Ce urmează?

joi, 16 ianuarie 2025, 03:00
1 MIN
 Ce urmează?

Între cele două opțiuni, o cale de mijloc ar fi aceea de a învăța să citești cum se cuvine textul lui Herodot. Proba celei de-a doua zi mi se pare esențială, cu condiția ca „cea de-a doua zi” să nu cadă o dată la 4 ani (sau la 5 ani). Pe de o parte este riscant; pe de altă parte, ce haz are să stai așa turmentat la nesfârșit, doar pentru că proprietarul casei nu spune nimic?

O discuție avută zilele trecute cu un coleg de la Drept mi-a luminat dintr-o dată sensul lucrurilor care se petrec în ultima vreme în politica românească. Mi se pare acum dincolo de orice îndoială că cei care ne cârmuiesc au în comun faptul că l-au citit pe Herodot, dar nu până la capăt. După cum se știe, tocmai așa nu ar trebui să fie citită o carte, însă nu vorbim aici despre asta. Revenind la problemă, în Istoriile sale, Herodot povestește cum perșii erau mari iubitori de vin. Prin urmare, nici deciziile importante pentru țară nu puteau fi luate prin îndepărtarea de acestei divine plăceri: „obişnuiesc să chibzuiască beţi asupra celor mai de seamă lucruri; ceea ce au găsit cu cale să hotărască, le este adus spre chibzuială şi a doua zi, când sunt treji, de stăpânul casei în care se aflau când s-au sfătuit; dacă  şi când sunt treji găsesc că e cuminte ce-au hotărât, se ţin de hotărâre, iar de nu, o înlătură; iar dacă cumva au ţinut sfat treji asupra unui lucru, îl hotărăsc apoi numai când se îmbată” (Istorii, I, 133). Și Tacitus, mai târziu, făcea o notă cu privire la puterea deciziilor luate la beție, dar să rămânem la Herodot. Se pare că politicienii noștri au citit cu multă atenție prima parte a fragmentului de mai sus, s-au bucurat nespus și au uitat să reflecteze și asupra continuării. Vinul roșu și dulce la pet nu a fost, a doua zi, biruit de nicio ceașcă de cafea. Și deciziile luate au rămas cele din noaptea dezmățului bahic, fără vreun corectiv ulterior.

Altfel nu-mi explic cum s-au format alianțele parlamentare după ce partidele care le formează s-au înjurat zile la rând, cum se dau ordonanțe pentru salvarea țării prin care se suspendă distribuirea mierii de albine în școli (care era oricum suspendată), cum era cât pe ce să pierzi alegerile și procedezi, pentru prezidențialele din mai, exact ca înainte, fără să schimbi nimic-nimic în strategia care tocmai s-a dovedit a fi greșită. De cealaltă parte a baricadei, vinul a fost amestecat cu vodcă: daci, bătălii astrale, luptători din munți care țopăie în jurul focului sacru, conspirații și versete legionare vechi de aproape 100 de ani peticesc roba omului (animalului) politic. La acest spectacol al cârmuitorilor se alătură, desigur, scriitorii de discursuri politice și jurnaliștii marilor televiziuni, invitați și ei la chermeză. Declamațiile repetitive până la obsesie, limbajul de revoluționar pierdut într-un supermarket, temele de discuție, mai neclare chiar și decât problema neființei în China antică îl pun în dificultate chiar și pe ChatGPT, incapabil să învețe ceva de aici.

Cu siguranță, și în restul lumii au fost reduceri la chioșcul cu băuturi din colț. Războaie care nu se mai știe exact de la ce au pornit, afaceri imobiliare cu țări întregi, politici de gen care au ca scop să aducă dreptatea în rândul tăietorilor de lemne, invenții care își caută rostul abia după ce au fost puse în vânzare: și în cazul lor, drumul firesc și curat al gândirii de la premisele unui argument către concluziile sale a fost părăsit fără nicio remușcare.

Ce este de făcut, în situația aceasta? Primul răspuns care vine în minte este să stai deoparte, de băutură și de politică deopotrivă. Teafăr la cap, citești o carte, te uiți la un meci de divizia a treia (neafectată încă de conspirațiile caselor de pariuri), te plimbi în parc seara, când nu e multă lume pe stradă. Dar parcă nu e de-ajuns. Trompetele circului din jur au o copleșitoare putere de seducție: când vezi cum lumea o ia razna cu totul, o pulsiune distructivă adâncă te duce direct în mijlocul zarvei. Între cele două opțiuni, o cale de mijloc ar fi aceea de a învăța să citești cum se cuvine textul lui Herodot. Proba celei de-a doua zi mi se pare esențială, cu condiția ca „cea de-a doua zi” să nu cadă o dată la 4 ani (sau la 5 ani). Pe de o parte este riscant; pe de altă parte, ce haz are să stai așa turmentat la nesfârșit, doar pentru că proprietarul casei nu spune nimic?

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii