
Ce note au primit consilierii județeni la ultima ședință a CJ. Cele mai picante detalii din plenul trecut

„Ziarul de Iași” publică catalogul de note pentru ședință Consiliului Județean de săptămâna trecută în care a fost votat bugetul județului. Ca să vă faceți o ideea asupra notelor reporterii cotidianului nostru, facem o descriere amănunțită a modului în care s-au desfășurat „ostilitățile”.
Ședința de plen a Consiliului Județean în care a fost adoptat bugetul pe anul în curs chiar a fost una istorică, așa cum au constatat cei doi lideri din CJ: Cristian Stanciu, de la PSD în opoziție, și Costel Alexe, președintele ales.
Ședința s-a derulat în ritm alert, așa cum se întâmplă de aproape cinci ani – perioadă în care consilierii PSD au votat întotdeauna împotriva bugetului anual sau nu au participat la vot. Săptămâna trecută, în plen, cele două partide (PSD și PNL) parcă ar fi fost în alianță. Până și discuțiile în contradictoriu au lipsit.
Proiectul hotărârii privind bugetul județului pe anul în curs a fost una dintre cele 44 de propuneri aflate pe ordinea de zi și a adunat cele mai multe luări de cuvânt.
Seria a început cu două amendamente venite din partea USR: 86.375 lei (fără TVA) pentru expertiză și documentația necesară renovării Casei memoriale Vasile Alecsandri de la Mircești și 357 mii lei pentru reparații la una dintre sălile de operații de la Spitalul „Elena Doamna”. Ambele au fost adoptate.
Mircea Manolache a obținut 150 mii lei pentru realizarea studiilor de oportunitate pentru înființarea de autogări și hub-uri de transport în Zona Metroplitană Iași. Tot din grupul PSD, Genoveva Farcaș a intervenit în sprijinul adoptării a trei amendamente, dintre care unul vizând burse prin Asociația Pro Ruralis, iar un altul, premierea copiilor merituoși și a profesorilor din învățământul special.
Buget puternic, dar cu puțini bani pentru investiții
Liderul grupului, Cristian Stanciu, a făcut apoi o analiză concisă a bugetului CJ pe anul 2025, despre care a spus că „E un buget puternic”, deși președintele Costel Alexe a recunoscut în debutul ședinței că e unul modest. Stanciu a remarcat deficitul de aproximativ 30 milioane de euro și faptul că se menține raportul de cheltuieli de 75 la sută pentru partea de funcționare, respectiv doar 25 la sută la dezvoltare (investiții). De asemenea, că asistența socială și sănătatea acoperă 70 la sută din cheltuielile bugetare, iar celelalte 30 de procente merg către 12 sau 13 domenii de activitate. „E un semnal de alarmă, pentru că avem un nivel de subzistență care depășește jumătate din nivelul bugetar. Restul, care pot însemna dezvoltare, investiții etc. se înghesuie în cele 30 la sută”, a subliniat el.
Câteva detalii despre sistemul de notare
Liderul grupului de consilieri AUR, Marius Ostaficiuc, a atras atenția la rândul lui că procentul cheltuielilor din buget pentru dezvoltare „este prea puțin”, în timp ce consiliera de la Forța Dreptei a reclamat lipsa soluțiilor pentru transportul metropolitan.
După încheierea ședinței, consilierul Mihai Dediu a propus prelungirea cu 4 km și asfaltarea DJ 208I până în DN 28A (Tg. Frumos-Pașcani). „Costul realizării segmentului Vânători-Gura Bâdiliței este unul ridicat”, s-a arătat sceptic președintele Alexe, care a păstrat însă propunerea pe lista de așteptare.
Notele finale din catalog reflectă o consultare la nivelul redacției, în care sunt implicate cinci persoane (reporteri și redactori-șefi) și în baza unui sistem complex creionat în jurul principalelor atribuții ale unui consilier local. O simplă prezență în fizic la o ședință ordinară aduce unui consilier o notă de trecere pentru respectiva reuniune. O interpelare, o declarație politică și/sau o critică constructivă sunt, de asemenea, de natură să îmbunătățească punctajul. Dacă un consilier contribuie cu un amendament, chiar și în situația în care propunerea nu este aprobată, demersul îi favorizează o punctare mai bună.
Publicitate și alte recomandări video