Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

CE va decide marţi dacă demarează procedura de infringement în cazul Poloniei, Ungariei şi Cehiei

GALERIE
ue
  • ue
- +

Comisia Europeană va decide marţi dacă va demara procedura de infringement în cazul Poloniei, Ungariei şi Cehiei, pentru că nu au preluat solicitanţi de azil din Italia şi Grecia, au declarat surse de la Bruxelles citate de Reuters.

Comisia Europeană va conveni, la reuniune de rutină, să trimită scrisori de notificare Poloniei şi Ungariei, au declarat trei diplomaţi şi oficiali UE pentru Reuters. Alţi doi au spus că şi Cehia se află pe listă. Acest pas ar reprezenta o escaladare bruscă a disputelor UE privind migraţia. Astfel de scrisori reprezintă primul pas în aşa-numita procedură de infringement, pe care CE o poate deschide împotriva statelor UE care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale.

Dacă CE va fi de acord, procesul de infringement ar urma să fie lansat oficial miercuri, ceea ce va deschide calea pentru multe luni sau chiar ani de lupte judiciare, înainte de eventuale scancţiuni. Polonia şi Ungaria au avertizat că nu îşi vor schimba poziţia. Ei se opun cotelor de migranţi şi au criticat dur Bruxelles-ul pentru că a încercat să impună mecanismul. Astfel, liderii celor două state se bucură de popularitate în rândul alegătorilor naţionalişti şi eurosceptici.

„Nu vom ceda în faţa şantajului din partea Bruxelles-ului şi respingem cota obligatorie de relocare”, a spus premierul Viktor Orban în Parlamentul ungar. O purtătoare de cuvânt a CE a refuzat să confirme sau să infirme că Executivul UE va lua măsuri împotriva statelor care nu acceptă migranţi. „Cei care nu iau parte trebuie să îşi asume faptul că se vor confrunta cu proceduri de infringement”, a spus săptămâna trecută preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru Der Spiegel.

Polonia şi Ungaria au refuzat să preia vreun migrant în baza planului convenit în 2015 pentru transferul a 160.000 de solicitanţi de azil din Italia şi Grecia – ţări depăşite de afluxul de oameni din Orientul Mijlociu şi Africa. „Credem că metodele de transfer atrag noi valuri de imigraţie în Europa, sunt ineficiente”, a spus luni ministrul de Interne polonez Mariusz Blaszczak. Cehia a acceptat iniţial 12 persoane din totalul de 2.691 alocate prin mecanismul de cote, dar în iunie a anunţat că nu va mai accepta niciun migrant, invocând motive de securitate. O serie de atacuri islamiste din vestul Europei, începând de la sfârşitul lui 2015, a atras atenţia asupra securităţii publice, iar unele voci pun atacurile pe seama primirii de refugiaţi în Europa.

Disputele din interiorul comunitar vine într-o perioadă în care unitatea şi hotărârea blocului comunitar sunt puse la încercare de Brexit, de economiile slabe şi de ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri