„Ce ştecher folosiţi aici?” Locul din Iaşi în care studenţii străini îşi expun culturile lor şi o află pe cea locală: Erasmus Student Network Iaşi
„ESN este un spaţiu sigur, lipsit de prejudecăţi, unde ideile oamenilor sunt ascultate şi discutate. În ESN Iaşi avem foarte multe persoane care au un nivel ridicat de empatie, ceea ce le permite multora să fie ei înşişi la activităţile noastre. Avem un termen de “the ESN bubble”, care se referă la faptul că, oriunde ai merge, dacă eşti în ESN, există o mare posibilitate să dai de cineva cu care ai interacţionat la un moment dat prin intermediul acestei asociaţii. Un motiv pentru care cineva ar putea să dorească să vină în ESN ar fi: oportunitatea de networking naţional şi chiar internaţional.” Este mesajul celor de la Erasmus Student Network Iaşi. Un mesaj, clar, încurajator. Ce este, în realitate, Erasmus Student Network Iaşi.
Pot explora cultura românească
Experienţa de voluntariat este motivantă, deoarece ea oferă multiple posibilităţi de dezvoltare şi te ajută să oferi timpului tău un chip, un sens şi scop. Voluntariatul se poate desfăşura în beneficiul unei comunităţi, pentru o cauză unde este nevoie de sprijin şi de resurse umane, şi nu reprezintă o activitate remunerată, chiar dacă include decontarea unor cheltuieli derivate din activitatea respectivă (consumabile, transport etc.).
Erasmus Student Network Iaşi este o asociaţie studenţească care se ocupă cu organizarea mai multor activităţi, prin care încearcă să integreze studenţii Erasmus şi studenţii internaţionali din Iaşi în comunitatea locală. ESN are diverse ocupaţii prin care le oferă studenţilor străini ocazia să exploreze cultura şi istoria românească. Asociaţia organizează evenimente prin care studenţii străini îşi pot expune şi ei culturile. Recent a fost un „International Dinner”, eveniment la care studenţii Erasmus au adus mâncare specifică fiecărei ţări.
Pe lângă evenimentele diverse pe care le avem şi prin care încercăm să îi integrăm în comunitatea locală, avem si un „Buddy System”, prin care studenţii Erasmus pot avea drept amic un voluntar. Studentul Erasmus îi poate adresa orice întrebare acestui voluntar, de la „Ce ştecher se foloseşte în România?” până la „Cum ajung de la aeroport la cămin?” şi multe alte întrebări”, ne-a declarat Horia Agape, membru ESN, HR Responsible.
15 ani de activitate locală
ESN Iaşi este una dintre cele 14 secţiuni din toată România şi are 15 ani de activitate. Ea are 150 de membri, care sunt grupaţi să lucreze pe trei departamente: PR, HR şi Events. Departamentul de PR se ocupă de tot ce înseamnă identitate vizuală, de postări şi descrieri, de stickere şi tricouri. Departamentul de HR se ocupă de perioada de recrutare, evenimentele formale şi informale pentru voluntari, încercând astfel să facă un mediu cât mai plăcut pentru voluntari. Departamentul de Events este cel care se ocupă cu evenimentele care sunt atât pentru voluntari, cât şi pentru studenţii Erasmus.
Pentru a fi voluntar ESN nu este nevoie să fi fost cu o mobilitate Erasmus într-o altă ţară, în trecut, dar ar trebui să cunoşti engleza la un nivel de B1. „În ESN Iaşi avem voluntari de la toate universităţile din oraş. Universitatea la care cineva este student nu e un criteriu de selecţie pentru noi. Scopul nostru este cel de a integra şi de a ajuta studenţii internaţionali şi Erasmus din Iaşi”.
„Consider că orice student care doreşte să-şi lărgească orizonturile şi să aibă contact cu diverse culturi din toată lumea, chiar la ei acasă, ar trebui măcar să aibă în vedere voluntariatul în ESN. Posibil să fiu puţin “biased”, dar sunt de părere că prieteniile pe care le ai putea lega cu studenţii Erasmus şi experienţele multiculturale de care ai putea avea parte bat orice altă activitate extracuriculară pe care o poţi desfăşura în viaţa de student. Pentru mine, ESN a fost lucrul potrivit, la momentul potrivit. La început, m-a încântat ideea de a te dezvolta pe plan personal. Am văzut în ESN un spaţiu unde pot creşte, un spaţiu în care îmi pot dezvolta abilităţile de colaborare cu ceilalţi şi momentul oportun de a-mi îmbunătăţi nivelul conversaţional de limba engleză. Acum, ESN reprezintă, pentru mine, pe lângă aceste lucruri, o a doua familie, este locul în care am crescut şi am învăţat, este locul in care mi-am petrecut, şi încă îmi petrec, cei mai frumoşi ani ai studenţiei”, ne-a declarat Georgiana Doroftei, preşedinte ESN.
Dacă eşti student şi vrei să dai puţină culoare zilelor obişnuite poţi face voluntariat. Iaşiul îţi oferă multe asociaţii şi ONG-uri în care te poţi implica.
Toate articolele din noua secţiune ZdI “Ziarul Studenţesc”, AICI
Despre noul proiect ZdI “Ziarul Studenţesc” citeşte AICI
Publicitate și alte recomandări video