Ce se schimbă în pădurile Iașului în 2026? Amenajarea ca parc a unei păduri de lângă oraș nu este singura investiție anunțată

luni, 05 ianuarie 2026, 03:13
2 MIN
 Ce se schimbă în pădurile Iașului în 2026? Amenajarea ca parc a unei păduri de lângă oraș nu este singura investiție anunțată

În vreme ce transformarea unei bune părți a zonei împădurite din jurul Mănăstirii Cetățuia în pădure-parc este un proiect aflat în stadiu incipient, Direcția Silvică Iași are mai multe acțiuni „pe listă” pentru acest an.

Una dintre ele este achiziția de servicii privind cultura și refacerea pădurilor, în scopul realizării programului de regenerări artificiale (împăduriri, completări etc.), a serviciilor necesare în vederea efectuării „ajutorării regenerării naturale”, precum și a lucrărilor necesare pentru întreținerea culturilor (mobilizări, descopleșiri etc.).

Acesta este anunțul licitației lansate în ultima zi a anului trecut, procedură are pornește de la o valoare estimată de 7,45 milioane de lei. Este suma totală pentru șase dintre ocoalele silvice din județ: Dobrovăț (0,5 mil. lei), Podu Iloaiei (1,9 mil. lei), Pădureni (0,8 mil. lei), Iași (1,5 mil. lei), Lunca Cetățuii (1,2 mil. lei) și Pașcani (1,5 milioane). Ofertele sunt așteptate până pe 28 ianuarie, iar contractele se vor derula pe parcursul a 10 luni.

Încă două drumuri forestiere de amenajat

Tot la sfârșitul anului 2025, Romsilva, prin Direcția Silvică ieșeană, a deschis încă două proceduri de licitație, pentru refacerea unor drumuri forestiere. Este vorba despre Ciurdea Arama, de pe raza Ocolului Silvic Lunca Cetățuii, și despre Budăi, din aria Ocolului Silvic Răducăneni.

Primul dintre ele, cu o lungime de aproape 4 km, are un capăt în DJ 248A, între localitățile Slobozia (Voinești) și Domnița (comuna Țibana), iar celălalt capăt, în Pădurea Floreanu-Frumușica-Ciurea. Lucrările vor dura aici cel mult 12 luni, valoarea lor fiind estimată la 3,5 milioane de lei.

Al doilea drum începe de la marginea localității Cozmești și măsoară 3,8 km. În acest caz, lucrările de reabilitare vor dura maxim 11 luni, având o valoare estimată de 2,67 milioane de lei. În ambele proceduri, ofertele pot fi înscrise până pe 14 ianuarie.

Direcţia Silvică Iaşi se măreşte

Pe de altă pare, anul 2026 ar putea aduce o reorganizare a direcțiilor silvice. În număr de 41 acum, ele vor fi restrânse la numai 12-13 direcții, dacă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor va reuși să impună acest plan. Proiectul hotărârii de guvern necesare se află în curs de avizare. Dacă reforma va fi pusă în aplicare, Direcția Silvică Iași va prelua în administrare ocoalele din județele Neamț și Vaslui.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii