De Sănătate

Punem punctul pe știi

Ce spune unul dintre cei mai longevivi manageri ai Spitalului de Copii despre situația actuală. Dr. Radu Terinte: „O activitate extrem de complexă și dificilă”

joi, 09 octombrie 2025, 04:00
2 MIN
 Ce spune unul dintre cei mai longevivi manageri ai Spitalului de Copii despre situația actuală. Dr. Radu Terinte: „O activitate extrem de complexă și dificilă”

Dr. Radu Terinte, fost senator și fost manager al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași, pe care l-a condus timp de aproape zece ani, descrie experiența de manager de spital ca fiind una extrem de dificilă, marcată de stres constant și de necesitatea de a lua decizii importante într-un timp foarte scurt.

„Managementul sanitar, mai ales într-un spital mare de primă linie, cum este Spitalul de Pediatrie, este o activitate extrem de complexă și dificilă. Vorbim despre un domeniu sensibil, care implică îngrijirea copiilor, iar presiunea este uriașă. Doar cei care au fost în mijlocul acestor situații pot înțelege cât de mare este stresul și consumul. Se iau decizii importante într-un timp foarte scurt, mai ales într-un spital de urgență, unde reorganizările și adaptările trebuie făcute rapid”, a declarat dr. Radu Terinte.

Spitalul poate funcționa și fără manager interimar

Medicul Radu Terinte a explicat că, în perioada în care se derulează procedurile legale pentru ca dr. Veronica Leonte să fie numită oficial manager interimar, activitatea Spitalului de Pediatrie nu este afectată.

„Anumite activități care implică semnătura managerului sunt, într-adevăr, suspendate temporar, dar ele nu afectează desfășurarea activității curente a spitalului”, a precizat medicul.

El a susținut că este vorba doar despre documente administrative sau financiare, cum ar fi acte bancare ori alte documente care necesită semnătura managerului, iar acestea pot fi amânate fără consecințe imediate.

„Lucrurile acestea se pot amâna, se pot suspenda, pentru că nu sunt urgente. Activitatea medicală propriu-zisă se desfășoară normal”, a explicat dr. Terinte.

Citiți și:

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii