Ce nu ați văzut pe teren? Sezon chinuit, cu sufletul la gură până la final. FOTBAL: RETROSPECTIVĂ POLITEHNICA
Politehnica Iași a ratat obiectivul stabilit pentru sezonul 2023-2024, clasarea între primele zece echipe ale Ligii I de fotbal.
Mai mult, Poli a tremurat până în ultimele minute ale campionatului pentru a-și conserva poziția în elita României, reușind, cu șansă, să prindă ultimul loc salvator. Ziarul de Iași vă prezintă povestea stagiunii recent încheiate. O poveste cu multe elemennte care poate v-au scăpat.
O vară irosită
Politehnica a promovat vara trecută în Liga I de fotbal fără mari emoții în condițiile în care concurența sportivă și financiară a fost modestă. Poli a cheltuit 2,5 milioane de euro în Liga a II-a, dublu sau triplu față de majoritatea adversarilor, iar celelalte echipe care au promovat, Oțelul și Dinamo, au anunțat că au mizat pe 1,5 milioane euro.
Conștientă că Liga I este cu totul altceva, Poli a fost prima echipă din elită care a reluat pregătirile, antrenorul Leo Grozavu, care a primit cheile de la club, pe linie sportivă, anunțând planuri mari.
Din păcate, vara a fost ratată. Pe toate planurile.
Pe plan sportiv, s-a transferat ca la Cucuieții din Deal. Abia aduși, Șerban, Celeadnic și Militaru au fost dați rapid afară, lui Jankov, Itu, Marchioni, Hlistei, Harrison li s-au prelungit contractele, iar imediat au fost puși pe lista de transferări (la Harrison a fost o situație de tot râsul, el fiind relegitimat, după ce i s-a reziliat contractul), Tincu și Vașvari au primit și ei noi contracte, deși era limpede din Liga a II-a că nu mai pot ține ritmul.
Cheltuielile au fost și ele uriașe, crescute și de două cantonamente și fel de fel de plăți compensatorii.
Gafa anului
Gafa anului a venit însă pe plan extrasportiv. Exact înaintea startului sezonului, Politehnica, inconștientă, a renunțat la ultima legătură cu gruparea de tradiție a Iașului, înființată în 1945. Asta s-a întâmplat după ce echipa ieșeană a înlocuit frumoasa emblemă a adevăratei Poli cu o siglă neinspirată, hulită până și de antrenorul și căpitanul echipei!
Astfel, au fost dezgropate rănile trecutului, care au adus aminte de faptul că, practic, actuala grupare este urmașa Tricolorului Breaza și că promisiunile de recuperare a simbolurilor Iașului fotbalistic sunt de 14 ani vorbe în vânt. Eroarea uluitoare, care a eclipsat alte gafe de gâgă comise în ultima perioadă pe latura imaginii (scrierea, în engleză, a mesajului „oale crude” în loc de „stop războiului” pe tricourile fotbaliștilor, sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor cu steagul Andorrei, prezentarea unor jucători de către un oficial îmbrăcat în treningul unei alte echipe etc.) a rupt relația cu ultrașii, care au refuzat să mai încurajeze echipa.
Start ratat, noi transferuri, șapte, cu ștaif
Cum Grozavu nu a fost în stare să ducă echipa la un nivel de exprimare decent, să nu mai zicem de a face minuni cu materie primă de slabă calitate, pregătită pe coclauri, salarizată subțire, cum a făcut Dorinel Munteanu la Galați, startul sezonului a fost slab. Acest lucru a generat demararea unei campanii de achiziții intensă, alți șapte jucători cu ștaif, Lung, Belu, Samayoa, Ciobanu, Bordeianu, Ispas, Buș, trecuți pe la echipe naționale, ajungând în Copou. Iar cum în lot mai erau fotbaliști care confirmaseră în Liga a II-a, ca Roman sau Marchioni, iar loviturile verii, Luis Phelipe și Jatoba, trecuseră pe la echipe cu nume, Red Bull, respectiv Sporting Lisabona, lumea s-a așteptat ca salariile uriașe (s-a ajuns și la 8 500 de euro pe lună, dat și lui Grozavu și unui jucător) și condițiile de excepție (transport des cu avionul, cazări la hoteluri de lux, deplasări și de trei zile pentru un meci, alte două cantonamente pe parcursul sezonului, în afară de cel care a urmat, din iarnă etc.) să aibă ca efect rezultate în ton cu nivelul uriaș al investițiilor, între care s-au numărat 2 milioane de euro dați din buzunarul ieșenilor.
Sub așteptări și cu lotul blindat
Din păcate pentru microbiștii ieșeni, Grozavu nu a fost în stare să crească nivelul exprimării echipei nici după aducerea jucătorilor rutinați. Deși adversarii aveau un munte de slăbiciuni (Oțelul a contat pe mulți jucători de la Liga a III-a, Dinamo nu a avut dreptul de a transfera, UTA pierduse aproape tot lotul de anul trecut, FC U Craiova nu a avut mult timp antrenor, Voluntari a mers pe mâna unui tehnician fără licență PRO, Ilie Poenaru, Petrolul avea datorii uriașe, Hermannstadt a vândut piese grele, Letica și Opruț, imediat după startul sezonului, echipele din cupele europene mizau pe rezerve în Liga I etc.), Politehnica a rulat modest tot sezonul de toamnă. Cu o singură excepție, după etapa a III-a, când a fost pe locul X, ca urmare a faptului că Farul a jucat cu rezervele, Iașul a stat între locurile XI și XVI pe tot parcursul lui 2023, de 12 ori sub linia roșie!
Asta și ca urmare a risipirii multor puncte, în meciuri în Copou, cu adversari modești, ca FC Botoșani, FC U Craiova 1948 sau Oțelul Galați.
Iar dacă mai amintim și de umilința uriașă din Cupa României, eșecul la scor de forfait cu o echipă de Liga a III-a, în condițiile în care Grozavu nu a jucat cu juniorii, e limpede că iernarea pe antepenultimul loc, XIV, a fost o contraperformanță. Asta mai ales dacă luăm în calcul și alte elemente, între care plata salariilor la zi sau obținerea unor puncte cu ajutorul arbitrilor (de pildă, primul succes în Copou, cu Sepsi, a fost generat de trasarea incorectă a liniilor din camera VAR, fapt care a dus la anularea unui gol valabil covăsnenilor).
Iarna a fost ca vara!
Leo Grozavu, care a avut și multe derapaje declarative, taxând pe toată lumea, conducători, colaboratori, jucători, arbitri, șefi ai fotbalului românesc, fani, persoane care au scris istorie în fotbalul ieșean, doar el fiind fără greșeală, nu și-a pus gândurile în ordine nici în vacanța de iarnă. Când a renunțat la jucători aduși în vară, Ciobanu și Belu, la Core, pe care abia l-a adus, precum și la alții cărora le-a prelungit contractul în vară, Jankov, Vojtus, Tincu și Vașvari. În plus, Ion și Itu au fost trași pe linie moartă, antrenorul solicitând și primind, din nou, sânge proaspăt, cu pedigree, actuali sau foști internaționali, ca Bouhenna, Todoroski, Bettaieb.
Nu numai la alcătuirea lotului, Grozavu a avut mari probleme, Poli ajungând să ruleze peste 40 de nume și să mizeze pe 39 (!), ci și tactic. A mizat, sinucigaș, pe modulul 4-4-2 cu romb la mijloc, care nu a îmbrăcat deloc bine echipa, a continuat să facă o mulțime de schimbări ciudate de jucători după ce la pauza meciului cu FCSB i-a trimis pe flancul dur al gazdelor, format din Olaru și Coman, pe Ispas, care a jucat doar atunci pe dreapta, și Vașvari, sau a avut alte experimente eșuate, după folosirea lui Vojtus ca aripă.
Efectul a fost pe măsura haosului semănat de antrenor: eșec umilitor, la Sfântu Gheorghe, puncte pierdute prostește la Botoșani, Ploiești și Galați și în Copou, cu Voluntari sau Dinamo, victorii chinuite, cu U Cluj, și o singură floare, culeasă cu Rapid, singurul moment în care Iași nu a mai sluțit fotbalul.
Picăturile care au umplut paharul, mutare surpriză pe bancă
Creditul mult prea mare pe care Grozavu l-a primit s-a epuizat după startul dezastruos din play-out, cu două eșecuri dureroase, la Galați și Botoșani.
Cum echipa ajunsese pe loc de baraj, cu un singur punct avans față de locurile direct retrogradabile, șefii lui Poli au renunțat la antrenor și au mers, surprinzător, riscant pentru ei, pe mâna unui tehnician fără carte de vizită, Anthony „Tony” Da Silva.
Portughezul nu a pornit grozav, în primele cinci meciuri bifând un singur succes și o remiză, deși a jucat de trei ori acasă. Astfel, Iașul a ajuns pe ultimul loc înaintea ultimelor două runde, în care s-a jucat cu topoarele pe masă.
Finalul a salvat cariera de antrenor al lui Tony în România și, implicit, pe Poli, care, ajutată din plin și de jocul rezultatelor, dar și de faptul că ultimii adversari întâlniți, Hermannstadt și Petrolul, erau cu sacii în căruță, s-a salvat direct de la retrogradare.
Sărbătorită de parcă s-ar fi câștigat un trofeu, menținerea în Liga I a fost uitată rapid de cei cu picioarele pe pământ, care au conștientizat că raportul rezultate – bani cheltuiți a fost dezechilibrat, evitarea retrogradării cu atâtea emoții și cu atâția bani cheltuiți fiind mai mult o contraperformanță decât un motiv de petrecere.
Perspective
Dacă vrea să nu mai treacă prin chinurile din acest sezon și să se mențină în elită fără mari chinuri, în această vară Poli trebuie să-și facă mult mai bine temele, pe toate palierele.
Sportiv e nevoie ca achizițiile să nu mai fie date pe mâna unor oameni de genul Mugurel Cornățeanu, mâna dreaptă a lui Grozavu, iar rateurile, inerente la orice club, să fie mult mai mici.
Tot pe acest palier, e nevoie ca Tony, care a punctat foarte tare la capitolul discurs, să continue să crească ca antrenor.
Toate nu se pot face fără o stabilitate financiară, care, la ora actuală, lipsește, problemele fiind serioase, cu datorii de aproape 3 milioane de euro. Astfel, fără reluarea sprijinului de la Primărie, care nu a dat vreun cent în acest an echipei de seniori (în atare condiții, responsabil de menținerea pe linia de plutire a fost doar președintele Consiliului Director, Cornel Șfaițer, care a băgat, iarăși, adânc mâna în buzunar), fără atragerea de fonduri private și fără a-și mai bate joc de Cupa României (Corvinul a obținut 350 000 de euro din această competiție, făcând față cu brio și în campionat), Poli nu se va putea descurca.
Pentru atragerea de bani din afara spectrului public e nevoie însă măcar de eliminarea gafelor elementare cum au fost difuzarea de manele pe stadion, scrierea incorectă a numelui antrenorului sau greșirea clasamentului pe paginile oficiale ale clubului, dacă nu se va putea urcarea clubului la nivelul anului 2024.
Trăgând linie, e limpede că în Copou va fi mult de lucru în această vară, când recuperarea tezaurului Politehnica 1945 ar trebui să fie un alt subiect de primă pagină pe agenda conducătorilor celei mai importante echipe locale, care a atras 101 093 de spectatori la cele 19 meciuri oficiale, disputate pe bătrâna arenă din Copou.
REZULTATE
SEZON TOAMNĂ
Tur
- CFR – Poli 2-0 (1-0). Bîrligea (’12), Manea (’49).
- Poli – Hermannstadt 1-3 (0-1). Jatoba (’73) – Balaure (’12, ’58), G. Iancu (’87).
- Farul – Poli 1-3 (1-2). Sali (’45) – Luis Phelipe (’11, ’53), Vojtus (’37).
- UTA – Poli 1-0 (1-0). Fabry (‘8).
- Poli – U Craiova 1-4 (1-0). Roman (’44) – Markovic (’65), Ivan (’78), Mitriță (’90), Roguljic (‘90+4).
- FCSB – Poli 2-1 (1-0). Ov. Popescu (’44), Olaru (’68) – Vașvari (’79).
- U Cluj – Poli 0-2 (0-0). Roman (’55, 90+3).
- Poli – Botoșani 1-1 (0-0). Gheorghiță (’69) – Șeroni (’47).
- Voluntari – Poli 1-2 (1-2). Nemec (’27) – Marchioni (’22), Gheorghiță (’43).
- Poli – Petrolul 0-0.
- Rapid – Poli 3-2 (2-2). Petrila (’20), Ioniță (’22, ’60) – Buș (‘6), Marchioni (’40).
- Poli – Sepsi (restanță din etapa a VII-a) 1-0 (0-0). Luis Phelipe (’48).
- Poli – FC U Craiova 1948 1-1 (1-0). Roman (’12) – Ibrahim (‘90+1).
- Dinamo – Poli 0-0.
- Poli – Oțelul 1-1 (1-0). Harrison (’31) – Maciel (’79).
Retur
- Poli – CFR 3-3 (2-3). Harrison (’11, ’63), Katanec (’22) – Avounou (’27), Ajeti (’38), Otele (’44).
- Hermannstadt – Poli 0-0.
- Poli – Farul 2-3 (0-3). Harrison (’55), Roman (’64) – Budescu (’9), Rivaldinho (’16), L. Munteanu (’45+8).
- Poli – UTA 1-0 (0-0). Harrison (’78).
- U Craiova – Poli 2-2 (2-0). Mitriță (’17), Roguljic (‘45+1) – Roman (’54, din 11 metri, ’69).
- Poli – FCSB 1-3 (1-2). R. Ion (’26) – Băluță (’16), F. Coman (’32, ’83, ambele din penalty).
SEZON PRIMĂVARĂ
Retur sezon regulat
- Sepsi – Poli 6-0 (3-0). F. Ilie (’19, autogol), Matei (’36, penalty), P\un (’42), Kallaku (’63), Ștefănescu (’84), Bălașa (’88, penalty).
- Poli – U Cluj 1-0 (0-0). Buș (’86).
- FC Botoșani – Poli 2-1 (0-1). Lopez (’52), Mouaddib (’90+1) – Saghiri (’28).
- Poli – FC Voluntari 0-0.
- Petrolul – Poli 2-1 (0-1). Musi (’60), Berisha (’90+4) – Ispas (’30).
- Poli – Rapid 3-1 (0-0). Bettaieb (’55), Roman (’87), Harrison (’90+4) – Krasniqi (’52).
- FC U 1948 Craiova – Poli 1-1 (1-1). Ibrahim (’17) – Bettaieb (‘45+1).
- Poli – Dinamo 0-0.
- Oțelul – Poli 1-1 (0-1) Cisotti (’71) – Roman (’8, din 11 metri).
Play-out
- Oțelul – Poli 1-0 (1-0). Maciel (’29).
- FC Botoșani – Poli 2-1 (0-1). Dican (’68), Lopez (’75) – Roman (’26).
- Poli – FC U Craiova 1948 0-0.
- Dinamo – Poli 1-0 (0-0). Bani (’90+3).
- Poli – Voluntari 3-1 (1-0). Buș (’13), Ștefanovici (’65), Harrison (’83) – Nemec (’50).
- U Cluj – Poli 1-0 (0-0). D. Popa (’54).
- Poli – UTA 0-2 (0-0). Ezekiel (’62), Luckassen (’84).
- Hermannstadt – Poli 0-1 (0-0). Bettaieb (’74).
- Poli – Petrolul 2-0 (0-0). Itu (’68), Bettaieb (’69).
GOLGETERI
Toamnă
- Roman (7, 1 din 11 metri), Harrison (5), Luis Phelipe (3), Gheorghiță (2), Marchioni (2), Jatoba, Vojtus, Vașvari, Buș, Katanec, R. Ion.
Primăvară
- Bettaieb (4), Roman (3, 1 din 11 metri), Buș (2), Harrison (2), Saghiri, Ispas, Ștefanovici, Itu.
Sezon
- Roman 10 (2 din 11 metri), Harrison (7), Bettaieb (4), Luis Phelipe (3), Buș (3), Gheorghiță (2), Marchioni (2), Jatoba, Vojtus, Vașvari, Katanec, R. Ion, Saghiri, Ispas, Ștefanovici, Itu.
CLASAMENTE
Sezon toamnă
Sezon regulat
Play-out
* – A beneficiat de ajustare
PLAY-OFF
- FCSB. 2. CFR. 3. U Craiova. 4. Farul. 5. Sepsi. 6. Rapid.
CUPA ROMÂNIEI PLAY OFF
SCM Zalău – Poli Iași 3-0 (1-0)
Micle (’34), Meșter (’64), S. Pop (’76, penalty).
LINII DE CLASAMENT
- TOTAL 39 10 13 16 40-52
- TOAMNĂ 21 5 8 8 25-31 23p
- PRIMĂVARĂ 18 5 5 8 15-21 (Sezon regulat: 9 2 4 3 8-13 10p; Play-out 9 3 1 5 7-8 10 p).
- SEZON REGULAT 30 7 12 11 33-44 33 p
- PLAY-OUT 9 3 1 5 7-8 10p
- ACASĂ 19 6 8 5 22-23 (Sezon regulat: 15 4 7 4 17-20 19p; Play-out 4 2 1 1 5-3 7p)
- DEPLASARE 20 4 5 11 18-29 (Sezon regulat: 15 3 5 7 16-24 14 p; Play-out 5 1 0 4 2-5 3p)
- MANDAT GROZAVU 32 7 12 13 34-47 33p
- MANDAT TONY 7 3 1 3 6-5 10p
FLUXUL DE JUCĂTORI
VARĂ
SOSIRI
- Șerban (FCSB), Celeadnic (Șerif Tiraspol), Militaru (CFR Cluj), Luis Phelipe (Atletico Goianiense, Brazilia 2), Jatoba (Londrina, Brazilia 2), Ilie (U Cluj), Gheorghiță (FC Bihor), Samayoa (Comunicaciones, Guatemala 1), Belu-Iordache (Rapid), Ciobanu (Rapid), Bordeianu (U Cluj), Lung (Al-Raed), Ispas (Sepsi), Buș (CFR Cluj).
PLECĂRI
- Plămadă (Târgoviște), Lică (Hunedoara), Fr. Cristea (Reșița), Musi (FCSB / Petrolul), Finica ( Rapid / Alexandria), Brînză (Alexandria), Mogoș (Alexandria), Kouadio (Metaloglobus), Istratie (Progresul Spartac), Hlistei (Chiajna), Ciaun (Unirea Alba Iulia), Telcean (Unirea Dej), Militaru (împrumut Târgoviște), Celeadnic (Șerif), Șerban.
IARNĂ
SOSIRI
- Bouhenna (Ionikos Nikeas, Grecia 2), Saghiri (Viktoria Koln, Germania 3), Allanzinho (Santos, Brazilia 2), Todoroski (Zalaegerszeg, Ungaria 1), Mihai (CFR Cluj – împrumut), Niga (Foresta Suceava), Bettaieb (Boluspor, Turcia 2), Kabran (Stabaek, Norvegia 2). Core (Viitorul Pandurii Târgu Jiu), D. Ciobanu (Bielefeld U19), Camilo Orosco.
PLECĂRI
Luis Phelipe (FCSB), A. Ciobanu (FC Voluntari), Jankov (Bregalnica Stip), A. Dumitru (Mediaș), Tincu (Baia Mare), Belu (Chiajna), Vojtus (Mumbai City – India), Vașvari, Core (Ceahlăul).
Publicitate și alte recomandări video