UPDATE Ceață deasă în tot județul și în cea mai mare parte a Moldovei până spre miezul nopții

luni, 30 decembrie 2024, 19:30
3 MIN
 UPDATE Ceață deasă în tot județul și în cea mai mare parte a Moldovei până spre miezul nopții

Zborurile spre Iași au început să fie deviate către alte aeroporturi.

UPDATE –  Până acum, toate zborurile spre Iași au fost redirecționate spre Suceava: Dortmund, Memmingen, Basel și Roma (toate operate de Wizz Air), iar acum și Dublin (HiSky).

Zborul Tarom dinspre București a fost anulat și, implicit, și cursa spre Capitală.

În această seară mai e programată o singură aterizare la Iași, dinspre Barcelona, la ora 23.10.

La plecări, zborul spre Londra programat pentru 19.20 are deja o întârziere de 160 min. (nu a decolat până la ora 21.15).

Pe lângă cursa spre București au mai fost anulate cele spre Veneția, Bologna și Liverpool (toate Wizz Air).

O singură decolare mai e prevăzută în programul de azi, spre Dublin, dar avionul HiSky care venea din capitala Irlandei nu a putut să aterizeze la Iași, fiind direcționat spre Suceava.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Administrația Națională de Meteorologie transmite o atenționare de ceață deasă în tot județul.

Zborurile spre Iași au început să fie deviate către alte aeroporturi. Cele dinspre Dortmund și Memmingen au fost primele. Șapte curse erau programate să sosească în această seară la Iași după ora 18.

Având în vedere informațiile eronate vehiculate în mediul online, legate de capabilitățile tehnice ale Aeroportului IAȘI pentru navigarea pe vreme de ceață, Directorul General al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, face următoarele precizări:

„Aeroportul Iași are asigurate toate condiţiile tehnice pentru navigarea pe vreme cu vizibilitate redusă. Sistemul de navigare instrumentală pentru vizibilitate redusă – ILS ( Instrumental Landing System) al Aeroportului Iasi a fost instalat chiar în această toamnă, înlocuindu-l pe cel vechi, investiție realizată de către ROMATSA. Avem ILS cu capabilitate CAT 3.

Reiau informațiile publice din ultimii ani, prin care am anunțat că Aeroportul Iaşi are CAT 1, exclusiv din cauza existenței unor obstacole (7 case cu înălțime mai mare decât limita stabilită prin regimul de servituti aeronautice) aflate în comuna Aroneanu, și nu din motive tehnice. De ce s-a ajuns aici? E o situație pe care am moștenit-o și facem eforturi să o rezolvăm. S-au făcut demersurile legale necesare, singurele posibile în acest context, pentru a obține anularea autorizațiilor de construire și demolarea caselor, în instanță. Aceste imobile ne împiedică să avem o categorie superioară.
Până la finalizarea proceselor și epuizarea tuturor căilor legale, având hotărâri definitive, Aeroportul nu are alte soluții prin care să recupereze CAT 2 pe capătul 14 al pistei de decolare-aterizare.
Instalarea unui alt sistem de navigatie ILS pe capătul 32 al pistei (Sud) nu ajută. Din cauza obstacolelor aflate la sud de aeroport (dealul Păun și releul de la Bucium), putem obține cel mult CAT 1, conform evaluărilor preliminare ale specialiștilor ROMATSA, acesta fiind un scenariu pe care l-am luat deja în calcul.
Ceața care a afectat pasagerii timp de două zile și a condus la anularea mai multor zboruri, a fost adusă de pe bazinul Prutului, fiind foarte densă, cu vizibilitate pe verticală de doar 30 m. Astfel a fost blocată orice posibilitate de aterizare în condiții de siguranță, fiind necesară redirecționarea zborurilor către alte aeroporturi.
Chiar în condițiile în care am fi avut CAT 2, la vizibilitatea existentă, tot nu am fi evitat anularea zborurilor, în cea mai mare parte. De altfel, nici pe aeroportul Bacău, în anumite perioade, nu s-au putut efectua zboruri din cauza fenomenului de ceață densă, deși acol9 există ILS CAT 2.
Anularea zborurilor este decisă de către companiile aeriene, care au responsabilitatea de a comunica starea zborurilor afectate atât pasagerilor lor cât și aeroportului. Operatorii aerieni, operatorul aeroportuar și companiile de handling au sarcina de a asigura operarea zborurilor în deplină siguranță pentru pasageri.”

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii