Comisia pentru administraţie publică din Senat a adoptat luni un raport favorabil la propunerea legislativă iniţiată de UDMR conform căreia aleşii locali ar urma să aibă mandate de cinci ani, nu de patru. Un pas decisiv pentru ca prevederea să fie transpusă rapid în legislaţie, în condiţiile în care actul normativ a trecut tacit de Camera Deputaţilor, iar la Senat, cameră decizională, PSD, UDMR şi ALDE, care susţin proiectul, dispun de majoritate. De altfel, cu excepţia USR, e de aşteptat ca amendamentul să treacă de plen fără o opoziţie reală, din moment ce liberalii s-au abţinut la comisii. După ce l-au adoptat (în cuplu cu USR) pe Nicuşor Dan la Bucureşti şi l-au înfiat pe Mihai Chirica la Iaşi, liberalii au tot interesul ca mandatele primarilor să fie prelungite. Oraşele mari din Ardeal sunt asigurate, dacă mai înfing steagul la Bucureşti şi Iaşi, peneliştii vor controla pentru prima dată după ’90 cam tot ce înseamnă urban mare. Cu, Constanţa şi Craiova posibile victime colaterale. Per total, o afacere care convine tuturor partidelor vechi: PNL se ocupă de (tunuri) fonduri europene în oraşele mari, PSD încasează (şpăgile) taxele şi impozitele în rural şi urbanul mic, UDMR (taie) administrează pădurile în Secuime. ALDE se pricopseşte cu niscaiva primari şi consilieri pe 5 ani, o durată mai lungă decât termenul de valabilitate a partidului.

În plus, scad costurile de întreţinere a (clientelei) organizaţiilor locale, cresc (comisioanele) încasările la partid. Cu alte cuvinte, mai puţine campanii electorale înseamnă mai puţine resurse cheltuite cu prostii, „gen” convins cetăţeanul că meriţi votul, bla, bla, mandate mai lungi înseamnă preţuri mai mari de adjudecare a locurilor eligibile pe liste. Să nu uităm de uniformizarea procesului decizional, în interesul (mafiei locale) cetăţeanului. Aţi observat că la începutul mandatului se mai trezesc unii aleşi să-l contrazică pe primar, să facă notă discordantă cu majoritatea din CL. Pe măsură ce trece timpul, consilierii, indiferent de culoarea politică, îşi armonizează convingerile cu edilul şef, ajung să gândească la fel, iar deciziile care (îi) ne privesc trec fără prea multă pălăvrageală. „Vorba lungă, sărăcia omului.”

Unii vor spune că nu contează lungimea mandatului, soarta comunităţii se tranşează la urne. Aşa o fi, dar nu prin părţile noastre. După ’90, ieşenii nu şi-au schimbat niciodată primarul cu ştampila de vot. Emil Alexandrescu a lăsat oraşul pentru cele veşnice, Constantin Simirad a ales căldura din Cuba, Gheorghe Nichita, răcoarea de la Rahova. La Iaşi, primarii fug care încotro să scape de cetăţean, nu invers. De altfel, mandatul de 5 ani pe care îl visează azi UDMR şi USL are deja o tradiţie înrădăcinată la poalele celor şapte coline. Nichita a început cu cinci ani de mandat după dezertarea lui Simirad, Chirica a urmat modelul după arestarea lui Nichita.

Că vor fi patru sau cinci ani de mandat pentru aleşii locali e aproape irelevant în cazul Iaşului. Păcat însă de acele comunităţi din ţară care poate şi-ar dori să dea o şansă unor oameni noi în politică. Dacă aceste comunităţi or fi existând.