Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cea mai geroasă noapte de la debutul acestei ierni! Se anunţă -30 de grade

GALERIE
ger
  • ger
- +

Noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă de la debutul acestei ierni. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.

„În această noapte se vor consemna cele mai scăzute temperaturi de la debutul acestei ierni, în România. La nivel național, se vor consemna—29 de grade, chiar—30 de grade Celsius în depresiuni, în estul Transilvaniei, iar în Capitală termometrele vor coborî până la—23 de grade Celsius. De asemenea, în restul teritoriului valorile termice vor fi, în medie, de—20 de grade Celsius. Zonele mai ferite de aceste temperaturi extreme sunt în vestul țării, acolo unde se află în vigoare o avertizare cod galben de ger. Practic, vorbim despre temperaturi mult sub nivelul normal al perioadei, chiar și cu 10 — 15 grade Celsius mai scăzute", a declarat meteorologul Mihai Huștiu.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de ger, valabilă pentru 37 de județe, inclusiv Municipiul București, precum și o avertizare cod galben de temperaturi extrem de scăzute în cinci județe, valabile pe durata zilelor de 9 și 10 ianuarie.

Potrivit meteorologilor, atât luni, cât și marți, codul portocaliu va fi valabil în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și în Maramureș, unde gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între—29 și—15 grade, iar maximele între—15 și—10 grade.

Avertizarea cod galben de frig va fi valabilă în zilele de 9 și 10 ianuarie în Crișana și în Banat. În aceste zone, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopților și al dimineților, când valorile termice se vor situa frecvent sub—15 grade.

În perioada următoare, ANM va emite noi mesaje privind evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase.

„În intervalul următor - ziua de astăzi, noaptea care urmează şi ziua de mâine -, gerul se va intensifica, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o actualizare a atenţionării anterioare cod galben de ger, pe parcursul acestei dimineţi, iar acest lucru presupune pentru municipiul Bucureşti intrarea sub incidenţa codului portocaliu de ger încă de astăzi”, a spus Gabriela Băncilă.

În prezent, toată ţara este sub avertizare cod galben de ger, fiind anunţate temperaturi maxime diurne între minus 16 şi minus 10 grade, iar minimele între minus 25 şi minus 15 grade.

digi24.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri