit să se adapteze la condiţiile din zonă, iar acum avem chiar turme de cerbi şi ciute – probabil aşa se va întâmpla şi cu ursul”, a anticipat şeful Direcţiei Silvice Iaşi.

Detalii interesante legate de prezența ursului am găit și pe pagina de Facebook Codrii Iașilor:

”Practic pare să fie prezent localizat între fosta cabana “lui Ceaușescu” si Poieni, unde este o zona mai linistită cu puține poteci. Explicam mai jos de ce este o veste bună și care ne îngrijorează din ce in ce mai puțin spre deloc, și reiteram precauțiile pe care pasionații de plimbări ar fi bine să le ia. 
Menționam că ursul a fost văzut fizic (nu urmele lui) o singura dată din mai încoace, un semn foarte bun că este un urs care nu este habituat cu omul. Dacă atât autoritățile cât si noi oamenii procedăm corect cum am scris si in postările anterioare după consultarea specialiștilor in conviețuirea cu acest animal, sunt șanse să rămână un urs sălbatic  fără a deveni un cerșetor oportunist si potențial periculos cum s-a întâmplat in alte regiuni ale țării. 

Pe noi ca pasionați de drumeții, cum am mai spus, prezenta ursului nu ne împiedică în nici un fel să mergem la pădure ca și pana acum #HartaCodriiIasilor, la fel cum mergem des la munte in zona cu prezenta ursului (Ceahlau, Rarau, toți munții din zona Moldovei). Atât pentru binele nostru cât și pentru liniștea animalului câteva precauții suplimentare nu strică: sa ne anunțam prezența in zonele cu vizibilitate redusă (vorbit tare e suficient), dacă avem câine cu noi să îl ținem mereu legat (poate stârni ursul, este practic cel mai mare pericol), dacă (mici șansele) vedem animalul să nu fugim ci retragem incet cu fata spre el și dacă este chiar lângă o localitate să ii anunțam prezența la 112. Si, niciodată, nu lăsam resturi de mâncare în pădure: un urs hrănit de om nu este doar un urs condamnat la moarte dar și un potențial pericol!”, este o parte din postarea Codrii Iașilor.

Cititi si: L-am văzut! Primele imagini cu ursul care dă târcoale Iaşului

Cititi si: Ursul din Dobrovăț, văzut la șoseaua spre Iași

Cititi si: Urs în judetul Iaşi? Urme ciudate în zona Dobrovăţ, făcute publice de un inginer silvic. Unde duc indicaţiile?

Cititi si: Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă

Cititi si: Semnalmente „şoc”: sunt mai mulţi urşi la Dobrovăţ. Cum au ajuns aici? Vor putea trăi la Iaşi?

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri