De Business

Punem punctul pe știi

CEC Bank s-a „fript” cu o fermă de păsări din Iaşi de 86 milioane lei

marți, 05 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 CEC Bank s-a „fript” cu o fermă de păsări din Iaşi de 86 milioane lei

Una dintre cele mai mari companii agricole din judeţul Iaşi are de plătit creditorilor datorii de circa 90,5 milioane de lei. Este vorba despre SC Arcom Internaţional Company SRL din comuna Tomeşti, firmă înfiinţată în anul 1991. 

Din creşterea păsărilor, firma a realizat în anul 2014 o cifră de afaceri de 16 milioane lei. Anul imediat următor, afacerile companiei au urcat până la valoarea de 37,1 milioane lei, iar în 2016 au scăzut până la pragul de 11 milioane lei. Societatea a intrat în insolvenţă în acest an, în luna mai. Potrivit tabelului definitiv al creditorilor, întocmit la finele lunii august 2017 de administratorul judiciar Insolvency House SPRL, CEC Bank SA figurează în dosar cu o creanţă admisă de 86,8 milioane de lei, cuantum reprezentând circa 96% din totalul masei credale. Creanţele salariaţilor societăţii se ridică la 147.370 lei, iar cele ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice sunt de 45.198 lei, potrivit aceluiaşi document. Asociaţi în SC Arcom Internaţional Company SRL sunt Constantin Bompa (19,99%), Iulian Gabriel Tarţău (60%) şi Dumitru Chişcă (19,99%).

„Situaţia financiară a societăţii s-a agravat în cursul anului 2016, an în care debitoarea a primit mai multe notificări privind interzicerea desfăşurării activităţilor cu codul 0147 emisă de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – n.red.) Iaşi şi Botoşani, DSVSA (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – n.red.) Iaşi şi Botoşani (…) Pentru Arcom Internaţional Company SRL resursele financiare, în contextul continuării activităţii, ar fi asigurat plata datoriilor exigibile, astfel că principala cauză care a determinat intrarea în insolvenţă a fost imposibilitatea realizării obiectului de activitate de urmare a interzicerii desfăşurării activităţilor cu codul 0147, «creşterea păsărilor». Prin urmare, această situaţie a determinat intrarea societăţii în procedură de insolvenţă”, a concluzionat administratorul judiciar într-un raport anterior, asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a societăţii. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii