anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 12.08.2022

Ce preţuri practică firmele de catering pentru masa de Paşte

Majoritatea firmelor preiau ultimele comenzi cel târziu pe data de 3 mai.

GALERIE
masa2
  • masa2
- +

Gospodinele care doresc să se relaxeze înainte de Paşte şi care nu vor să stea în bucătărie au la dispoziţie o variantă mult mai simplă, dar costisitoare: comanda la domiciliu. În Iaşi există mai multe firme care îşi pun la dispoziţie serviciile pentru ca doamnele să trebuiască să gătească vineri şi sâmbătă.

 

 
Cozonaci, drob, sarmale sau friptură, toate pot ajunge pe masa ieşenilor doar printr-un simplu click sau în urma unui apel telefonic, iar livrarea este, de cele mai multe ori, gratuită. De exemplu, i-am contactat pe cei de la Lee’s Catering pentru a ne interesa de preţuri, livrare şi produse. Astfel am aflat că ieşenii care vor comanda de la această firmă vor plăti 45 de lei pentru un kilogram de drob, respectiv acelaşi preţ pentru salata boeuf. Puteţi alege însă cantitatea pe care v-o doriţi. În aceea ce priveşte sarmalele, una costă 1,5 lei, de asemenea existând posibilitatea să precizaţi numărul de sarmale pe care vreţi să le aveţi pe masa de Paşte. Şi cum este o tradiţie ca de sărbătorile pascale să se mănânce friptură de miel, firma Lee’s Catering are în meniu şi acest produs. Pentru 100 de grame, gospodinele vor plăti 12 lei, iar cele care doresc un miel întreg, îl pot comanda la preţul de 45 de lei per kilogram. Dacă doriţi să comandaţi şi vin de la Lee’s Catering, atunci e bine de ştiut că o sticlă de 750 de mililitri de vin de la cramele Cetăţuia costă 20 de lei. O altă firmă care vă poate scuti de pregătirea bucatelor pentru sărbătorilor pascale este Alma Catering. Cei de aici vă pot aduce comanda acasă cel târziu vineri, în funcţie de ora pe care o stabiliţi cu furnizorul. La Alma Catering, 250 de grame de friptură de miel costă 30 de lei, 500 de grame de drob de miel sau de porc ajunge până la 22,5 lei, iar 300 de grame de sărmăluţe în foi de viţă sau de varză costă 12 lei. Dacă doriţi să aveţi pe masă de duminică şi salată boeuf, atunci e bine să ştiţi că la Alma Catering, 250 de grame din acest produs costă 12 lei. De asemenea, puteţi opta pentru piftie de curcan, în condiţiile în care aceasta se poate comanda la preţul de 12 lei pentru 250 de grame. Pasca este un alt element necesar pentru Paşte, iar 250 de grame de pască ajunge până la 24 de lei la Alma Catering. De precizat este faptul că gospodinele interesate să facă comenzi trebuie să se grăbească, pentru ca cei de la firmă să aibă timp să se pregătească. În cazul care doriţi să primiţi acasă doar platouri, atunci puteţi opta pentru Dopo Poco Trattoria. De exemplu, un platou cu aperitive costă 55 sau 90 de lei, iar un platou cu gustări calde poate varia între 40 şi 50 de lei. De la Dopo Poco Trattoria nu puteţi comanda însă drob, pască sau carne de miel. (Lidia RUSU)

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liviu Dragnea să ne ierţi

Liviu Dragnea să ne ierţi

Dosarele deschise cu greu de procurori împotriva suspecţilor de abuz şi alte infracţiuni se tot înfundă. Unele se închid, mai nimeni nu e vinovat de nimic. După fumul gros de la gazele jandarmilor din 10 august, peste evenimentele din piaţă se aşază ceaţa unei justiţii inerte. Ceaţa persistă şi azi, dar azi ştim deja multe şi lucrurile deja nu mai par ceea ce păreau pe-atunci.

opinii

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

Tehnologie şi muzică (2)

Neculai SEGHEDIN

Tehnologie şi muzică (2)

Chitarele electrice au pătruns în România în anii '50-'60, odată cu muzica rock-and-roll, devenită, apoi, muzica rock. Bineînţeles că limitările ideologice ale vremii nu permiteau o dezvoltare pe scară largă a culturii rock, un curent muzical care era o expresie a libertăţii de exprimare şi care utiliza mijloace de expresie artistică nemaivăzute până atunci. Însă, cu toate barierele de comunicare cu vestul, tinerii din România, în special studenţii, erau la curent, atât cât se putea, cu noile orientări muzicale occidentale. Pe lângă aceste constrângeri, mai apărea o problemă, aceea a instrumentelor muzicale, care presupuneau o tehnologie nouă, aveau costuri ridicate, se procurau greu şi nu se fabricau în ţară.

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

pulspulspuls

Zilele trecute am celebrat patru ani de la această semnătură istorică a premarelui. Fie primit (ştiţi voi unde)!

Zilele trecute am celebrat patru ani de la această semnătură istorică a premarelui. Fie primit (ştiţi voi unde)!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că, graţie unei vigilenţe sporite a unui amic de la presa concurentă din târg, am intrat şi noi în posesia unei fotografii document. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.