Ce spune Jandarmerie în cazul scandalului pe voturi de la Sectorul 1
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 27.02.2021

Ce spune Jandarmerie în cazul scandalului pe voturi de la Sectorul 1

GALERIE
voturi sectorul 1
  • voturi sectorul 1
- +

Jandarmeria Bucureşti precizează, referitor la imaginile în care persoane prezentate ca fiind membri USR par că umblă la sacii cu voturi, la Biroul Electoral al Sectorului 1, că încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea preşedintelui biroului electoral, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces-verbal.

”Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea preşedintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul preşedintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecţie după sigilare. Activităţile desfăşurate în interiorul încăperii nu intră în competenţa instituţiei noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfăşoară activităţi legate de procesul electoral”, a transmis Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, „în legătură cu imaginile apărute în spaţiul public care prezintă o activitate desfăşurată în data de 29 septembrie a.c. în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1”.

Candidata PNL - USR PLUS la Primăria Sectorului 1 Clotilde Armand a explicat imaginile difuzate de Antena 3 în care persoane prezentate ca fiind membri USR par că umblă la sacii cu voturi, la Biroul Electoral al Sectorului 1, afirmând că în imagini apare şi preşedintele biroului, procurorul Sprîncu Nicolae, care a decis să fie numărate semnăturile votanţilor de pe listele electorale şi care a invitat candidaţii şi observatorii pentru a-i convinge că procesul este transparent şi nu se produc fraude prin manipularea sacilor. Ea afirmă că cei care apar în imagini manipulând sacii sunt membri ai personalului tehnic al biroului electoral şi acuză încercări de intimidare a procurorului Sprîncu. Poliţia şi procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 fac verificări în acest caz.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Volei, handbal, rugby

Nicolae GRECU

Volei, handbal, rugby

Dacă ar fi de ales trei jocuri sportive pentru a le sprijini, tradiţia  ar obliga guvernanţii să se opreasă la cele trei.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (III)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (III)

În episodul de faţă sunt menţionate numele tuturor cercetătorilor care au contribuit la finalizarea proiectului.

Însemnări pentru predica de mâine

pr. Constantin STURZU

Însemnări pentru predica de mâine

Pilda întoarcerii fiului risipitor este considerată de scriitorul Charles Dickens cel "mai măreţ pasaj din literatura universală". Nu cred că este inimă care să nu vibreze la citirea ei. 

Forma oraşului

arh. Ionel OANCEA

Forma oraşului

O ştire surprinzătoare, învelită în trecut, revelatoare pentru ieşeni, vine tocmai de la începutul secolului nouăsprezece. Oraşul avea pe atunci aproximativ zece mii de suflete în structură cosmopolită, cum stă bine unei capitale de ţară, moldoveni, evrei, greci, armeni, albanezi, ruşi şi mulţi alţii în procente mai mici. 

pulspulspuls

Aventurile lui Peni Hill la un ziar din capitală

Aventurile lui Peni Hill la un ziar din capitală

S-a dus Peni Hill deunăzi şi a dat interviu la un ziar din capitală, ca să mai scoată capul în lume după problemele cu justiţia. 

Caricatura zilei

Bloc lângă vilă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.