
„Cea mai tare cameră de cămin”: 27 de echipe studențești în competiţie, cu camere care de care mai atrăgătoare – FOTO
Concursul „Cea mai tare cameră de cămin”, organizat de Direcția Servicii Studențești (DSS) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), concurs aflat la a șasea ediție, a stârnit un interes mare în rândul studenților, fiind înscrise în competiție 27 de camere special amenajate de 52 studenți care locuiesc în ele.
După o primă analiză a juriului, toți cei 52 de studenți au demonstrat creativitate în design, ingeniozitate în optimizarea fiecărui metru pătrat și determinare în crearea unui spațiu de lucru și relaxare unic. În timp ce juriul ia o decizie, studenții pot oferi sprijin colegilor și pot vota pentru camera preferată prin „like”, până pe 27 octombrie, pe Facebook, Instagram și TikTok.
Se evaluează camerele studenților din campusul TUIASI
Cei care dețin „cea mai tare cameră” din campus vor fi cazați gratuit până la sfârșitul anului universitar, în timp ce cei care deja se bucură de acest beneficiu vor primi vouchere valabile la Cantina din Campusul „Tudor Vladimirescu”.
Evaluarea va lua în considerare modul creativ de amenajare și ingeniozitatea în mobilarea spațiului de locuit – originalitatea în organizarea camerei; elementele decorative care îmbunătățesc aspectul vizual al camerei; investițiile pe termen lung în cameră; raportul cost-rezultat – rezultat al investițiilor financiare efectuate; prezentarea camerei de către candidat/candidați pentru comisia de evaluare.
Evaluarea finală se va baza în proporție de 85% pe decizia comisiei și în proporție de 15% pe numărul de aprecieri de pe Facebook, Instagram și Tik-Tok (5% pentru fiecare platformă socială). Participanții care își vor achiziționa like-uri/aprecieri vor fi eliminați din concurs.
Ca să participe la concurs, studenții au trimis poze făcute de ei cu camerele din locuințele lor, completând totodată un formular online. În perioada 30-31 octombrie vor fi anunțați câștigătorii.
Publicitate și alte recomandări video