Ce trebuie să știi înainte de a merge în Grecia. Curiozități despre greci și ce să nu faci niciodată

miercuri, 14 august 2024, 12:11
4 MIN
 Ce trebuie să știi înainte de a merge în Grecia. Curiozități despre greci și ce să nu faci niciodată

Te-ai hotărât să mergi în vacanță și în Grecia și ești entuziasmat, mai ales că ai auzit atât de multe lucruri despre ospitalitatea grecilor, mâncarea fabuloasă și plajele care par desprinse din povești.

Ce să nu spui niciodată în Grecia

Scriitorul James Michener a spus odată: „Dacă respingi mâncarea, ignori obiceiurile, te temi de religie și eviți oamenii, mai bine rămâi acasă”.

Dacă nu ai de gând să interacțitgonezi cu localnicii și să afli povești interesante, în încercarea de a afla cât mai multe despre ei, ar fi bine să eviți Grecia. Aici, lucrurile sunt foarte personale. Vii pentru peisaje și mâncare, dar te întorci pentru oameni.

Există câteva lucruri pe care nu ar trebui să le spui atunci când te afli în Grecia.

Se mănâncă din aceeași farfurie

Nu face comentarii sarcastice despre faptul că grecii au tendința de a mânca din aceeași farfurie.

Mâncatul dintr-o farfurie principală este o practică obișnuită în Grecia. Desigur, în multe restaurante vei avea propria farfurie, dar grecii, așa sociabili cum sunt, se bucură să împartă împreună o serie de porții mici de mâncare, ceea ce contribuie cu siguranță la întărirea legăturilor

Uleiul de măsline e la putere

Nu comenta despre cantitatea de ulei din mâncare.
Da, grecii au tendința de a folosi mult ulei atunci când gătesc. De fapt, se spune că grecii consumă aproximativ 23 de litri pe an. Poate părea mult, dar uleiul de măsline are mulți antioxidanți și se spune că este una dintre cele mai bune surse de grăsimi bune mononesaturate, scrie theculturetrip.

Deoarece dieta grecească este formată în mare parte din legume, cantitatea de ulei este echilibrată cu cantitatea de legume consumate.

În plus, uleiul de măsline este unul dintre principalele motive pentru care mâncarea este atât de delicioasă, așa că, dacă îți faci griji în privința caloriilor, nu uita că întotdeauna rămâne ulei în farfurie după ce ai terminat, așa că nu îl mănânci pe tot.

Brânza feta e „sfântă”

Nu întreba dacă pun brânză feta în orice mâncare, pentru că este jignitor. Este adevărat că brânza feta este comună într-o varietate de feluri de mâncare, dar nu este singura brânză pe care o vei găsi în Grecia.

De fapt, Grecia este cunoscută ca fiind una dintre națiunile care consumă cea mai mare cantitate de brânză din lume. Realitatea că brânza feta este una dintre cele mai versatile contribuie la faptul că este des folosită, însă există zeci de brânzeturi disponibile în întreaga țară, fără a mai menționa varietățile locale. Așadar, dacă ești un iubitor de brânzeturi, știi care este următoarea țară în care să călătorești.

Nu cere ketchup

Nu este ofensator sau jignitor să ceri ketchup într-o tavernă. Este pur și simplu neobișnuit pentru mulți. În Grecia, mâncarea grecească, și în special cartofii prăjiți, nu se mănâncă cu ketchup, deoarece acesta este un export „recent” din ultimii 40 de ani.

Deși îi vei găsi cu ușurință în lanțurile de fast-food și în alte restaurante mai „occidentalizate”, tavernele, unde mâncarea tinde să fie tradițională, nu folosesc ketchup.

Acum, bineînțeles, întrucât turismul este un sector foarte important, nu este rar să găsești taverne în zonele urbane foarte frecventate de turiști, unde îți vor aduce ketchup dacă îl ceri, dar să mănânci cartofi prăjiți cu ketchup în timp ce savurezi mâncare tradițională este ciudat pentru greci.

Turcii, un subiect tabu

Animozitatea dintre cele două națiuni nu este ceva nou. Și, deși ambele părți o pot nega, există într-adevăr un anumit grad de tensiune între cele două popoare. Întrebarea aceasta ar putea crea degeaba o anumită tensiune în conversație.

Nu comanda o cafea turcească

Acest lucru este legat de punctul de mai sus. Chiar dacă există o mică diferență în modul de preparare a cafelei, o regulă simplă în acest caz ar fi să spui cafea grecească atunci când te afli în Grecia și cafea turcească atunci când te afli în Turcia.

Nu spune Istanbul

Aceasta este, de asemenea, o problemă fierbinte. În epoca bizantină, Istanbulul se numea Konstantinopoli, „Orașul lui Constantin”, împăratul bizantin care a stabilit orașul drept capitală a imperiului bizantin creștin. Când otomanii au preluat orașul în 1453, l-au rebotezat Istanbul, care provine din expresia „εἰς τὴν Πόλιν” (sau este tim ˈbolin), care înseamnă „la oraș”, așa cum obișnuiau să îl numească grecii.

Cum această pagină de istorie este încă un subiect sensibil pentru mulți greci, mai bine să o evităm.

Desigur, mulți greci înțeleg că străinii pot să nu fie conștienți de acest lucru și nu vor face nimic dacă spui Istanbul, dar trebuie să știi că este un subiect sensibil.

Mai mult, pe stirileprotv.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii