Ce mai rămâne din idealurile olimpice
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

GALERIE
gin
  • gin
- +

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

De câte ori începe o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice, mă întreb în ce măsură spiritul olimpic mai este valabil, în ce măsură Pierre de Fredy, baron de Coubertin, mai este un personaj istoric model, nu unul desuet sau retrograd sau, în ce măsură „citius, altius, fortius” este deviza care guvernează sau trebuie să guverneze sportul pe toate palierele.

Primul lucru care se spune în teoria baronului parizian este că la Jocurile Olimpice, important este să participi, nu să câştigi. „Ai câştigat, continuă, ai pierdut, continuă”. Valabil pentru anul 1896, atunci când, cu eforturile lui Coubertin şi cu banii bancherului atenian Evaggelos Zappas (cu rădăcini româneşti), Jocurile antice au renăscut, în vecinătatea anticei Olympia. Atunci, Robert Garrett, un student american în arheologie, pasionat de civilizaţia elină a venit la Atena să cerceteze vestigii antice, s-a ciocnit de Jocuri, şi băiat bine făcut fiind, s-a înscris la atletism, la greutate şi disc, probe pe care le-a câştigat lejer. Nu l-a întrebat nimeni câte concursuri de Grand Prix a câştigat, sau ce loc ocupă în „ranking-ul” mondial. „Veni, vidi, vici”, vorba imperatorului de altădată, ilară astăzi, când pentru a lua startul la Jocuri trebuie să treci prin furcile caudine ale calificărilor şi răs-calificărilor.

Alt principiul coubertinian: Jocurile Olimpice sunt destinate bărbaţilor puternici şi maturi. Cu alte cuvinte, doamnelor şi domnişoarelor, poftiţi la sfânta cratiţă. Principiu atât de anacronic încât a fost spulberat încă de la a doua ediţie a Jocurilor, în 1900, chiar sub ochii baronului, la Paris, când fetele s-au întrecut la golf şi tenis de câmp. Astăzi, se pare că sărbătorim prima (sau primul) transgender pe scena olimpică, deşi nimeni nu spune ce gen (sex) are dubla campioană olimpică la 800 m, Caster Semenya...

Principiul sfânt al filosofiei coubertiniene a fost, însă, amatorismul. În vechea armură olimpică, un băiat sărac care îşi câştigă frăncuţii din eforturi fizice era etichetat „profesionist”. Era cazul canotorului John Kelly, hamal în port, care nu era admis la regatele de pe Tamisa, ca „muncitor cu ziua”, dar care a ajuns prin anii '20 multiplu campion olimpic. În plus, tatăl unei figuri aristocratice de prim-rang, actriţa Grace Kelly, principesă de Monaco, fiindcă istoria are grijă să le aranjeze pe toate. Însă bietului Jim Thorpe, campion olimpic la decatlon şi pentatlon în 1908-1912, i s-au retras medaliile pentru că s-a descoperit că în prima tinereţe, în timpul vacanţelor, a jucat niscai baseball şi hochei în echipe de cartier pentru a-şi întreţine familia. În anii noştri, persoana lui Thorpe a fost repusă în drepturi, dar ce ne facem cu anno domini 1952, când echipa de echitaţie-dresaj a Suediei, campioană olimpică, a fost descalificată, pentru că pe lângă doi ofiţeri aristocraţi fără griji (adică amatori sadea) a inclus şi un plutonier plătit să aibă grijă de cai, deci „rider” profesionist, cum s-ar spune acum?

Regula desuetă a amatorismului, cal de bătaie pentru istoriografii marxişti ai vremii, a fost spulberată odată cu dispariţia ultimului aristocrat olimpic, sir Avery Brundage. Apropiat de Moscova, Juan Antonio Samaranch, (culmea ironiei) marchiz sadea, a făcut praf şi pulbere din aristocratica regulă şi a introdus profesionismul la Jocuri. Mai mult, a cerut Federaţiilor de profil să oblige starurile sportului, sub ameninţarea amenzilor şi suspendărilor, să participe la Jocuri. În tenis, marii jucători veneau, pierdeau din primul tur şi plecau. Că doar important este să participi, nu? Iar în 1992, la Barcelona, sub ochii lui Samaranch, legendarul „ţar” Serghei Bubka, imbatabilul săritor cu prăjina, a venit, s-a înclinat de trei ori publicului catalan ,cu mâna pe prăjină, şi a trecut imperturbabil pe lângă ştachetă. Că doar a participat!

Acum, problemele sunt în special în tenis şi fotbal. Tenismenii se folosesc de năpasta pandemiei de a se da indisponibili pentru Tokyo, dar se pregătesc cu osârdie pentru sezonul hard de peste Ocean. Iar turneul olimpic de fotbal, care nu mai e nici pe departe destinat celor mai buni tineri de pe mapamond, a ajuns la mâna marilor şi micilor cluburi, fiindcă de la Barcelona la FCSB patronii de cluburi nu mai dau voie jucătorilor să participe la Jocuri, deşi pentru unii ar fi, probabil, mană cerească. Calendarul fotbalistic este atât de strâns cu uşa, încât FIFA n-are altă reacţie decât datul din umeri.

Şi atunci, cât mai rămâne din vechile sloganuri olimpice: „Important este să participi, sau să te califici”? „Cel mai bun să câştige (cât mai mulţi bani)?” Şi multe altele de acest gen.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

După Congresul PNL

Alexandru LĂZESCU

După Congresul PNL

În acest moment pare mai probabilă o formulă de guvern minoritar PNL - UDMR decât una în care să se refacă vechea coaliţie cu USRPlus.

Filmuletul zilei

opinii

Delta lui Bogdan Bârleanu

Nichita DANILOV

Delta lui Bogdan Bârleanu

Pe artist îl obsedează nu atât peisajul în sine, cât relaţia dintre elementele primordiale, apă, pământ şi cer, mirajul pe care îl poţi vedea răsfrângându-se în fiecare bob de rouă sau în fiecare respiraţie a stufului şi a ierbii ce se ridică în văzduh. Adevăratul mister al începutului de lume îl putem regăsi aici. Peste împărăţia apelor, simţi plutind şi azi cuvântul şi sufletul lui Dumnezeu.

Taberele mele

Michael ASTNER

Taberele mele

Prima mea tabără? La Cisnădie!? În vacanţa de iarnă!? Nu ştiu cum am ajuns eu să merg în tabăra aia, de ce, în plus la doi paşi, la circa 40 km de la Apoldu de Sus?

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.