Ce spune George Simion despre plecarea lui Târziu din AUR: „Toţi cei care au încercat să ne destabilizeze partidul au eşuat”

sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:00
2 MIN
 Ce spune George Simion despre plecarea lui Târziu din AUR: „Toţi cei care au încercat să ne destabilizeze partidul au eşuat”

Liderul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri, în legătură cu plecarea lui Claudiu Târziu din partid, că toţi cei care au încercat să destabilizeze această formaţiune au eşuat, potrivit Agerpres.

„Avem un partid unit, avem nişte structuri de conducere şi un număr record de membri. Îi mulţumesc lui Claudiu Târziu pentru eforturile şi pentru munca depusă în cadrul Alianţei pentru Unirea Românilor. Toţi cei care în aceste luni au încercat să ne destabilizeze, să ne facă să ne dezicem de Călin Georgescu şi de voinţa poporului român, au eşuat. Să nu creadă cineva că noi suntem un soi de USR şi suntem uşor de păpuşat”, a afirmat George Simion, la o conferinţă de presă.

El a adăugat că nu este un om uşor de influenţat, nu este „ageamiu” şi nu îi lasă pe unii şi pe alţii să comande cum vor ei.

„Să nu creadă cineva că eu sunt un om slab şi uşor de influenţat. Nu sunt ageamiu, nu mă cheamă Nicuşor Dan, nu mă cheamă Ilie Bolojan, ştiu să conduc organizaţii numeroase, am făcut-o de multe ori în viaţa mea şi nu îi las pe unii şi pe alţii să ne comande cum vor ei”, a mai spus liderul AUR.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Claudiu Târziu a anunţat, miercuri, că se desparte „definitiv” de Alianţa pentru Unirea Românilor, după ce Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al partidului a decis să-l suspende din funcţie şi să-i interzică să mai candideze la vreo funcţie în partid, subliniind că va construi o altă formaţiune politică „mai performantă şi mai trainică”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii