anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 05.10.2022

Ce spune ministrul Mediului despre derbedeii care au băgat în spital un activist şi mai mulţi jurnalişti

GALERIE
Barna Tanczos
  • Barna Tanczos
- +

Condamn orice agresiune de acest fel şi îmi doresc ca toţi autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor care îl însoţeau să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legale maxime, a scris vineri, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, în replică la incidentul produs joi seara într-o pădure din comuna Coşna, judeţul Suceava.

"M-am întâlnit cu Tiberiu Boşutar acum câteva săptămâni, la minister, am discutat despre importanţa muncii pe care o depune alături de toţi ceilalţi activişti de mediu şi avertizori de integritate. Avem aproape 1 milion de interogări în aplicaţia Inspectorul Pădurii, iar cetăţenii, atunci când verifică transporturi şi reclamă nereguli, ne sprijină direct în lupta cu hoţii de lemne. Lucrurile au ajuns însă mult prea departe! Nu putem accepta asemenea fapte reprobabile, care pun în pericol integritatea şi chiar viaţa celor care apără pădurea. Condamn orice agresiune de acest fel şi îmi doresc ca toţi autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor care îl însoţeau să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legale maxime. Iar dacă se va confirma că o parte dintre agresori sunt personal silvic, ei trebuie să fie excluşi imediat din această breaslă", menţionează oficialul.

Ministrul de resort a adăugat că solicită "tuturor structurilor din sistemul silvic şi de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală şi să ofere întreg sprijinul pentru identificarea şi sancţionarea vinovaţilor". "Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislaţia silvică identificată va fi drastic sancţionată", a subliniat Tanczos.

Cinci persoane sunt audiate, vineri, de către poliţiştii din Vatra Dornei, după ce membrii unei echipe care filma un documentar despre defrişările ilegale au fost agresaţi de mai mulţi indivizi.

"La sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei sunt deja cinci persoane care au fost implicate în altercaţia de aseară, care sunt supuse activităţilor procedurale, respectiv sunt audiate cu privire la eveniment. (...) Am constituit din oficiu dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere şi continuăm activităţile procedurale. Sperăm noi ca după efectuarea acestor audieri şi sub coordonarea procurorului de caz, bineînţeles şi cu administrarea celuilalt material probator pe care îl vom identifica în cadrul cercetărilor, să fie şi destule motive pentru a se dispune şi măsuri procesuale", a declarat vineri, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, comisarul şef Ionuţ Epureanu.

Acesta a confirmat că printre persoanele conduse la audieri se numără şi proprietarul pădurii în care a avut loc incidentul, precum şi un inginer silvic, dar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. "Vrem să stabilim cu exactitate şi numărul acestora (...) şi calitatea pe care au avut-o în ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, să vedem cu exactitate care dintre persoane a fost implicată, gradul de implicare şi individualizarea vinei fiecăruia şi ulterior să poată fi dispuse şi măsurile legale faţă de aceştia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Cititi si: Jurnalistul Mihai Dragolea, bătut crunt în timp ce filma un documentar despre tăierile ilegale de copaci: ”Vă omor, vă omor

Greenpeace România a anunţat, anterior, că cele trei victime ale agresiunii sunt jurnaliştii Mihai Dragolea şi Radu Constantin Mocanu, precum şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar. "Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei", se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Greenpeace România.

Potrivit sursei citate, toate cele trei victime au primit îngrijiri medicale, iar starea lor este stabilă. "Avocaţii Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conştiente şi le oferă asistenţă juridică de urgenţă. Cerem Inspectorului General al Poliţiei Române şi Inspectorului Şef al IPJ Suceava să se implice direct în soluţionarea acestui caz şi să urmărească ancheta până la finalizarea ei!", precizează organizaţia de mediu.

SURSA: Agerpres

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.