Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

Mai bine mai târziu decât niciodată, s-a dezvelit la Iaşi, în contextul Centenarului Marii Uniri, un bust al lui Octavian Goga. Corifeii revizionismului progresist au reacţionat nervos. Nu mai este loc pentru ctitorii Marii Uniri şi ai ideii naţionale, dacă nu corespund grilei lor de lectură. Câteva generaţii de români au crescut cu versurile, ideile şi idealurile lui O. Goga, crezând în România şi datorită geniului poetului „patimii noastre”. A venit se pare vremea să curmăm această tradiţie periculoasă şi să-l sacrificăm din nou pe Goga. Comuniştii nu au procedat altfel.

Scrie G. Călinescu, în celebra sa Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, despre marele poet: „poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atât de straniu şi zguduitor. După Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricei lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totodată şi pur ca şi Eminescu”. În privinţa ideilor pe care le-a îmbrăţişat, ilustrul critic şi istoric literar adaugă: „ideile lui sunt naţionaliste, tradiţionaliste, în genere foarte juste. Antisemit moderat”.

O. Goga nu e o figură oarecare, despre care orice scrib să pretendă a emite judecăţi de valoare. E o personalitate accentuată, un om al timpului său, dăruit cu o energie debordantă şi o credinţă mesianică. Pe Goga trebuie să-l cercetezi cu sufletul curat şi să înţelegi bine împrejurările istoriei în balanţa căreia a căzut cu toată forţa geniului său. Dacă eşti meschin, nu ai cum să captezi energia unei asemenea fiinţe, credinţa neţărmurită în neamul său ori idealurile şi căderile lui. Mediocrităţile nu mişcă istoria; ele pot, cel mult, să-i inspire pe corecţii politic şi pe progresiştii vremurilor noastre, a căror nivel de năzuinţă este un popor de mucava, fără tradiţii ferme şi fără idealuri majore, popor neutru şi ascultător, tocmai pregătit să le ia în serios elucubraţiile învăţate pe de rost din cărţi străine. Energia vulcanică a lui Goga, credinţa lui în viitorul neamului românesc ţin de ordinea mesianică a vieţii. Copiii de pripas al unui timp al trădărilor şi abandonului nu au cum să-l înţeleagă pe Goga. Ar fi de dorit să tacă, dar nu o vor face, pentru că e timpul lor, al mediocrităţilor înveşmântate în haina civismului anost şi al progresismului neomarxist. Cu indivizi ca ei, România nu s-ar fi făcut, pentru simplul motiv că nu i-ar fi inspirat. E mult mai simplu să fii supus al imperiului idelogic de la care să-ţi primeşti ideile şi judecăţile de valoare, în schimbul soldei.

Fără idealismul istoric, mesianismul şi credinţa în neamul nostru vechi, dar dezbinat, România nu ar fi pe hartă. Ei au fost oameni ai vremii, cu bune şi cu rele, ei au făcut istorie şi nu parafraze despre trecut. În ordinea timpului istoric exişti doar dacă ştii să-i citeşti semnele şi să cazi în balanţă, atunci când trebuie. O. Goga este exponentul unei mari generaţii care ne-a dăruit dreptul de proprietate asupra istoriei şi a ţării noastre. Se bucură de acest drept până şi scribii care-i scormonesc păcatele, încercând să-l dea jos de pe soclu. Dacă marele Iorga nu ar fi avut moarte martirică, ar avea parte de acelaşi tratament din partea lor, doar pentru că a avut pusee antisemite. Să nu luăm în glumă apetitul lor demolator: vor urma la rând Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă.

Câteva date din biografia lui Goga ne vor lămuri în privinţa rostului lui în istoria noastră. În anul 1905, când a publicat volumul Poezii, toţi marii critici ai vremii - Maiorescu, Iorga, Lovinescu - au văzut în el un mare poet. În anul 1907 înfiinţează la Sibiu revista Ţara noastră, publicaţie populară a Astrei. Pentru ideile lui naţionale este condamnat şi încarcerat de autorităţile austro-ungare, în anul 1912. Stabilit la Bucureşti, între anii 1914-1916, devine una dintre cele mai proeminente voci ale luptei pentru întregirea neamului. Mărturie vie a acelui timp al încordării sunt volumul de articole Strigăte în pustiu şi poemele din Cântec fără ţară. La intrarea României în război se înrolează ca soldat pe frontul din Dobrogea. În anii refugiului de la Iaşi editează ziarul România şi conduce misiuni diplomatice la Paris şi Londra, iar la Chişinău pregăteşte unirea Basarabiei cu ţara. După război s-a bucurat de toate onorurile cuvenite unui întregitor de ţară şi poet naţional: ministru în mai multe cabinete, membru al Academiei Române, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români şi în final prim-ministru al unui guvern de 44 de zile, la finele anului 1937, mult hulit în epocă, dar mai ales în posteritate. Actele acelui guvern de sacrificiu, pus în slujba ambiţiilor lui Carol al II-lea, i se impută azi cu multă vehemenţă. Unele decizii anti-semite vor mai nou să-i pecetluiască soarta şi să-l marginalizeze. Atâta vor să reţină corecţii politic de azi din viaţa, idealurile şi opera unui mare român. La acest tip de reducţionism anistoric vor să ne conducă. Pentru că atâta pot ei sau le permit comanditarii să înţeleagă.

O. Goga este exponentul unei mari generaţii crescută în duhul naţionalismului. Iar acesta presupune delimitarea, adesea vehementă, de cei care decideau soarta naţiunilor mici. Acesta este spiritul care anima lupta şi idealurile naţionale în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. În acest duh s-au forjat toţi liderii mişcărilor naţionale europene, întrucât împrejurările erau altele decât cele ale perioadei mesianismului mazzinian de la 1848. Şi eu îl preţuiesc pe Mazzini, dar istoria a urmat un alt curs. Între ingredientele naţionalismului european a intrat şi antisemitismul său, ca să fiu mai exact, opoziţia faţă de sionismul care tocmai se năştea. Direcţia aceasta istorică a continuat şi în anii interbelici, ani tulburi, în care liberalismul a intrat în colaps în aproape toată Europa. Atunci când ne întrebăm de ce a apărut fascismul, trebuie să răspundem la întrebarea de ce s-a erodat liberalismul. Altfel nu înţelegem nimic din istoria acelui timp. Când Goga a ajuns prim-ministru, la finele anului 1937, practic soarta fragilei democraţii româneşti era pecetluită. De aceea i-a fost atât de uşor lui Carol al II-lea să instituie un regim de autoritate personală. În acest peisaj politic atât de confuz s-a desfăşurat guvernarea Goga-Cuza. La scurt timp după înlăturarea de la putere de către Carol al II-lea, O. Goga a murit. „S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el” avea să spună N. Iorga. Neîndoielnic, O. Goga s-a lăsat antrenat în combinaţii politice nefericite în ultimii săi ani. El însuşi o recunoaşte în testamentul său. Însă acest episod nu poate să anuleze o viaţă pusă în slujba neamului său.

Scrierea istoriei este unul dintre cele mai responsabile acte ale spiritului uman, întrucât nu e vorba doar despre volumul cunoştinţelor pe care le deţii, despre metodă ori teorii la modă; e vorba despre capacitatea de a capta spiritul timpului şi de a-i înţelege mişcările adânci, adică cele aflate dincolo de aparenţe. De aceea, scrierea istoriei este asociată cu înţelepciunea, demnitatea, măsura şi chiar smerenia. În lipsa acestora ea devine un simplu exerciţiu de imagine şi un pretext de judecăţi pripite.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Raport

Cătălin ONOFREI

Raport

Un secol de împliniri măreţe!

Filmuletul zilei

opinii

„Securiti”

Briscan ZARA

„Securiti”

Bogaţii sunt nişte oameni terifiaţi de lume, înspăimântaţi de accidente, de boli, de moarte, de imprevizibil, necunoscut. Lor nu trebuie să li se întâmple nimic atâta timp cât au banii necesari pentru a-şi construi protecţie şi a reduce la minimum posibilitatea ca un rău să li se întâmple. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, totul trebuie asigurat, prevăzut. Cu cât eşti mai bogat, cu atât riscul este eliminat, de orice fel ar fi el. La fel şi libertatea…

Recensământul General Agricol-runda 2020

Ciprian IFTIMOAEI

Recensământul General Agricol-runda 2020

Un diagnostic al agriculturii şi dezvoltării rurale în România.

Acolo unde America s-a născut

Mihai DORIN

Acolo unde America s-a născut

Un loc de neevitat în orice sejur american este Philadelphia. Istoria Lumii Noi începe cu Columb, însă istoria libertăţii americane începe în acest oraş providenţial. Aici s-a pus piatra de temelie a unei mari naţiuni, ce avea să înalţe idealul libertăţii la rangul de politică universală. Până la 4 iulie 1776, coloniile americane acceptaseră statutul de copii ascultători ai metropolei londoneze. 

pulspulspuls

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Bugetul Iaşului, problemă de famiglie în cazul unui ales pesede

Apropo de haloimisul politic de Bahlui al negocierilor şi votării bugetului local de ieri, haideţi să vă povestim pe astăzi şi o micuţă picanterie de famiglie, dacă tot s-a înfierbântat lumea pe tema asta! 

Caricatura zilei

Viteză

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.