Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cea de-a doua victimă a avocatului ucigaş, în continuare în moarte cerebrală

GALERIE
Viliche Alexandra1
  • Viliche Alexandra1
- +

Părinţii nu-şi dau încă acceptul pentru decuplarea de la aparate, sperând într-o minune u este aceasta posibilă?

Alexandra Viliche, cea de-a doua victimă rănită grav în accidentul de la Granit, se află, în continuare, în moarte cerebrală. Potrivit medicilor, starea tinerei în vârstă de 26 de ani este staţionară. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus de la finalul săptămânii trecute, după repetarea de patru ori, la intervale de şase ore, a electroencefalogramei (EEG), care a indicat lipsa activităţii cerebrale. În schimb, inima tinerei încă bate, iar funcţia respiratorie era susţinută cu ajutorul aparatelor din secţia ATI. „Starea pacientei este staţionară. Victima este stabilă hemodinamic, dar se află în moarte cerebrală, monitorizată în continuare în ATI. Medicina arată că, în astfel de cazuri, este o şansă, foarte mică într-adevăr, de recuperare. De aceea, trebuie încercat şi făcut totul, atât timp cât familia nu optează pentru decuplarea pacientului de la aparate“, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU.

Cazuri de revenire în situaţii similare sunt rare, întâlnindu-se în literatura de specialitate. Tânăra originară din Roman, judeţul Neamţ, a fost accidentată grav miercuri noaptea, în zona Granit. În urma impactului, prietenul său a murit, iar ea a intrat în comă profundă. Pacienta a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu leziuni interne grave la nivelul capului şi abdomenului. A fost internată în ATI şi consultată de o echipă multidisciplinară de chirurgi generalişti şi neurochirurgi. Vara trecută, în secţia ATI a spitalului a fost supravegheat aproape cinci luni, în comă profundă, un tânăr de 24 de ani care a suferit leziuni cerebrale deosebite după o electrocuţie. Tânărul a fost declarat decedat abia după ce familia a optat pentru decuplarea pacientului de la aparate şi transferul lui într-o secţie de paliative. Legislaţia românească este lacunară în astfel de cazuri, practic neputând forţa un aparţinător să ia o decizie într-un anumit interval de timp. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri