Locuieşte cu bunica ei, bolnavă de diabet. Pe părinţi, îi vizitează cât poate de des. Dacă o întâlneşti acum, nu bănuieşti că abia s-a dezbrăcat de un costum sufocant, în care a stat ascunsă de când se ştie. Nu obişnuia să vorbească cu nimeni. Invariabil, se simţea respinsă. An după an, la fel, din clasa I şi până în clasa a VIII-a. „Mi-era frică să vorbesc cuiva despre mine. Mi s-a spus mereu să nu zic nimic nimănui, fiindcă oamenii vor începe să povestească altora şi... Nu ştiu. Acum, cred că dacă prietenii mei ar afla ce s-a întâmplat cu mine, s-ar întrista. Ar simţi compasiune. În nici un caz nu m-ar discrimina”, se gândeşte Alexandra.

Laborator de încredere

Din 2012 face parte dintre bursierii Fundaţiei Comunitare Iaşi. Fondul de Burse este un program prin care ieşenii pătrund în destinul copiilor talentaţi din oraş, care au nevoie de sprijin ca să-şi continue studiile sau ca să-şi atingă întregul potenţial. În fiecare an, copiii îşi depun dosarele pentru aceste burse. Sînt jurnale care vorbesc în cifre. Tot felul de deverinţe arată contrastul dintre posibilităţile lor materiale şi costurile educaţiei, fie că este vorba despre cazarea la cămin şi rechizite, sau de plata taxelor pentru concursuri. Dacă le răsfoieşti, vezi adesea cum jumătate din veniturile unei familii sînt insuficiente pentru educaţia copilului. Şi din teancul de diplome ataşat, înţelegi că ai întâlnit o familie care trăieşte zi de zi între ciocan şi nicovală, obligată să cumpănească ce e mai important: să plătească facturile, sau să-şi sprijine puştiul să-şi dezvolte mai departe talentele şi să strălucească.

Fiecare copil îşi mărturiseşte povestea de viaţă. Pasiunile şi bucuriile, alături de problemele pe care le navighează zi de zi. Uneori, mama sau tata sunt plecaţi, alteori, amândoi şi trăiesc singuri sau cu bunicii. Uneori părinţii suferă de alcoolism, alteori, din pricina greutăţilor, i-au abandonat sau îi împovărează cu grijile şi exasperarea de-a supravieţui. Când ieşenii aleg să sprijine cu o bursă anuală în valoare de 2200 de lei un astfel de copil, le află povestea şi îl aleg pe acela cu care simt că rezonează. Când cineva nu poate să sprijine de unul singur un tânăr de care îi pasă, îşi sună prietenii şi, împreună, pun mână de la mână ca să însănătoşească un destin. Dincolo de sprijinul material, bursierii vorbesc întotdeauna de uimirea de-a fi găsit un necunoscut căruia să-i pese de ei. Li se regenerează încrederea în ei înşişi şi prind puteri să înveţe mai bine decât înainte şi să se dezvolte personal cu mai mult curaj şi determinare.

Anul acesta, şi-au depus dosarul peste 80 de tineri. Din 2014, programul a inclus şi o componentă de mentorat. Ana-Aurelia Băianu este psihologul care gestionează, împreună cu o echipă formată din patru  psihoterapeute, programul de mentorat. Prin şedinţe de consiliere individuale şi de grup, sprijină bursierii Fundaţiei şi pe donatorii lor să facă din experienţa Fondului de Burse un prilej de explorare şi de creştere personală. De atunci, de când a început programul de mentorat, Alexandra a simţit că viaţa ei începe să capete altă formă.

Primul „nu” din viaţa unui copil

A fost genul de copil bun la toate, cu o minte sclipitoare, pe care nu l-a întrebat nimeni, niciodată, ce vrea. Totul începea ca o joacă, ca să se termine ca o datorie căreia nu-i mai vedea sensul. Era în clasa IV-a când a răbufnit în scris. Prima ei poezie a fost despre destrămarea copilăriei. Au urmat şi altele. Vorbea despre o tristeţe care pică peste ea ca un potop, ca o forţă care o şterge de pe faţa pământului. Adulţii au văzut doar că are condei, aşa că au îndrumat-o spre concursuri de poezie. Câştiga ba locul I, ba locul al II-lea la competiţii interjudeţene. „Am ajuns să compun la comandă, pentru concursuri. Mi se dădea tema şi eu trebuia să scriu ceva despre asta. Nu mai simţeam nici o bucurie. Nu era ceva care să mai vină din mine. Aşa m-am simţit toată viaţa. Ca un roboţel”, îşi aminteşte.  A mers şi la olimpiadele de limba română, şi la concursurile de poezie până când, în clasa a VIII-a a ajuns să urască româna.

N-a încetat să citească. A încetat să mai scrie. Cititul era mereu o evadare. „În sfârşit, nu mai eram eu! Cu asta am înlocuit poezia, de fapt. Poate că am făcut-o din comoditate. Cititul e pasiv, presupune mai puţin efort...” La o oră de română din clasa a IV-a l-a văzut pe un coleg că citeşte Harry Potter. S-a îndrăgostit de poveste, a fugit la bibliotecă şi în trei săptămâni terminase toate cele şapte volume. Peste un an s-a îndrăgostit de Winnetou. Căuta romanele pe internet, apoi mergea şi le xerografia. A parcurs aşa 30 de volume, câte le-a găsit. „Ieşea în jur de 7 lei, cartea.” În clasa a IV-a a fost prima dată când a spus „Nu” unui adult, ceea ce n-avea să se mai întâmple foarte curând. Bunica ei ţinea morţiş să meargă la „Negruzzi”. Pe Alexandra o speria faima liceului despre care auzea că e locul celor bogaţi şi extroverţi. Voia să meargă la „Racoviţă”. Acolo i se părea că ar fi fost mai în siguranţă. Bunica ei s-a gândit că mulţi dintre absolvenţii de „Racoviţă” dau mai apoi la „Medicină”, aşa că s-a înduplecat.

Succesul cât o ratare

La competiţia pentru Fondul de Burse s-a înscris pe ascuns. Diriginta a anunţat concursul şi a lăsat afişul la avizier. Când toată lumea a plecat din clasă, Alexandra şi-a notat toate informaţiile. Era în clasa a VI-a şi continua să nu vorbească cu nimeni. Voia să participe la un concurs care se desfăşura de două ori pe an şi pentru care trebuia să plătească o taxă de înscriere. Voia să participe la toate disciplinele: fizică, matematică, română şi engleză. Asta însemna că urma să plătească o taxă pentru fiecare disciplină în parte. Visa să se aboneze şi la Gazeta de matematică.

„M-am bucurat când am văzut că am fost admisă, dar atât. Nu m-am gândit că poate merit, că poate sunt valoroasă.” Când era mică obişnuia să meargă la şah. După ce a luat locul al II-lea pe ţară, profesorul îndrumător a sfătuit-o să vină la antrenamente de trei, patru ori pe săptămână. „Bunica n-a fost de acord. A zis că asta mă va îndepărta de la învăţat.” La fel s-a întâmplat şi când a început să joace tenis. După ce a prins gustul, a fost retrasă.  Când a terminat clasa a V-a cu 9.78 a înţeles că pentru cei din jur, asta este o dramă. A încercat să se abiliteze. În clasa a VI-a a avut 9.96 şi a fost admisă în grupul bursierilor Fundaţiei. Oricâte concursuri ar fi câştigat şi oricâte diplome ar fi adunat, nu-i părea că servesc la mare lucru. Oamenii din preajma ei păreau să se mândrească cu ea atunci când se întâlneau cu prietenii lor. Dar de îndată ce uşile se închideau, auzea mereu cât de mult dezamăgeşte şi cum nu se străduieşte îndeajuns.

„În clasa a VII-a am terminat cu 10. Bunica s-a supărat iarăşi pe mine. I se părea că n-o ascult fiindcă stau prea mult la calculator. Mi-a zis că «De acum te las de izbelişte. Nu te mai împing de la spate.» Într-un fel, chiar a făcut-o. Am terminat a VIII-a tot cu 10. Voiam să-i arăt că pot. «Vezi, tot te-am bătut eu la cap, aşa că ai reuşit» mi-a spus la sfârşit.” Alexandra nu s-a gândit vreodată să tragă concluzii pe marginea rezultatelor sale. Era prea ocupată să câştige o recunoaştere la care nu reuşea să ajungă orice ar fi făcut.

Luptele nevăzute

„De câte ori voiam să fac ceva, mi se spunea: «Dacă tu crezi că aşa e bine pentru tine să faci, n-ai decât.» Cuvintele astea erau mereu spuse pe un ton de parcă eram pe cale să fac cea mai mare prostie din lume. De obicei renunţam.” Înainte de simularea la matematică a stat până la ora unu la calculator. „Doar de ciudă. Să-i arăt că sunt în stare să iau note mari şi dacă trăiesc aşa cum vreau eu.” Înainte de examenul de capacitate de la matematică s-a dus la biliard. Micile ei revolte nu reuşeau să dovedească însă nimic.

„Aveam impresia că trăiesc într-o colivie sau că sunt ca un şoricel dirijat, care nu poate să iasă din labirint orice ar face. Eram întotdeauna tristă. Mă simţeam mereu respinsă de toată lumea, fiindcă nu ştiam să interacţionez şi mă gândeam mereu:«de ce eu? De ce nu pot fi şi eu ca toţi ceilalţi? De ce sunt eu mai cu moţ şi nu pot să râd şi să mă bucur cu ceilalţi?”.  Se spune că eroii, ca să-şi atingă un ţel, trebuie să aibă un rezervor adânc de energie şi determinare, ca să treacă printr-o mulţime de obstacole. Vorbind cu Alexandra, ţi-ai dori să-i faci cunoştinţă cu Max Blecher, un autor care ştie să facă radiografia sufletelor mâncate pe dinăuntru. I-ar explica cum un om ca ea consumă într-un an, în luptele acestea mărunte, exact atâta energie şi voinţă câtă i-ar trebui ca să cucerească un imperiu. Doar că le consumă pe amândouă în pură pierdere. E ca şi cum nu eşti Cezar, deşi îndeplineşti toate condiţiile.

Echilibrul

În colivia de aur, Alexandra a crescut tristă. De când a început programul de mentorat, viaţa ei s-a schimbat. „De atunci am început să mă trezesc fericită dimineaţa”, îţi spune. Nu ştie exact cum s-au petrecut lucrurile, dar a început să vorbească despre ea. Cu donatorul ei, cu alţi bursieri, cu psihoterapeutele de la Fundaţie. Apoi, şi cu ceilalţi colegi, de la şcoală. Apoi, cu necunoscuţi. De când început să vorbească despre ea, nu s-a mai simţit atât de vinovată. Când s-a mai domolit vinovăţia, a putut să ia decizii. Au apărut prieteni în viaţa ei. „Nu voi fi un căţeluş ascultător. Ştiu că mă pot descurca şi singură. Ştiu că sunt în stare şi că trebuie să iau hotărâri pentru mine însămi”, continuă. Nu e vulcanică. Nu e omul care să ia hotărâri pripite, dar nici acela care să se mai plieze în ea însăşi, ca un acordeon amuţit.

Abia a trecut în clasa X-a. Te poţi gândi că la vârsta asta toţi adolescenţii vor să-şi câştige diferenţa faţă de ceilalţi. Fac lesne din „a fi deosebit” un clişeu. „A fi special înseamnă a fi, cumva, mai presus de ceilalţi. Asta te face să fii singur. Aş vrea să fiu înţeleasă, dacă ar trebui să aleg una din două.” E pentru prima dată în viaţa ei când nu se mai simte singură. Învaţă să-şi dozeze energia. „La şedinţele de consiliere, am făcut un exerciţiu. Acum mă gândesc la energia mea ca la un borcan de dulceaţă. Vreau să am grijă pe ce o consum.” Nu vrea să se întoarcă la fetiţa speriată care a intrat în programul de mentorat cu o stimă de sine atât de scăzută, încât orice decizie o paraliza. Acum se simte pregătită să crească prin provocări, în loc să se ascundă de ele.

***
Sprijină un Bursier al Fundaţiei Comunitare şi oferă-i o bursă anuală în valoare de 2200 de lei. Îi poţi oferi cash sau prin transfer bancar, în una sau mai multe rate. Dacă nu-l poţi sprijini singur, sună-ţi prietenii şi acoperiţi suma aceasta împreună. Îl vei ajuta să-şi continue studiile şi să meargă la concursuri fără să se mai simtă împovărat. Îi vei oferi încredere în el însuşi, iar asta va face diferenţa în viaţa lui. Dacă alegi să fii mai mai mult decât donator, poţi intra în programul de mentorat şi descoperi cum poţi să creşti, la rândul tău, datorită întâlnirii cu bursierul tău.
Sun-o pe Andreea Marosac, de la Fundaţia Comunitară Iaşi, la numărul de telefon 0720 540 521 sau scrie-i la adresa andreea.marosac@fundatiacomunitaraiasi.ro şi spune-i că vrei să susţii un bursier FCI. Unul dintre cei 80 de tineri care şi-au depus dosarul are nevoie de sprijinul tău!
•    Fundaţia Comunitară Iaşi administrează bursa de 2200 de lei, direcţionând către bursier 1800 de lei, ca sprijin financiar direct, şi 400 de lei îi investeşte în activităţile de dezvoltare personală a bursierului.

Fundaţia Comunitară Iaşi creează şi implementează mecanisme colaborative prin care ieşenii să poată rezolva ei înşişi problemele cu care se confruntă şi să-şi creeze evenimentele, contextele şi stilurile de viaţă pe care şi le doresc. Fundaţia Comunitară Iaşi îşi propune să ofere instrumentele prin care Iaşul să devină un oraş smart, un oraş deştept, care capitalizează inteligenţa urbană. Prin mecanismele colaborative pe care le dezvoltă, Fundaţia Comunitară Iaşi încearcă să interconecteze ieşenii şi să cultive în comunitate, spiritul de iniţiativă, bunăvoinţa şi gândirea creativă, care se află la baza progresului economic şi cultural al oraşelor deştepte, contemporane.

Printre principalele proiecte şi  programe create  de Fundaţia Comunitară Iaşi se numără Fondurile Numite, Fondul de Burse, Swimathon, Cros pentru Şcoli, Cercul de Donatori Iaşi, Cardul Comunităţii şi Ştiinţescu.

•    Prin Fondurile Numite, companiile şi/ sau familiile pot avea în comunitate rolul unei fundaţii. O companie sau familie care deschide un fond ce-i poartă numele declanşează schimbarea socială exact acolo unde îşi doreşte s-o vadă. De exemplu, Transgor Logistik a deschis Fondul Transgor Logistik pentru încurajarea sportului de masă.  Ieşenii au propus proiecte prin care să rezolve problemele vieţii sedentare în oraş. Prin două linii de finanţare în valoare totală de 90.000 de lei, au fost sprijinite şi implementate 12 proiecte propuse de ieşeni, care au ridicat calitatea vieţii pentru peste 2.253 de beneficiari direcţi şi 40.000 de beneficiari indirecţi.

Implicarea companiei Transgor Logistik a fost premiată la Gala Oameni pentru Oameni în luna noiembrie a acestui an şi în toamna aceasta, compania Centric a deschis un fond de burse pentru tinerii pasionaţi de IT.

•    Fondul de Burse este un program prin care ieşenii sprijină tinerii talentaţi din Iaşi să-şi continue studiile sau să exceleze în domeniile în care fac deja performanţă. Începând cu 2014, programul include şi componenta mentoratului. Copiii din Iaşi îşi depun dosarele pentru a fi sprijiniţi cu o bursă anuală în valoare de 2200 de lei şi pentru a avea şansa să întâlnească un mentor. Echipa Fundaţiei selectează copiii cu rezultate bune şi foarte bune la şcoală, care se implică în activităţi de dezvoltare personală şi socială, dar sunt într-o situaţie fragilă din perspectiva raportului dintre consturile educaţiei şi veniturile familiale. Le cunoaşte poveştile şi caută pentru fiecare în parte, un donator şi un mentor. Ieşenii care vor să sprijine un tânăr strălucit, iau legătura cu membrii Fundaţiei şi le spun cum şi-ar dori să fie bursierul lor. Echipa face o analiză de matching şi aduce împreună donatorii şi bursierii compatibili.

Peste 50 de tineri au fost sprijiniţi de către ieşeni, iar anul acesta Fundaţia a primit peste 80 de dosare eligibile.

•    Swimathon este un eveniment de crowd-funding pentru proiecte comunitare, organizat ca o competiţie de înot. Ieşenii, ONG-urile, companiile şi instituţiile sunt invitate să propună comunităţii ieşene proiecte prin care să ridice calitatea vieţii în Iaşi. Evenimentul este gândit ca un prilej de sărbătoare a generozităţii. Ieşenii aleg să înoate şi să facă crowd-funding pentru proiectele în care cred. Înainte de competiţia din bazin, înotătorii organizează mici evenimente de generozitate, prin care oferă limonadă, prăjituri sau obiecte simbolice în schimbul unor donaţii empatice pentru proiectele pe care le susţin.

În 2015 au înotat 277 de ieşeni şi au mobilizat peste 174.895 de lei pentru 22 de proiecte comunitare.

•    Cros pentru Şcoli este un eveniment sportiv, de fundraising pentru proiectele din mediul educaţional. Evenimentul este conceput după modelul Swimathon şi propune un joc în care ieşenii pot alege unul sau mai multe roluri. Fiecare ieşean poate să propună un proiect prin care să rezolve problemele unei şcoli, poate să alerge şi să facă crowd-funding pentru un proiect în care crede sau poate să doneze pentru unul sau mai multe proiecte pe care îşi doreşte să le vadă transformate în realitate.

În 2015 a avut loc prima ediţie, când au alergat 450 de ieşeni, care au mobilizat peste 63. 000 de lei pentru 11 proiecte din mediul şcolar.

•    Cercul de Donatori Iaşi este un eveniment intim de crowd-funding pentru proiecte propuse de ieşeni, în jurul cărora pot fi coagulate comunităţi de oameni pasionaţi. Evenimentul este organizat în mod voluntar de o reţea de ieşeni care se schimbă, de la an la an. Aceştia caută oameni şi ONG-uri care au stimulat prin activităţile lor, gândirea creativă în Iaşi. Cei care au o idee năzdrăvană în jurul căreia pot închega o comunitate de oameni pasionaţi îşi prezintă proiectele în seara evenimentului. Atunci are loc o licitaţie filantropică şi cei prezenţi donează pentru proiectele care îi atrag.

Până acum au fost finanţate nouă proiecte propuse de ieşeni, pentru ieşeni şi s-au mobilizat peste 4000 de lei pentru fiecare dintre ele.

•    Cardul Comunităţii este un program de sprijinire a economiei locale prin participare civică. Ieşenii care folosesc cardul comunităţii primesc în dar, reduceri empatice din partea antreprenorilor parteneri în program. De fiecare dată când ieşenii sprijină antreprenoriatul local, antreprenorii fac o donaţie în numele lor, pentru constituirea unui Fond Comunitar. Prin acest fond vor fi finaţate proiecte comunitare propuse de ieşeni. Selecţia proiectelor care vor primi finanţare este făcută prin vot, de către antreprenori şi ieşenii care au folosit Cardul Comunităţii.

•    Ştiinţescu Iaşi este un program destinat revitalizării educaţiei ieşene, în domeniul STEM (ştiinţe, tehnologie, inginerie, matematică). Ieşenii au fost invitaţi să propună soluţii practice prin care elevii să-şi exerseze gândirea creativă şi să deprindă abilităţi tehnice. 35 de proiecte au intrat în concurs.

Fundaţia Comunitară Iaşi supervizează implementarea proiectelor finanţate prin colaborarea ieşenilor şi are grijă ca fondurile să fie investite în mod transparent. Ieşenii care au participat la implementarea unui proiect sunt ţinuţi la curent cu evoluţia poveştii pe care au adus-o în realitate.