Ce (mai) înseamnă patriotismul azi?

Această temă nu era planificată. Am o listă de teme pe care mi le-am propus spre abordare, de regulă săptămânal, în paginile Ziarului de Iași. Însă, după ultimul articol, Euroscepticism și suveranism. De la teorie la datele sondajelor de opinie, m-am pomenit cu o serie de reacții ulcerate pe motiv că nu sunt îndeajuns de patriot și că scriu despre lucruri care ar trebuie învăluite în tăcere sau abandonate uitării: Holocaustul, Progromul de la Iași, dictatura comunistă, despre nenorocirile din „secolul extremelor”. Nu am să fac hic et nunc un profil al comentatorului ofensat de opiniile mele. Încerc să răspund public și în privat cu politețe și decență în exprimare. Uneori, cred că stric orzul pe gâște cu toate aceste comentarii sau încercări de clarificare. Chiar dacă nu au cunoștințe de specialitate sau lecturi elementare istorice sau sociopolitice, oamenii au certitudinile lor, cred că sunt în posesia adevărului, cu greu îi poți urni din consecvența lor.

Printre subiectele abordate recent au fost și cele despre populism, suveranism, discursul instigator la ură, democrație, elitele politice și buna guvernare. Mă așteptam ca, în contextul renașterii populismului, suveranismului și tentațiilor autoritare, spiritele să se inflameze, să fiu și eu luat în colimator. Din mass-media am aflat că sunt unii care întocmesc liste cu persoanele indezirabile noii ordini globale și ideologiilor care o legitimează. E o meteahnă veche, care revine în prim-plan cu agresivitate, acum, mai cu seamă în mediul online. Dar să revenim la tema de astăzi. Cred că e mai ușor să spui ce nu este patriotismul decât ceea ce (mai) înseamnă acest sentiment sau atitudine astăzi. Cu riscul de a părea didacticist sau scolastic, propun să începem cu o definiție. Patriotismul se referă la o legătură emoțională puternică cu țara/ patria/ locul în care te-ai născut și/ sau trăiești motivată de afilierea la aceleași structuri lingvistice, culturale, etnice, politice sau chiar economice. În Dicționarul Explicativ Online, se spune că patriotismul înseamnă dragostea și devotamentul față de țară și popor. Ce înseamnă, cum se manifestă, cum operaționalizăm patriotismul sau iubirea de patrie?

Istoricul Nicolae Iorga, ucis de legionari, spunea că „un patriot se recunoaște prin faptul că iubește, respectă și caută să adune și să îmbunătățească tărâmurile și oamenii, pe când un șovinist urăște tot ce nu-i seamănă și dezbină oamenii”. Din afirmația marelui istoric deducem că a fi patriot atrage după sine o contribuție personală dovedită și recunoscută față de oamenii și locurile pe care un om le îndrăgește. Filosoful Vasile Conta considera că a fi patriot înseamnă „a fi cinstit, a avea conștiința curată și o inteligență vie, a avea un arbitraj filosofic pentru compatrioții tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viața ta aparține tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și gloria țării tale”. În acest caz, cuvintele cheie care definesc patriotismul sunt cinstea, conștiința, inteligența, iar toate acestea sunt puse la lucru pentru țara și oamenii în mijlocul cărora trăiești.

Într-un sens tradițional, patriotismul înseamnă loialitate/ devotament față de țară, mândrie față de apartenența la același neam, spațiu lingvistic-socio-cultural, identificat cu un teritoriu anume, capacitatea de a fi alături de cei care gândesc și simt ca tine, mai ales în momente excepționale (catastrofe naturale, crize socioeconomice, războaie), mergând până la sacrificiul de sine. Dar oare poți fi loial față de o țară care prin conducătorii și regimul politic nedemocratic își distruge proprii cetățeni, așa cum au procedat Adolf Hitler (Germenia nazistă), Iosif Vissarionovici Stalin (URSS), Mao Zedong (China comunistă), Pol Pot (Cambodgia), Ion Antonescu (România interbelică/legionară), Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu (România postbelică comunistă)? Toți acești dictatori se fac responsabili de moartea a milioane de oameni, fie și pentru banalul fapt de a nu fi fost de acord cu ei și cu regimul lor criminal.

A fost la un moment dat o discuție intensă în spațiul public dacă generalul de securitate Ion Mihai Pacepa, fost secretar de stat al Ministerului de Interne, șef-adjunct al Departamentului de Informații Externe al României comuniste și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, care a cerut azil politic în 1978 în Statele Unite ale Americii și a demascat ororile comunismului românesc, a fost trădător sau patriot. Pentru cei care au continuat să rămână loiali ideologiei comuniste, nostalgicii realizărilor Epocii de Aur, de împliniri mărețe ale lui Nicolae Ceaușescu, în mod evident, Pacepa a fost un trădător. Pentru cei care au făcut pușcărie politică, au pătimit în închisorile comuniste, au visat la momentul în care România se va scutura de zgura totalitarismul comunist și va deveni o democrație liberală și prosperă, Pacepa a fost un patriot în cele din urmă sau cel puțin un contributor însemnat la prăbușirea regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est. Pentru cei mulți, pentru cei tineri care nu au trăit pe vremea comunismului, pentru cei care au o existență discretă, neutră, confortabilă în orice situație, regim politic, mediu economic, pur și simplu nu contează astfel de dileme.

Printre noi vedem oameni care au avut un trai îndestulător în timpul comunismului și care au continuat să prospere în postcomunism. Sunt cei care declară că nu-i interesează politica (apolitici), ci doar familia și afacerile lor, sunt echidistanți față de orice autoritate, au prieteni, cunoștințe și relații care le permit să se descurce în orice situație. Acestor indivizi apolitici, discreți, aparent neutri sau adaptativi, uniformi și constanți în atitudine le datorăm într-o mare măsură persistența unui regim politic, rău sau bun, injust sau drept, autoritar sau democratic. Pentru ei nu contează cine iese președinte, cine guvernează, care sunt programele partidelor politice, diferențele ideologice, ce se poate învăța din istorie. Contează doar achitarea facturilor, dotarea casei cu cele trebuitoare, funcționarea mașinii, concediile de peste an efectuate în țară și/sau străinătate. Doar dacă le spui că patriotismul sau suveranismul ar putea înseamna să nu mai cumpere mașini germane sau să petreacă concedii doar pe litoralul românesc, ar putea tresări nițel.

Cea mai frumoasă definiție dată patriotismului îi aparține, în opinia mea, Seniorului politicii românești, Corneliu Coposu: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară, o disponibilitate de a-ți da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afișarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru țară, un om care este decis ca în interesul țării să-și sacrifice propria existență nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta”. Potrivit Seniorului, cuvintele cheie într-o definiție a patriotismului sunt dragostea, discreția, sacrificiul. Patrioți nu sunt cei ce zbiară în spațiul public, fizic sau online, că țin la România din tot trupul și sufletul lor, nici cei care au o existență confortabilă, banală, dezinteresată față ceea ce se întâmplă în jurul lor, în comunitatea de apartenență, în țara zguduită de tentații autoritare și lideri care se cred salvatorii neamului și propun proiecte de salvgardare național(-istă) stimulați de revirimentul populismelor de orice fel.

Pentru George Orwell, patriotismul este înțeles ca „devotamentul față de un anumit loc și un anumit mod de viață, pe care cineva îl crede a fi cel mai bun din lume, dar nu dorește să-i forțeze pe alții să creadă ca el. Patriotismul este prin natura sa defensiv, atât militar, cât și cultural. Naționalismul, pe de altă parte, este inseparabil de dorința de putere. Scopul permanent al fiecărui naționalist este de a asigura mai multă putere și mai mult prestigiu, nu pentru el însuși, ci pentru națiunea sau altă unitate în care a ales să-și cufunde propria individualitate”. În loc de concluzii, patriotismul de azi nu (mai) înseamnă doar dragostete declarată fălos pentru patria în care te-ai născut, mândrie națională deșartă, ci și responsabilitate civică (respectarea statului de drept, implicarea în comunitate, atitudine pro-activă față de politică și actorii săi), respect față de diversitate (aprecierea culturii naționale concomitent cu deschiderea în raport cu alte spații culturale), toleranță și înțelegere față de ceilalți concetățeni, protejarea limbii, tradițiilor și valorilor naționale fără a le impune agresiv altora, promovarea în mod pașnic a intereselor politice, economice și valorilor culturale ale țării pe plan internațional, apărarea drepturilor și libertăților individuale, a democrației liberale și economiei de piață, respingerea tentațiilor populismului și autoritarismului care subminează libertatea și demnitatea persoanelor. Patriotismul nu este despre lozinci, ci despre bunăstarea noastră materială și spirituală, într-un spațiu de pace și securitate colectivă.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video