Ce va face Elena Udrea după ieşirea din penitenciar: Sper să mă întreţină soţul până îmi găsesc ceva de lucru

joi, 17 iulie 2025, 20:00
2 MIN
 Ce va face Elena Udrea după ieşirea din penitenciar: Sper să mă întreţină soţul până îmi găsesc ceva de lucru

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a declarat, joi, la ieşirea din Penintenciarul de femei de la Târgşor, Întrebată ce va face de acum încolo şi cum îşi va câştiga existenţa, că speră să o întreţină soţul său „o perioadă”, până când îşi găseşte „ceva de lucru”, cu siguranţă, în mediul privat, potrivit News.ro.

„Sper să mă întreţină soţul o perioadă, până când îmi găsesc ceva de lucru. După care o să o activez în privat şi în cadrul asociaţiei pentru drepturile deţinuţilor şi foştilor deţinuţi, încercând să ajut la reabilitarea lor şi la reintegrarea lor în societate după eliberare, asta în cadrul unui ONG. O să văd, cu siguranţă în mediul privat o să fiu”, a răspuns Elena Udrea, întrebată cum îţi va câştiga existenţa de acum înainte.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Întrebată dacă se retrage din viaţa publică, Udrea a rsăpuns că s-a retras din viaţa publică de mulţi ani.

„Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, deocamdată vreau să am o viaţă extrem de privată cu copilul meu, cu familia mea. (…) Dacă ştiam că o să ajung să stau departe de copilul meu renunţam la politică. Nu e nimic mai important decât copilul meu, doar că fetiţa mea a venit în viaţa mea când eu nu eram în politică. A venit în 2018 şi eu plecasem deja din 2016”, a declarat Elena Udrea.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a părăsit, joi după-amiază, închisoarea de la Târgşor, după ce Tribunalul Prahova a respins contestaţia procurorilor. Udrea se afla în detenţie ca urmare a condamnării de şase ani, primită în Dosarul ”Gala Bute”, cu un prejudiciu de aproape 9 milioane de lei.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii