Cea mai mare parcare etajată din oraş: 1.200 locuri într-o clădire pe 11 niveluri. Nu e a Primăriei, care ne promite de 15 ani una, ci a unui privat

joi, 19 octombrie 2023, 01:50
2 MIN
 Cea mai mare parcare etajată din oraş: 1.200 locuri într-o clădire pe 11 niveluri. Nu e a Primăriei, care ne promite de 15 ani una, ci a unui privat

Cea mai mare parcare supraterană din oraş, cu 1.200 de locuri, va fi construită pe bld. Poitiers, iar proiectul va fi aprobat în această toamnă. Investiţia este privată şi aparţine firmei Cat Construct SRL, patronată de imobiliarul Cătălin („Tolea”) Tudosă.

 

Societatea are în derulare construirea a mai multor de blocuri cu 10 etaje, parcarea fiind destinată acestui complex. Demersurile pentru aprobarea proiectului au început în primăvara acestui an, iar, zilele trecute, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a dat aviz favorabil investiţiei. Între timp, Primăria a publicat proiectul de hotărâre care va intra în dezbaterea Consiliului Local (CL) posibil chiar la finalul lunii octombrie.

Construcţia va avea un regim cu demisol, parter şi 9 etaje. Clădirea va fi multifuncţională – pe lângă cele 1.200 de locuri de parcare, vor mai fi spaţii de agrement, sport, servicii şi funcţiuni asociate. De exemplu, locul de joacă pentru copii propus iniţial în cadrul complexului de blocuri va fi mutat în clădirea multifuncţională.

„În parcarea propusă, va fi interzisă gararea autovehiculelor de mare tonaj, cum ar fi autovehiculele peste 3,5 tone, autobuzele, remorcile etc., precum şi realizarea activităţilor de reparaţii şi întreţinere auto”, se arată în proiectul urbanistic.

Complexul de blocuri va fi deservit de un total de 1.415 locuri, în condiţiile în care 1.200 vor fi în clădirea multifuncţionale, iar 215 vor fi amenajate la nivelul solului.

Documentaţia urbanistică care va fi aprobată de către consilierii locali în această toamnă modifică Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat în anul 2018, plan care a stat la baza autorizării complexului de blocuri. Ulterior, au început lucrările la primele blocuri în partea din faţă a terenului, la bld. Poitiers.

„În timpul lucrărilor de construire, ca urmare a naturii proaste a terenului de fundare a apărut necesitatea eliminării parcării subterane de sub clădiri, precum şi crearea unui nivel suplimentar, demisol, pentru a asigura o mai bună încastrare a clădirilor în terenul de fundare. Din aceste motive, s-a luat decizia modificării documentaţiei PUZ aprobate anterior, pentru a permite autorizarea nivelului suplimentar de demisol, dar şi pentru a se putea amenaja locurile de parcare necesare într-o clădire alăturată, propusă”, se mai precizează în proiectul urbanistic.

Ansamblul imobiliar va cuprinde, în final, 11 clădiri: 8 blocuri (10 etaje), două corpuri de legătură (un singur nivel) şi un imobil multifuncţional (9 etaje, clădire care cuprinde şi parcarea). 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii