
Ce se știe până acum despre medicii ieșeni bănuiți că se drogau în gărzi. Adevăr sau fantezia unui dealer?

O informația publicată de un cotidian național a făcut mare vâlvă printre cititori. Ziarul ,,Libertatea” a relatat miercuri seara că doi medici rezidenți, I.S.Z. și R.R.N., specializați în gastroenterologie (unul dintre ei fiind și asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași) ar fi implicați în scandalul drogurilor.
În articolul respectiv, se cita o sursă a cărei identitate era protejată, care avansa ideea că asupra celor doi medici ar fi planat de multă vreme suspiciunea că ar consuma frecvent droguri de mare risc, în timpul gărzilor. „Se știa, printre angajați, despre aceste obiceiuri ale unora dintre rezidenți. Sunt bănuiți că iau cocaină în timpul gărzilor. Nu de ieri, de azi, de ani de zile”, a declarat pentru „Libertatea” o sursă medicală, sub protecția anonimatului.
„Nu avem nicio solicitare de la nicio autoritate”
Reporterii „Ziarul de Iași” au mers pe firul poveștii și au contactat mai multe persoane oficiale din cadrul unității medicale amintite mai sus. În acest sens, prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ,,Sf. Spiridon” a declarat reporterilor cotidianului nostru că momentan nu există vreo informație oficială și nici vreo solicitare la adresa vreunui medic din cadrul instituției.
,,Nu avem niciun fel de detalii. Nu avem vreo înștiințare. Nu avem nicio solicitare de la nicio autoritate și cred că nici autoritățile, din câte am luat noi legătura, nu au ceva la adresa unui medic. Nu avem niciun fel de informații. Nu ne-a sesizat nimeni cu nimic. Nu există niciun element oficial sesizat de cineva, fie de la o instituție a statului. Nu avem de ce să avem nici cea mai mică suspiciune”, a declarat aceasta.
De asemenea, un cadru medical de prestigiu de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” ne-a menționat că cei doi medici rezidenți, care figurează și în luna noiembrie în programul de gărzi, cel mai probabil sunt nevinovați, tinerii remarcându-se de-a lungul timpului printr-un comportament exemplar.
,,Pot fi «agățați» doi tineri cu viitorul în față, fără nicio probă și fără nicio anchetă în curs, asta mi se pare uluitor. Ei nu au fost chemați, nu au fost audiați. Nu există așa ceva, nu exista niciun indicator. Nu știu dacă există vreo anchetă. Cei la care corespund inițialele, că poate e vorba de altcineva, au un comportament exemplar. S-au și testat, unul fiind de gardă zilele acestea și este negativ. Au dus probe și la IML. Este absolut îngrozitor ce li se face unor tineri, cu un comportament exemplar, cu o mulțime de gărzi făcute. Poate să dureze ani de zile să demonstreze că nu e adevărat și li se face o nedreptate și un rău unor copii. Sunt și copii la 30 de ani. Hai să fim serioși. 99,9% nu e adevărat. Dacă ar fi adevărat, ferească Dumnezeu, un individ cu un asemenea viciu nu are cum să fie cadru didactic sau medic într-un spital”, a declarat un superior care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Informațiile au pornit de la avocatul unui dealer
Acest dosar de trafic de droguri este instrumentat de autoritățile din județul Vaslui, iar informațiile au fost oferite de un avocat care reprezintă, cel mai probabil, un dealer de stupefiante ce este parte în dosar. „Este vorba despre doi medici și un student la Medicină, care tocmai s-a lăsat de facultate, din cauza consumului de droguri”, a spus avocatul respectiv pentru „Libertatea”, adăugând că, în opinia lui, „totul are o puternică nuanță politică”. „Vor să arate în campanie ca luptă contra drogurilor în școli”, a punctat el. Numele acestuia nu a fost făcut public și nici nu s-au dat detalii dacă cei doi medici ar fi implicați cumva în dosar sau dacă dealerul ar fi dat această informație procurorilor. „Ziarul de Iași” a reușit să afle numele celor doi medici, dar fiindcă deocamdată nu ar exista vreo solicitare a autorităților care să-i implice în vreun fel, și nu sunt indicii sau probe rezonabile care să-i incrimineze, a ales să nu le facă publică identitatea.
Președintele Colegiului Medicilor Iași:,,Uneori pot fi restricții de practică”
Prof.univ.dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași, a ținut să precizeze că instituția analizează individual doar cazurile semnalate prin reclamații oficiale, astfel că nu poate comenta o astfel de circumstanță.
,,În cazul ăsta nu pot să dau niciun răspuns, pentru că noi analizăm cazurile absolut individual și caz cu caz. Noi răspundem doar la cazuri concrete care vin sub formă de reclamații la colegiu. Asta e regula și e foarte greu de făcut un comentariu. Practic, putem să dăm răspunsuri numai la reclamații care sunt făcute cu nume, prenume și situație. La modul general e greu de răspuns. Nu luăm decizii la modul general. Uneori pot fi restricții de practică, nu acționăm asupra contractelor de muncă sau alte lucruri”, a declarat acesta.
Totuși, ce se întâmplă în situațiile în care apar sesizări oficiale la adresa unor medici, către Colegiul Medicilor? Reclamațiile sunt discutate în biroul Executiv și sunt analizate, se decide dacă pot fi luate în considerare, dacă îndeplinesc criteriile formale. Ulterior, reclamațiile sunt trimise la Comisia de jurisdicție, unde sunt analizate în detaliu, pe baza codului deontologic și a normelor Colegiului Medicilor. Mai departe, după ce comisia de jurisdicție instrumentează cazul respectiv, situația este transmisă către Comisia de disciplină, unde există un complet de judecată format din trei membri ai Comisiei de disciplină.
,,Comisia de disciplină este o organizație, un for independent de Consiliul Colegiului, astfel că iau decizii absolut independent și acolo se ia decizia de sancționare sau nu, în funcție de rezultatul anchetei. Ca sancțiuni, uneori pot fi restricții de practică, nu acționăm asupra contractelor de muncă sau alte lucruri”, a conchis acesta.
Din punct de vedere legal, posesia de droguri cu risc mare pentru consum personal poate duce la închisoare între 6 luni și 3 ani, iar posesia de droguri cu risc pentru consum personal poate fi pedepsită cu amendă sau închisoare între 3 luni și 2 ani conform Legii 143/2000. Consumul de droguri nu este incriminat în țara noastră.
Publicitate și alte recomandări video