Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totduminica, 22.05.2022
Balerinul Vlad Mărculescu, dat afară de la Opera Naţională Iaşi în septembrie 2020, a câştigat în primă instanţă procesul intentat instituţiei. Hotârârea magistraţilor poate fi contestată de instituţie. Semnatarii deciziei de concediere sunt însă suspendaţi. Actuala conducere interimară spune că doreşte ca fostul prim-solist al ONRI să revină pe scenă.
”În mod cert vorbim deocamdată de o decizie definitivă, dar nu şi irevocabilă. Obligaţia mea instituţională este să analizez modalitatea juridică prin care ONRI poate face apel la această decizie. Nu am luat încă în discuţie încă această problemă, urmează să mă consult cu Departamentul Juridic. În ceea ce priveşte reangajarea domnului Mărculescu, indiscutabil, ea se va produce în condiţiile în care aşa a zis instanţa. Din punctul meu de vedere, aş spune că tot ceea ce instanţele constată cu privire la procesele aflate pe rol în contextul foştilor/actualilor angajaţi ai ONRI, vom lua în considerare“ a declarat Daniel Şandru, managerul interimar al ONRI. Acesta a adăugat că există posibilitatea ca ONRI să se întoarcă apoi din punct de vedere juridic asupra celor care au luat această decizie. “Din câte ştiu, există şi această obligaţie, ca, în condţiile în care se constată această eroare de management de către instanţă şi e dispusă măsura ca acestea să fie plătite dn urmă, există şi această obligaţie instituţională a conducerii de a se îndrepta împotriva celui/celor care au luat această decizie pe care instanţa a considerat-o ca fiind abuzivă”, a adăugat Daniel Şandru.
În ultimele luni, Vlad Mărculescu a dus o luptă asiduă împotriva fostei conduceri ONRI. A fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai lui Beatrice Rancea, manager suspendat ulterior din funcţie şi pus sub control judiciar pentru fapte de corupţie. Demiterea lui Vlad Mărculescu a generat mai multe proteste în rândul angajaţilor operei. Protestele s-au încheiat cu trimiterea pentru a doua oară într-un an a Corpului de Control de către ministrul Culturii, respectiv în octombrie 2020. Conform deciziei judecătoreşti, Vlad Mărculescu a câştigat dreptul de a fi reangajat, de a i se plăti salariile din perioada în care a rămas fără seriviciu şi de a primi daune de 100.000 de lei, adică aproximativ 20.000 de euro. Acesta nu este singurul caz pierdut de Opera Naţională Iaşi în faţa unor foşti angajaţi. ”Ziarul de Iaşi” a scris de nenumărate ori despre sumele pe care instituţia trebuie să le achite, că urmare a pierderii mai multor procese.
Cuvinte cheie: + Daniel Sandru, Marculescu, Rancea, Opera, proces
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Protest imens al opoziţiei de la Istanbul împotriva lui Erdogan
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut
Şeful DNA: În ultimii doi ani am pus sub sechestru bunuri de peste 400 de milioane de euro
Amalia Enache, despre Iaşi: „Doar în Lisabona şi Ardeal am mai trăit senzaţia asta”
Stiaţi că Iaşul a fost unul dintre cele mai moderne oraşe europene din Imperiul Otoman?
Vă mai amintiţi că Iaşul are tramvaie turceşti? Când ar putea să iasă la stradă
Declarații halucinante la televiziunea rusă: „Dacă voia, Rusia rezolva cu Ucraina în câteva ore”
Mâncarea viitorului: Ce am putea ajunge să mâncăm până în 2050?
Există o tencuială minune anti-cutremur? Explicaţiile unui profesor ieşean
Economiile americanilor au scăzut în medie cu 9.000 de dolari în 2022
(VIDEO) Cum a fost în a doua zi la Catedral Music Festival. Dansând în ploaie
Toate tablele clasice din şcoli vor fi înlocuite. Cum arată tablele interactive
IMAGINI DE FESTIVAL: Iubitorii de animale şi-au dat întâlnire la Iaşi. Copiii, încântaţi
Vaslui: Un preot român și un preot ucrainean au băut până a venit Ambulanţa
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.