Ce urmează după aur și suflet

Ceea ce numim noi Generația de Aur este perioada din istoria echipei naționale din ultimul deceniu al mileniului trecut, cu apogeul la WorldCup 1994 și, pe ansamblu, cu cinci calificări la competițiile majore, dintre care patru consecutive. Precizarea referitoare la istoria echipei naționale este necesară, întrucât campionatul intern era vai de lume, cu blaturi și cooperative de pomină, iar echipele de club, cu unele excepții, se făceau de râs prin competiții europene, episoade precum KR Reijkjavik, Apollon Limasol, Pobeda Prilep sau chiar acel 0-8 agregat al mândrei Stele cu Montpellier fiind exemple greu de uitat. Chiar și așa, unii contestă prezența metalului prețios în eponimul acestei generații, știut fiind că Românica noastră este cam singura din Est care n-a obținut nici măcar un bronz la competițiile interțări. Totuși, la modul metaforic, performanța lui Hagi, Popescu și colegii lor în SUA este cea mai fructuoasă din istoria echipei naționale și merită poleită cu aur, măcat în cele scrise. În perioada 1986-1990 și în 2005-2006, cluburile au realizat, însă, performanțe cu care selecționata nu se poate mândri.

Generația de suflet, numită și construită de Edi Iordănescu, este foarte departe de marea performanță, dar nutrește speranțe, care dacă nu ar exista nu s-ar fi creat acest faimos zid galben de suporteri care a uimit Europa. Și pentru că tot s-a scris în ultima vreme despre actuala națională, este suficient de amintit că această generație urmează să fie cizelată de experiența lui Mircea Lucescu în vedera lansării unui arc peste timp în America anului 2026.

Unele condeie înveninate au mai inventat o generație, cea care a ratat calificările din 2004 și 2006, generația malițios numită „de cocaină”, după un vechi păcat al liderului ei, Adrian Mutu. Cum Chivu poate deveni cândva antrenor la Inter, cum în Pancu se întrevede un selecționer de succes, cum însuși Mutu poate prelua în viitor naționala cea mare, este o chezășie că această generație nu este una ratată, cum prooroceau unele Mafalde sui generis.

Și în viitor ce se întrevede? Din nefericire, nu trebuie prea mult venin în pixuri (tastaturi) pentru a ne gândi la o generație „de fițe”. Trei foști componenți ai naționalei de aur, simt din plin asta. Talentatul fundaș constănțean Dan Sîrbu i-a răspuns insolent lui Hagi când acesta l-a certat pentru o greșeală defensivă plătită cu un gol încasat. La Galați, David Maftei, un alt fundaș care mai prinde minuțele în naționala lui Pancu, îl tratează cu „je m’en fiche” pe mentorul său, Dorinel Munteanu, făcându-l pe antrenorul Oțelului să-l tragă părintește de guler, fapt care l-a târât pe Dorinel prin comisii pentru că „a ultragiat copilul”. La Cluj, ieșirea lui Louis Munteanu, față de arbitru (vezi, Daniel Pancu, ce exemplu dai cu nervii neținuți la locul lor?), față de secundul Panin și chiar față de principalul Dan Petrescu, a fost mai discutabilă, decizia antrenorului de a-l înlocui în ultimele secunde fiind răscomentată. Surprinzător, atitudinea vijeliosului Petrescu a fost una calmă, chiar defensivă, de parcă la CFR Cluj, Munteanu a devenit mai prețios ca Petrescu! Dacă o fi așa, doar finanțatorul Ioan Varga o știe, iar Varga, chiar dacă nu face show-uri televizate, pare a fi la fel de autoritar ca Gigi Becali. Marea conferință de presă comună ținută de Petrescu și Luizică pare a fi orchestrată de patron însuși. Și Varga știe cel mai bine că banii la club sunt pe sponci, că Luis poate aduce bani mulți în vistierie, iar Dan Petrescu consumă bani mulți prin achizițiile pe care le cere pe bandă rulantă. Așa că a ieșit un fel de „pupat toți peața endepenții”, iar Dan Petrescu, parfumat cu arome din Insula Afroditei, trebuie să înghită în sec.

S-ar zice că privilegiul de a fi îndrumat de corifeii Marii Generații ar trebui prețuit ca atare. Pentru Generația de Fițe astea sunt mofturi. O amintire din 1998 ni-l aduce pe Gică Hagi înfuriat la culme de atacurile presei și ale suporterilor la adresa portarului Stelea după o prestație nereușită: „pentru ceea ce am făcut și facem merităm statuie!”

În general, nu este elegant să ceri respect semenilor, dar Hagi a cerut respect pentru întreaga echipă. Nu numai pentru el. Între timp, lumea a evoluat și un jucător al „NextGen” cere respect pentru el însuși: „M-am calificat la Euro (el singur – n.a.) și merit să fiu respectat”. L-ați recunoscut, bineînțeles, pe Ianis Stoica, autorul golurilor victoriei naționalei de tineret contra Elveției, cu marea contribuție a colegilor săi Dina Grameni, Tavi Popescu și Louis Munteanu. Ba chiar a folosi prilejul unui interviu după o calificare demnă de sărbătorit pentru a te răfui cu Ovidiu Sabău, un alt fotbalist al deceniului de glorie, denotă proastă educație. Oare fostul internațional de seniori Pompiliu Soica ce spune?

Dar noi trebuie să sperăm că odată cu maturizarea puștilor teribili să vină și adevărata performanță care să transforme generația de fițe într-una de platină!

Publicitate și alte recomandări video