VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
O evadare pe un traseu accesibil cu orice masina, chiar si cu garda la sol joasa, nu dureaza m (...)
citeste totsambata, 16.01.2021
Spitalele au reluat programul normal de lucru în blocurile operatorii. Unităţile medicale care au avut contracte cu firma de distribuit dezinfectanţi Hexi Pharma au primit în cursul zilelor de weekend şi ieri comenzile pentru produsele înlocuitoare, astfel încât de ieri au reluat programul firesc în sălile de operaţie.
Dacă vineri, sâmbătă şi duminică în unele unităţi medicale s-au operat doar urgenţele, de ieri chirurgii au intrat în sală inclusiv cu pacienţi cronici pe care îi aveau pe lista de aşteptare. „După ce s-au retras dezinfectanţii de la Hexi Pharma, s-a făcut achiziţie pentru produse înlocuitoare, care au fost recepţionate dimineaţă (n.r. - ieri, 16 mai). Comenzile primite acum sunt pentru dezinfectanţi necesari câteva zile. În termen scurt, se vor demara alte demersuri pentru achiziţie de urgenţă, iar după o perioadă vom face o achiziţie pentru aprovizionare pe termen mai lung“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“. Urgentistul a subliniat că în sălile de operaţie ale celui mai mare spital din Moldova intervenţiile chirurgicale s-au realizat începând de ieri fără temporizări determinate de lipsa dezinfectanţilor.
La rândul său, Institutul Regional de Oncologie (IRO) a fost aprovizionat cu dezinfectanţi înlocuitori ai produselor Hexi Pharma. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute conducerea spitalului arăta ca activitatea medicală ar putea avea de suferit pentru că pe piaţă nu se găseşte soluţie apoasă de iod, în prezent, managerul IRO a explicat că a găsit produs înlocuitor. „Între timp am găsit soluţia la o firmă din Bucureşti, am deschis procedură de achiziţie directă şi mâine (n.r. - astăzi, 17 mai) dezinfectantul ne va fi livrat“, a explicat ec. Mirela Grosu, manager IRO. Maternitatea „Cuza-Vodă“, Institutul de Psihiatrie „Socola“ şi Spitalul de Copii „Sfânta Maria“, unităţile medicale care aveau în depozit dezinfectanţi Hexi Pharma, au găsit produse înlocuitoare încă de săptămâna trecută.
Cuvinte cheie: + dezinfectanti, spitale, sala operatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
Bilanț COVID, 16 ianuarie: 3.218 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 66 de decese
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu încasa cel mai mic salariu de președinte din lume
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
VIDEO S-a dat cu capul de dulap ca să scape de polițiști și a fost făcut K.O de un televizor
Elevi înșelați cu burse online: li se cerea 100 de lei ca să primească 3.600
Cum poate fi ocolit orașul Podu Iloaiei cu mașina? Se lucrează la două variante
De ce trebuie să se vaccineze bolnavii de diabet. Argumentele specialiștilor
Coiful de sute de mii de euro descoperit în Siret, predat cu poliția pentru restaurare
Motivele unor profesori care cred în eficiența vaccinului, dar consideră că trebuie să mai aștepte
Fata şi-a chemat "peştii" ca să pice în plasa poliţiştilor. Au fost încătușați imediat
La Iaşi a început etapa a II-a în centrele rezidenţiale. "Poate vaccinul ăsta mă face să zbor!"
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Ce a păţit Chiştoc după ce i s-a pus pata pe doi poliţişti de pe peronul gării
Decizie de afaceri inedită a omului de afaceri Cristin Zămosteanu
Interlopul Bogdan Corduneanu s-a băgat arbitru şi între fetele de la videochat
Filarmonica Iași revine LIVE în sălile de concerte. Ce spectacole au fost pregătite
Apel către tinerii artişti români. Vor face parte dintr-o echipă internațională
Explozie într-un bloc. Un apartament a fost spulberat, 38 de locatari au fost evacuați
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.