
Ce spune Tudorel Toader despre hotărârea judecătorului de la Ploiești care vrea să aducă turul doi înapoi: „Are zero efecte”

Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională a României (CCR) şi fost ministru al Justiţiei, a declarat pentru Antena 3 CNN că decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost admisă o cerere de suspendare a unei hotărâri a CCR de anulare a alegerilor, are „zero efecte” în practică, pentru că „nimeni nu poate invalida ceea ce a decis Curtea Constituțională”. Despre judecătorul de la Ploiești care a pronunțat hotărârea, Toader a afirmat că „probabil se pregătește să intre în politică”, întrucât, prin decizia luată, a reușit să devină cunoscut într-un timp record.
Declarațiile lui Toader vin după ce joi, un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere care solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.
Întrebat la Antena 3 CNN dacă în acest moment, se poate considera că decizia CCR este suspendată, Tudorel Toader a răspuns tranșant:
„Este exclus așa ceva, pentru că hotărârea judecătorului de curte de apel de contencios administrativ nu poate să afecteze hotărârea judecătorului constituțional. Suntem în planuri diferite – efectele nu se întrepătrund, nu se amestecă, și nimeni nu poate invalida ceea ce a decis Curtea Constituțională”.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Fostul Ministru al Justiției s-a referit și la judecătorul de la Ploiești care a pronunțat hotărârea, spunând că acesta a devenit faimos, probabil cu intenție:
„Judecătorul acela care a pronuntat decizia cred că la momentul prezent jubilează. Era un mare anonim și acum toata țara vorbește despre el. A aruncat o piatră în apă și noi căutam să vedem efectele. Efectele sunt zero, nu este niciun efect, în afara de faptul că a reactivat niste speranțe, niste emoții,” a spus Toader.
„Probabil se pregătește să intre în politică, probabil este la sfârșit de carieră de magistrat, am înțeles că a fost și la Ministerul Justiției, chiar când eram eu ministru. Nu îl cunosc, pentru că eu la două luni de zile după ce am luat funcția, am revocat toți magistrații de la Minister, spunandu-le că îi apreciez, dar că țara are nevoie de ei să facă actul de justiție și nu muncă de birou, de funcționar public”, a adăugat fostul ministru.
Publicitate și alte recomandări video