Ce (mai) înseamnă liberalismul astăzi?

Stau și mă întreb de multe ori câți dintre cei care își spun „liberali” astăzi știu ceva despre fundamentele intelectuale ale acestui curent de gândire extrem de influent în istoria umanității sau dacă sunt familiarizați cu istoria partidelor liberale din România, dacă au habar despre liberalii de frunte din perioada interbelică, care prin reformele promovate au contribuit la modernizarea statului, industrializare, dezvoltarea comerțului, reforma agrară, emanciparea unor largi categorii sociale, la sporirea educației și culturii române. Când te uiți la partidele așa-zis liberale de astăzi, care flutură idei precum „ordine”, „disciplină”, „respect”, „familie”, „tradiție”, te întrebi ce legătură au toate acestea cu liberalismul. Ca să nu mai vorbim despre cei care trec de la PNL la PSD cu o lejeritate juvenilă care, în cel mai bun caz, poate trece drept pragmatism politic în ochii electoratului.

Liberalismul este una dintre primele ideologii politice care se conturează între secolele al XVI-lea și al XIX-lea, în contextul emancipării omului modern de sub tutela religiei/ bisericii și care, în esență, milita pentru libertatea de conștiință, toleranță, egalitate de șanse, alegerea liberă a guvernanților. Ideea de libertate era asociată cu dreptul natural al omului la un spațiu privat, în care să se manifeste liber, departe de constrângerile impuse de autoritatea politică sau religioasă. Încă de atunci se pune problema necesității separației dintre sfera privată (individuală) și sfera publică (în care acționează statul). Garantarea sferei private (libertăților individuale) condiționează supunerea individului față de stat.

În dezvoltarea sa, liberalismul a fost influențat de o serie de evenimente istorice, mișcări socioculturale și idei filosofice, începând cu Reforma („Revoluţia Protestantă”) din secolul al XVI-lea, continuând cu Iluminismul din Europa secolelor XVII-XIX („Epoca Luminilor” sau „Epoca Raţiunii”), care propăvăduia eliberarea de dogmatismul religiei şi emanciparea omului prin apelul la raţiune, și Revoluţia Franceză de la 1789, care a accentuat declinul autorității monarhice și a bisericii în viața socială. În acest sens, politologul Leon P. Baradat afirmă că liberalismul este unul din „produsele secundare” ale Iluminismului, raționalismului, pozitivismului științific și ale Revoluției Industriale. Sub deviza Liberté, égalité, fraternité, Vechiul Regim se va prăbuşi, iar lumea întreagă va fi antrenată într-un amplu proces de schimbare.

Sub deviza „oamenii se nasc liberi și egali în drepturi”, cei care îmbrățișau ideile liberale puneau în discuție fundamentele ordinii sociale din vremea respectivă, erau critici acerbi ai privilegiilor deținute de monarhie și aristocrație în virtutea dreptului divin, proveneau mai degrabă din rândul micilor întreprinzători (burghezia în formare și căutare de afirmare politică) și militau pentru progres în toate domeniile vieții sociale. În secolul al XIX-lea, liberalismul este deja conturat ca ideologie și forjează în spațiul public idei ca libertatea de opinie și de asociere, libertatea presei, garantarea dreptului la proprietate, pluralism, piață liberă. Potrivit filosofului Pierre Manent, liberalismul s-a conturat ca ideologie pornind de la libertatea de conștiință și s-a edificat în efortul de democratizare a societății și de reconstrucție a instituțiilor politice.

Primul partid care și-a asumat eticheta de „liberal” a fost o grupare parlamentară din Spania (Liberales), în 1810, al cărui program politic era inspirat de constituționalismul englez: limitarea puterii guvernamentale prin legi, convenții, practică judiciară, cutume și documente precum Magna Carta (1215), Habeas Corpus (1679) și Bill of Rights (1689). Politologul Cristian Bocancea scrie în Istoria ideilor politice de la antici la moderni că, termenul de liberal îl regăsim utilizat în Anglia, pe la 1840, odată cu transformarea numelui Partidului Whigs în Partidul Liberal. În epoca respectivă, liberalii erau acei indivizi percepuți de restul ca fiind educați, toleranți, progresiști, deschiși spre experiment, inovare.

În timp ce liberalismul clasic punea accentul pe emanciparea individului, umanism, toleranță, libertate de gândire, non-intervenționism etatic în afaceri, limitarea puterilor statului, liberalismul modern completează acestei idei cu respectarea drepturilor omului, pluralism și protecția minorităților, funcționarea statului de drept (respectarea legilor, egalitatea tuturor în fața legii și sancționarea abuzurilor de orice fel), guvernare democratică în care puterea este exercitată prin instituții alese și reprezentative, economie liberă de piață, preocupare pentru atenuarea inegalităților socioeconomice generate de competiția liberă.

În momentul prăbușirii comunismului în Europa Centrală și de Est, în anul revoluționar 1989, părea că liberalismul a câștigat definitiv confruntarea cu ideologiile totalitare. Au fost optimiști care chiar au pus semnul de egalitate între liberalism și democrație. Norberto Bobbio scrie în Liberalism și democrație [1991], (1998) că „o guvernare democratică nu conduce neapărat la un stat liberal: dimpotrivă, statul liberal clasic se află în prezent în criză, ca urmare a democratizării progresive produse de extinderea treptată a sufragiului până la sufragiul universal”. Liberalismul este ideologia care, înainte de toate, aduce în discuție drepturile și libertățile individuale. Democrația este acea formă de guvernare bazată pe alegeri libere, partide și conducători politici validați de votul celor mulți (majoritatea). Tirania majorității nu se prea împacă cu libertatea individuală. Astăzi, fundamentele liberalismului au fost preluate și de alte ideologii politice (conservatorismul, doctrina populară, socialismul liberal, social-democrația), fenomen care a condus în mod paradoxal la o diluare a influenței partidelor liberale în politica internă sau europeană.

Liberalismul și social-democrația împărtășesc valori precum respectarea drepturilor și libertăților omului, egalitatea de șanse, dar se despart când vine vorba despre intervenția statului în economie (reglementarea pieții libere) și în chestiuni care vizează (re)distribuirea bogăției prin impozitare și alocarea veniturilor colectate spre acele categorii sociale aflate în dificultate. Liberalismul, chiar prin vocea clasicului John Stuart Mill, nu se opune în totalitate unor politici redistributive, deoarece conștientizează că inegalitățile sociale și economice pot duce la lipsirea de libertate a celor mai puțin dotați din societate. În general, adepții politicilor liberale doresc mai degrabă reducerea taxelor și impozitelor, stimularea inițiativei private, limitarea cheltuielilor statului în domeniul protecției sociale. Cu alte cuvinte, liberalismul se preocupă mai mult de egalitatea în fața legii, decât de egalitatea economică a indivizilor.

Liberalismul și conservatorismul au multe idei în comun: respectarea drepturilor și libertăților omului, piață liberă, concurență, dar diferă în ceea ce privește concepțiile privind ordinea și schimbarea socială. Liberalismul este orientat spre schimbare și progres economic, tehnic, științific, spre inovare inclusiv în domeniul sociopolitic. Conservatorismul are o reticență funciară față de progres, mai ales față de schimbarea de dragul schimbării, considerând că instituțiile, valorile și cutumele, experiența lucrurilor bine făcute, care au fost testate de-a lungul timpului ar trebui prezervate deoarece furnizează stabilitate și continuitate.

Liberalismul de astăzi se confruntă cu problema diluării sale doctrinare, cu amintirea triumfului de la începutul anilor 1990, după prăbușirea comunismului, și căderea în irelevanță, în contextul unei societăți globalizate, excesiv consumeristă, zguduită de tentațiile populiste și extremiste ale unor forțe politice aflate în ascensiune, într-un context politic global marcat de insecuritate, dar mai ales de incompetența elitelor globale, naționale sau locale de a genera bunăstare pentru un număr cât mai mare de oameni. Cu toate acestea, indiferent de regiune, țară, context politic, situație socioeconomică, liberalismul va rămâne pretutindeni și pentru totdeauna asociat cu promovarea libertății și drepturilor individuale, în cadrul unui stat de drept, care pot fi garantate doar de democrația reprezentativă și economia de piață.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video