De Sănătate

Punem punctul pe știi

Atenţie mare: frecţiile cu oţet sau ulei de trandafir pot dăuna copiilor!

Cea mai mare frică a părinților, febra, tratată haotic de către aceștia

luni, 22 august 2016, 01:57
3 MIN
 Cea mai mare frică a părinților, febra, tratată haotic de către aceștia

Aceasta este concluzia studiului „Care sunt temerile părinţilor cu privire la copiii lor”, făcut la solicitarea Societăţii Naţională a Medicilor de Familie?

Părinţii copiilor de peste 7 ani tratează foarte des durerile şi febra cu medicamente care sunt nepotrivite vârstei lor. Acest lucru reiese din studiul „Care sunt temerile părinţilor cu privire la copiii lor”, făcut la solicitarea Societăţii Naţională a Medicilor de Familie (SNMF). Conform acestuia, cele mai frecvente afecţiuni ale copiilor cu vârsta între 7 şi 12 ani sunt reprezentate de infecţii respiratorii, un procent de 88% răcesc în fiecare an, iar mai mult de o treime, şi anume 38%, răcesc şi de trei ori într-un an. Principala temere a părinţilor este reprezentată de episoadele de febră, în proporţie de 52%, dar şi de riscul de complicaţii, cum ar fi pneumonia, în procent de 44%.

Când să combatem febra?

Astfel, medicii pediatri spun că, în loc ca părinţii să trateze febra ca atare, abia atunci când aceasta depăşeşte pragul de confort, aceştia administrează medicamente uneori fără legătură cu afecţiunea, doar pentru a o combate. „Febra nu se tratează, este un mecanism de apărare. Şi trebuie intervenit doar atunci când copilul suportă greu starea febrilă. Există tendinţa de a administra medicamente care nu au nicio legăruă cu febra şi nu o combat, cum ar fi antibioticele. Ele combat infecţia bacteriană, şi nu trebuie să fie o rutină, ci să fie administrate doar la recomandarea medicului. Mai mult, există mitul că febra trece dacă faci frecţie cu ceva, şi utilizează tot felul de lucruri care sunt dăunătoare, cum ar fi frecţiile cu oţet sau cu alcool. Metodele fizice pot fi şocante şi pot provoca convulsii”, a precizat prof. dr. Evelina Moraru, medic primar pediatru şi şeful Clincii II Pediatrie de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.

De asemenea, medicii de familie susţin că părinţii consideră că febra este o maximă urgenţă şi că este o afecţiune de o maximă gravitate, fără să ştie că este o reacţie de apărare a organismului faţă de diferite agresiuni bacteriene sau virale. „Problema cea mai mare este că părinţii caută să o anihileze, copilul să nu mai aibă febră, însă asta e o mare greşeală. Pentru că una e să previi vârfurile de febră mare, şi alta e să îi dai atâtea antipiretice (n.r. – substanţă care combate febra) şi antiinflamatorii încât să faci mai mult rău, să îi anihilezi o reacţie normală a organismului”, a explicat şi dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie, filiala Iaşi. 

Dozare inadecvată cu vârsta

Conform studiului, altă problemă cu care se confruntă părinţii este că tratamentul în caz de răceală sau gripă îi pune în dificultate, deoarece susţin că „nu există opţiuni în materie de analgezice şi antipiretice special concepute pentru această categorie de vârstă. Astfel, 2 din 10 părinţi sunt nevoiţi să le administreze copiilor tratamente pentru o categorie de vârstă mai mică”, se arată în studiul realizat la solicitarea SNMF. Medicii pediatri subliniază însă că aceştia trebuie să ştie că toate medicamentele se dau în doze per kilogram corp, dozele fiind diferite în funcţie de vârstă.

„Medicamente există sub diverse forme de prezentare, ca siropuri, comprimate, cu concentraţii mai mici sau mai mari, nu cred că este o problemă în forma de prezentare a medicamentelor pentru un copil. Însă rămâne ca, înainte de a da medicamente după cunoştinţele lor, mai bine să se adreseze medicilor pentru orice nimic, decât să dea copilului un tratament de care nu are nevoie de fapt”, a precizat dr. Mihai Hogaş, medic primar pediatru de la Spitalul de Copii. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii