„Imaginea pe care o aveam despre românii din exil nu mai corespunde realității”. Alexandru Călinescu: explicațiile votului surpriză din noiembrie

O prietenă care trăiește de două decenii în străinătate mi-a spus că, de-a lungul anilor, noile valuri de emigranți au venit cu altă mentalitate și alte opțiuni. Ea însăși a fost siderată să constate că prieteni și cunoscuți care păruseră persoane rezonabile erau acum de-a dreptul fanatizate când venea vorba de Georgescu. Cei din diaspora se comportau, așadar, la fel ca cei rămași în țară.

Lucrurile se complică atunci când e vorba de persoane care au ales să ceară azil politic cu multă vreme în urmă. Ne închipuim că sunt atașate valorilor occidentale și că resping tot ceea ce amenință Vestul democratic. Am două exemple la îndemână care contrazic această presupunere. Mai întâi, o prietenă rămasă în Franța în anii ’80, o intelectuală cu lecturi întinse și cu un gust artistic sigur. Ca mulți alți francezi de dreapta (fiindcă acum putem spune că e franțuzoaică) admiră Rusia în care vede nu numai o țară ce a dat mari valori culturale, ci și țara care apără creștinismul (clișeul acesta e foarte răspândit în Occident). După ce Rusia a atacat Ucraina, a deplâns în repetate rânduri boicotul pe care unele țări europene i-au supus pe artiștii ruși care îl sprijină pe Putin: mare melomană, era dezolată că au fost anulate turneele în Franța ale cutărui dirijor sau al unei cântărețe celebre. Acest boicot este, într-adevăr, discutabil, dar n-am auzit-o niciodată pe amica mea deplângând soarta locuitorilor orașelor și satelor ucrainene bombardate de ruși. În schimb făcea, în mesajele pe care mi le trimitea, observații de genul: „azi am văzut pe stradă două ucrainence drăguțe, cochete și elegante”, mod de a spune că ucrainenii sunt bine mersi și că nu e cazul să le plângem de milă.

Celălalt caz e mai complicat, dar în același timp mai reprezentativ pentru rusofilia (și chiar putinofilia) unei părți consistente a dreptei franceze. Figură importantă a exilului, respectivul personaj crede și el că ucrainenii o duc bine și n-au motive să se lamenteze: mergând către o stațiune de pe malul Atlanticului, povestește el, a fost depășit în mai multe rânduri de mașini mari și scumpe, cu numere de Ucraina. Toate postările sale de pe Facebook arată o simpatie nețărmurită pentru Rusia și o ură viscerală față de Occidentul putred. Personalitățile din țările est-europene având simpatii și opțiuni occidentale sunt prompt sancționate. Maia Sandu, de pildă, este numită „produs insipid al cuplului Soros-Schwab” (Klaus Schwab este președintele Forumului Economic Mondial), ceea ce mi se pare de-a dreptul o ticăloșie. Uniunea Europeană și NATO sunt repudiate întrucât exercită o dominație amintind de autoritarismul sovietic. Fosta președintă a Georgiei este și ea admonestată pentru că se ploconește Occidentului. Era de prevăzut ca domnul cu pricina să comenteze și alegerile (în parte eșuate) din România. Vorbește despre „reacția isterică” a presei occidentale care, comentând primul tur al prezidențialelor, își exprimă stupoarea față de scorul obținut de un candidat naționalist și „suveranist”. Împărtășește, bineînțeles, poziția anti-UE și anti-NATO a lui Georgescu. Este mai ales încântat că acesta din urmă nu ține partea Ucrainei în războiul cu Rusia. Cum comentariile sale de pe Facebook se adresează unor francezi și, totodată, unor români care au aceleași idei, dar care nu cunosc bine realitățile românești, deformează adevărul și debitează minciuni grosolane: Elena Lasconi este prezentată drept o „militantă înverșunată LGBT” (!) care susține căsătoria între persoanele de același sex și dreptul homosexualilor de a adopta copii. Omul nostru din Paris îi bate în abjecție chiar și pe cei de la România TV sau de la Realitatea.

Da, s-ar zice că nici exilul românesc nu mai e ce-a fost odată.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video