Ce spune legea într-un caz ca al primarului Chirica, cu test negativ la 11 zile?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Ce spune legea într-un caz ca al primarului Chirica, cu test negativ la 11 zile?

GALERIE
chirica
  • chirica
- +

Potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii 1513 din 9 septembrie, pacienţii asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice şi fără factori de risc se pot izola într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în spaţii special desemnate, ori, la aprecierea medicului ce a evaluat cazul, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta. Aşa a fost şi în cazul primarului Mihai Chirica.

De asemenea, reprezentanţii DSP Iaşi, citând OMS 1513, au precizat că pacienţii asimptomatici/simptomatici cu forme uşoare, cu rezultat negativ pentru ARN SARS-CoV-2 la testul RT-PCR pot fi externaţi după 10 zile sau mai devreme, la aprecierea medicului curant, fără a fi necesară izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată de persoana izolată şi sunt declaraţi vindecaţi la externare de către medicul curant din unitatea sanitară unde au fost internaţi.

Unitatea sanitară ce externează pacienţii după efectuarea unui test RT-PCR cu rezultat negativ pentru ARN SARS-CoV-2 are obligaţia introducerii statutului de vindecat în platforma CORONAFORMS în decurs de 24 de ore de la obţinerea rezultatului testului.

Cel care declară pacientul vindecat este medicul de familie care face acest lucru „pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultaţia medicală la distanţă, considerând drept criterii de vindecare absenţa manifestărilor clinice pe parcursul perioadei de monitorizare“.

În acelaşi timp, acelaşi ordin prevede că pacienţii asimptomatici/simptomatici cu forme uşoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, declaraţi vindecaţi fără al doilea test de control, îşi pot relua activităţile curente şi profesionale cu păstrarea distanţării şi purtarea măştii acasă şi la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.