Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
Iesenii ar trebui sa mizeze pe ei însisi, pe vibe (atmosfera) si pe creativitate atunci c&acir (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Care este acum cea mai mare ameninţare pentru români - pandemia, războiul sau facturile uriaşe la energie? Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a răspuns la această întrebare. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a fost întrebat, miercuri dimineaţă, "care este acum cea mai mare ameninţare pentru români - pandemia, războiul sau facturile uriaşe la energie".
Dîncu a răspuns că "atunci când este vorba de lucruri de genul acesta, nu este simplu să evaluezi. Nu avem metode cantitative, să spunem, prin care am putea să evaluăm aceste lucruri."
"Fiecare dintre aceste zone are gradul ei de periculozitate. Pentru populaţie însă, în acest moment, cea mai mare ameninţare, cred eu, sunt facturile la energie.", a adăugat ministrul Dîncu.
Vasile Dîncu a făcut declaraţii de presă şi despre şedinţa CSAT: "Vorbim de această zonă a situaţiei şi a ameninţărilor posibile pentru România în acest conflict de la graniţa Ucrainei cu Federaţia Rusă. Cele mai importante concluzii, evident că le vom putea comunica, le va comunica şi preşedintele, după ce se va termina CSAT-ul. Ceea ce pot să vă spun e că discuţia se va axa pe problema impactului unui posibil conflict asupra României atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al rezilienţei generale a societăţii noastre şi opiniei publice. Vom propune un set de măsuri, pentru că în această situaţie, chiar dacă nu se pune problema unei intervenţii militare a NATO, indiferent de ceea ce se întâmplă, sigur că vor fi consecinţe în lanţ asupra securităţii zonei şi chiar şi asupra întregii Europe. E vorba de lanţuri de aprovizionare cu energie, de sistemul bancar şi alte lucruri. Daţi-mi voie să putem fi specifici atunci când se termină CSAT-ul şi atunci vom putea vorbi pe această temă."
Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri, începând cu ora 13.00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO, conform Administraţiei Prezidenţiale. Participanţii vor discuta măsurile privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate.
Cuvinte cheie: + Vasile Dincu, amenintare, Klaus Iohannis, CSAT
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi
Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Licitaţie pentru patru tronsoane de bloc cu locuinţe sociale în Grădinari
S-a scumpit paza obiectivelor ApaVital. Sunt 24 în total în Iași și Neamț
Catrinel Menghia a mers cu fetița la Festivalul de la Cannes
Bill Gates își deschide un hotel de lux la Vatican. Minim 490 euro pe noapte
Marea Britanie administrează vaccinul împotriva variolei după cazurile de variola maimuţei
Tragere la sorți pentru Roland Garros: ușoară pentru Simona și Sorana, grea pentru celelalte
Belarusul a achiziţionat din Rusia sisteme antiaeriene S-400 şi rachete Iskander
Mircea Lucescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UCB
Mama primului rus judecat pentru crime de război: Nu ar fi fost în stare să o facă!
Grupul de Luptă NATO din România este oficial constituit, anunță MApN
Laurenţiu Reghecampf are al treilea copil cu a treia femeie. Se numește Liam
Schimbare bruscă de discurs a colonelului rus care a criticat armata
Israelul pregătit să atace Iranul care îmbogăţeşte uranium. Se deschide un nou front?
Rachetele Brimstone au intrat în acţiune! Primele tancuri ruseşti distruse
Ce spune Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, despre transnistreni
Un pui de urs a fost salvat de jandarmi. El a fost dus la un centru de reabilitare (VIDEO)
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.