Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ce tarife percep artiştii care vor urca pe scenă la Sărbătorile Iaşului

GALERIE
sarbatori
  • sarbatori
- +

Concertul de Sărbătorile Iaşului va fi susţinut de trupele Cargo, Mandinga, Smiley şi Loredana. Oficialii Primăriei au încheiat deja contractele cu artiştii, care vor câştiga onorarii generoase din urma spectacolului de la Iaşi. Peste 55.000 de euro va cheltui municipalitatea pentru spectacolul din seara de 15 octombrie, din Piaţa Palatului. Trupa Cargo va încasa 4.000 de euro, iar Mandinga, 5.000 de euro. Smiley a negociat un onorariu de 7.000 de euro, iar Loredana va fi vedeta serii, urmând să câştige 11.000 de euro după spectacolului de Sărbătorile Iaşului. Concertul va avea loc pe data de 15 octombrie, în faţa Palatului Culturii, şi va fi moderat de actorul şi prezentatorul show-urilor „Românii au telent“ şi „Vocea României“ Pavel Bartoş. Spectacolul va începe la ora 18, cu artişti locali, şi va dura până la ora 21. Fiecare din cele patru trupe va concerta aproximativ 45 de minute, într-o ordine care nu a fost selectată încă. La finalul spectacolului, ieşenii se vor bucura de tradiţionalul foc de artificii care va dura 20 de minute. Primăria va plăti 20.000 de euro pentru spectacolul de lumini şi încă 8.000 de euro pentru amenajarea scenei.

„Am vrut să aduc Vocea României, dar Brenciu are deja un contract cu privat şi nu putea pe 15 octombrie. Am vorbit şi cu Moga, dar are un contract în altă parte, şi atunci vom avea Cargo, Mandinga, Smiley şi Loredana, cred eu un spectacol frumos, live, 20 de minute de foc de artificii şi un spectacol de lumini pe acorduri muzicale din opere clasice“, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Programul Sărbătorilor Iaşului a fost aprobat ieri de consilierii locali. Evenimentele vor debuta săptămâna viitoare cu Noaptea Albă a străzii Lăpuşneanu, Festivalul de Folclor „Trandafir de la Moldova“ şi o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Opoziţia din CL a criticat faptul că programul de Sărbătorile Iaşului a rămas neschimbat în ultimii ani. „Mai este timp să modificăm acest program, care a rămas acelaşi de cinci ani. Iaşul va fi capitală culturală europeană şi vrem o sărbătoare a Iaşului cultural“, a sugerat consilierul PDL Constantin Axinia. Primarul Gheorghe Nichita a replicat că aşteaptă propuneri concrete din partea aleşilor locali, nu doar sugestii, şi că evenimentele din octombrie au ca punct central sărbătoarea Sfintei Parascheva.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri