Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ce universităţi şi ce oraşe preferă fetele de “nota 10” ale Iaşului

GALERIE
fete de 10 la bac
  • fete de 10 la bac
- +

12 absolvenţi de liceu au luat media zece la examenul de bacalaureat. „Ziarul de Iaşi“ vă prezintă impresiile lor despre examen şi planurile de viitor.

12 elevi din judeţul Iaşi au obţinut media 10 la bacalaureat anul acesta, iar rata de promovare este de de 71,42%, peste media naţională de 62,9%. Chiar dacă ne situăm mai bine la nivel naţional, procentul de promovare a scăzut faţă de anul trecut cu 4,92 puncte procentuale potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

În ceea ce priveşte mediile de 10, Iaşul a fost depăşit de Bucureşti, unde sunt 39 de medii maxime, de Prahova, cu 16 medii de 10, de Vâlcea, cu 16 medii, dar şi de Suceava, unde au fost înregistrate 13 medii de 10. În Cluj au fost înregistrate doar 10 medii de 10.

În ceea ce priveşte numărul de candidaţi care au promovat, la nivelul judeţului au fost înregistraţi 4.004 absolvenţi cu medii peste 5 dintr-un total de 5.606 absolvenţi prezentaţi. De asemenea, 253 de candidaţi au absentat, iar patru candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Dintre cei 12 candidaţi care au obţinut media 10, 11 dintre aceştia au studiat la şcoli din Municipiul Iaşi, şi doar o elevă din afara Iaşului, de la Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei a obţinut media 10 înainte de contestaţii.

Singura zecistă din afara municipiului

„Ziarul de Iaşi“ a contactat pe o parte dintre elevii zecişti pentru a afla cum s-au pregătit, dar şi ce universitate doresc să urmeze pe viitor. Astfel, Mihaela Coroabă, singurul elev cu media 10 la bacalaureat din afara municipiului, elevă a Liceului Tehnologic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei, îşi doreşte să studieze medicina generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi.

Nota la 10 bac

„Nu m-am pregătit în mod special pentru bacalaureat, dar m-au ajutat orele suplimentare de la centrul deschis prin programul Rose de la şcoală şi orele desfăşurate online. Mai departe doresc să studiez Medicina generală la Iaşi şi îmi doresc să rămân în ţară“, a afirmat viitoarea studentă din Podu Iloaiei.

„Este foarte important să ai sprijinul profesorilor“

Georgiana Coroamă, singura elevă cu media 10 de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“, afirmă că pentru acest rezultat a fost nevoie de efortul susţinut pe toată perioada liceului.

„Este foarte important să ai sprijinul profesorilor, iar în cazul meu s-a întâmplat acest lucru. Cred că subiectele au fost de dificultate medie la bacalaureat, puteau fi abordate cu uşurinţă şi de cei care au învăţat mai puţin. Sunt foarte încântată de rezultat. Îmi doream peste 9,50, dar nu mă aşteptam chiar la 10“, afirmă absolventa.

Ea a fost ac­cep­tată deja la studii în Franţa, la Stras­bourg, unde va studia Economie. Ea îşi doreşte însă să se întoarcă în ţară pentru a aplica ceea ce învaţă peste hotare în România.

„Îmi doresc să rămân în ţară“

Singura elevă cu media 10 de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“ Iaşi, Delia Ioana Oloeriu va studia pe viitor în ţară şi doreşte să rămână acasă după studii.

„Pentru bacalaureat nu m-am pregătit în mod deosebit. La Informatică nu a fost nevoie de ­pregătire suplimentară, având în vedere că am mers în fiecare an la olimpiade, la Matematică m-a ajutat foarte mult un membru al familiei, care este profesor de Matematică, iar la Limba româ­nă am învăţat dintr-o carte de comentarii. Mai departe doresc să studiez la Facultatea de Informatică, în Iaşi, şi îmi doresc să rămân în ţară“, spune ea.

„Mă gândesc la o carieră în IT, însă în Marea Britanie“

La Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ au fost înregistrate două medii de 10. „Ziarul de Iaşi“ a discutat cu ambele absolvente, însă doar Theodora Mocănaşu (foto principal - centru) a acceptat să ofere un scurt interviu. Theodora vrea să se stabilească în Marea Britanie pe viitor, unde a fost acceptată la o universitate din Manchester.

Cititi si: FELICITĂRI! Ea este Maria Elisabeta, fata de la sat care a luat 10 la Evaluare fără meditații

„Am început din iarnă să învăţ mai serios, iar pe mine carantina m-a ajutat enorm să mă concentrez pe învăţat. Am redus contactul social cu prietenii, cu familia şi se pare că efortul a dat rezultat. Consider că cel mai important este să înveţi cât de mult, dar şi să ai încredere în tine, să vizualizezi nota pe care ţi-o doreşti. Mai departe voi studia în Manchester, în Marea Britanie, în domeniul computer science, şi mă gândesc la o carieră în domeniul IT, însă în Marea Britanie. Nu intenţionez să mă întorc în ţară şi îmi doresc să particip la cât mai multe proiecte şi programe de internship pe perioada studiilor“, a afirmat absolventa Colegiului „Racoviţă“.

Cealaltă elevă de 10 de la „Racoviţă“, Mădălina Maxim, a acceptat să îi publicăm numele, însă a refuzat publicarea fotografiei sau să ne povestească unde va studia pe viitor.

„Pentru bacalaureat nu m-am pregătit în mod deosebit“

Colegiul Naţional din Iaşi se poate lăuda anul acesta cu şapte medii de 10 la bacalaureat, iar „Ziarul de Iaşi“ a stat de vorbă cu o parte dintre aceştia. Astfel, Cosmina Sava (foto principal - stanga) doreşte să devină medic, dar nu s-a hotărât ce specializare ar dori să urmeze.

„Pentru bacalaureat nu m-am pregătit în mod deosebit. Doar ce am făcut la clasă şi la orele online, însă trebuie să le mulţumesc profesorilor pentru tot sprijinul acordat. Pe viitor vreau să studiez medicina, însă nu m-am hotărât încă ce specializare. Îmi surâde ideea să plec pe viitor din ţară, însă rămâne de văzut ce voi decide după facultate“, a afirmat tânăra.

„Voi urma Facultatea de Automatică şi Calculatoare“

Irina Rotaru (foto principal - dreapta), de asemenea elevă a Colegiului Naţional, a declarat că rezultatele sale se datorează atât profesorilor, cât şi eforturilor depuse constant.

„Pregătirea mea, ce a dus la acest rezultat, se datorează profesorilor pe care i-am avut şi faptului că am învăţat constant. Pe lângă orele petrecute cu noi predând şi repetând, am simţit cum mă susţin mereu, iar încurajările de final au însemnat mult pentru mine ca elev. Pe viitor voi urma Facultatea de Automatică şi Calculatoare în Iaşi şi voi încerca să profit de cât mai multe oportunităţi, atât în ţară, cât şi în afara acesteia, pentru a evolua“, a afimat absolventa.

„Aş dori să dau la UMF“

Diana Elena Postolache este o altă elevă de 10 de la Colegiul Naţional. Absolventa de liceu afirmă că s-a pregătit intens pentru bacalaureat, atât în cadrul lecţiilor de la şcoală, la cele online în perioada de pandemie, dar şi în privat.

„Am învăţat atât la şcoală, alături de colegi, iar în perioada pandemiei la orele online. Bineînţeles, am făcut şi pregătire în privat, dar cel mai mult am lucrat individual, am făcut variantele de examen din anii trecuţi. În ceea ce priveşte facultatea pe care vreau să o urmez, aş dori să dau la Universitatea de Medicină şi Farmacie în Iaşi, la Medicină generală. Nu m-am hotărât ce voi face după facultate, dacă voi rămâne în ţară sau nu, depinde de ce oportunităţi voi avea“, a punctat viitoarea studentă.

Nota minimă de promovare la bacalaureat, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 5 iulie, astăzi, 1 iulie, candidaţii având posibilitatea ca, până la ora 12.00, să depună eventualele contestaţii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri