Cea mai neagră lună de război pentru Rusia. Câți soldați a pierdut zilnic în lupta cu Ucraina
Rusia a suferit în luna octombrie cele mai mai multe pierderi în rândul soldaților, numărul de morți și răniți ajungând la 700.000, de la începutul războiului din Ucraina, a declarat șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, pentru BBC.
Evaluările amiralului Sir Tony Radakin plasează numărul victimelor rusești din luna octombrie la o medie de peste 1.500 pe zi, depășind media zilnică din luna septembrie, care a fost de 1.200 pe zi.
Potrivit șefului Statului Major al Apărării din Marea Britanie, de la începutul războiului în februarie 2022 și până în prezent, 700.000 de ruși au fost morți sau răniți pe front.
Deși Rusia nu dezvăluie câți ruși au murit în război, oficialii occidentali din domeniul Apărării spun că numărul deceselor din octombrie a fost cel mai mare de până acum.
Într-un interviu acordat emisiunii BBC One Sunday, Sir Tony a declarat că poporul rus plătește un „preț extraordinar” pentru invazia lui Putin.
„Nu există nicio îndoială că Rusia face câștiguri tactice, teritoriale, ceea ce pune presiune pe Ucraina”, dar, „națiunea rusă trebuie să suporte o suferință enormă din cauza ambiției lui Putin”, a spus el.
Publicitate și alte recomandări video