Lista directorilor societăţilor Primăriei care câştigă mai mult decât Iohannis
Directorii din cadrul administratiei publice locale se afla în fruntea listei cu cele mai mari (...)
citeste totjoi, 07.07.2022
USR-PLUS nu a răspuns propunerilor partidului pro-autostradă, iar celelalte partide „mint de 30 de ani“.
Ionel Apostol, preşedintele celui mai nou partid de pe scena politicii ieşene, „Împreună pentru Moldova“, a anunţat ieri că formaţiunea nu va face nicio alianţă înaintea alegerilor locale programate pentru 27 septembrie.
În timp ce el s-a referit la discuţiile eşuate cu cei de la USR-PLUS, vicele Cătălin Urtoi a adăugat că „nu stăm la comanda unor partide care ne mint de 30 de ani“.
Ionel Apostol a precizat că, în urmă cu o lună şi jumătate, a formulat trei propuneri către cei de la USR-PLUS: susţinerea candidatului IPM la Primărie (Cătălin Urtoi), susţinerea pe liste separate a unui candidat independent (istoricul Dorin Dobrincu, membru al asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă“ şi membru fondator al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei), respectiv realizarea unui sondaj comun pentru desemnarea celui mai bine cotat candidat.
„Cei de la USR-PLUS nu au dat curs cerinţelor noastre“, a adăugat Apostol, care crede că, „odată cu venirea domnului Marius Bodea, s-au închis toate culoarele de discuţie“.
„Se pare că atât la PNL, cât şi la USR vor fi (pe listele de candidaţi, n.r.) oameni ai lui Relu Fenechiu“, a închis subiectul liderul formaţiunii proMoldova.
Cătălin Urtoi a reamintit că „scopul partidului este dezvoltarea regiunii Moldova, nu depindem de partidele de la Bucureşti“.
El a condamnat abţinerea senatorilor USR de la votul de alaltăieri din Senat pentru adoptarea OUG 105, ordonanţă prin care restricţiile de mediu au fost suspendate pe traseul Autostrăzii Unirii. Proiectul a trecut cu 118 voturi pentru, niciunul împotrivă şi cele 13 abţineri, şi urmează să intre la Camera Deputaţilor.
Liderii ieşeni ai USR-PLUS au evitat să comenteze decizia celor de la „Împreună pentru Moldova“, deşi Cosette Chichirău şi Marius Bodea au menţionat în ieşirile lor publice discuţiile purtate în vederea constituirii unei coaliţii electorale.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Kristalina Georgieva (FMI): Nu putem exclude o recesiune globală anul viitor
Ministrul de externe al Ucrainei: Mulţumesc din toată inima României, prietenul nostru bun
Trei melodii controversate ale lui Michael Jackson au fost eliminate de pe platformele de streaming
Premierul Boris Johnson va demisiona, joi, din funcţia de lider al Partidului Conservator
Raport ONU: Foametea la nivel mondial, amploare fără precedent în 2022
Pompierii din Moldova şi-au dat întâlnire la Botoşani pentru un concurs de abilităţi
Șefii MI5 și FBI, în primul discurs comun din istorie: „Xi Jinpimg, o amenințare la adresa lumii”
Admiterea la facultățile Universității de Științele Vieții Iași (USV) începe luni, 11 iulie (P)
Un turist a filmat momentul în care Roxana Donisan este atacată de rechin
VIDEO - Accident cumplit filmat în Galaţi. Un motociclist se zbate între viaţă şi moarte
Crimă în trafic la Bacău. Ucis în bătaie pentru că a acroşat o oglindă
În caz de război, Belarusul ar ataca prima dată Polonia, îşi face curaj un comandant belarus
Mezzosoprana Maria Macsim va fi omagiată la Opera Națională Română Iași
Un precedent juridic periculos la Iași. Secretarul primarului penal scapă basma curată
Născută la Moscova, Rybakina a vorbit despre război înaintea meciului cu Halep
Dezvăluirile Andreei Ibacka: De ce nu doarme în pat cu Cabral şi legătura cu Ceauşescu
O nouă țeapă pentru românii care merg în Grecia. Atenţie la ciorbă!
Supărare mare pentru angajaţi: Nu toţi vor primi tichete de masă de 30 de lei. Care este motivul
Preţurile petrolului au scăzut miercuri la minime ale ultimelor 12 săptămâni
Zelenski: În sfârşit simţim că armele primite de la parteneri au început să funcţioneze puternic
Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi
Lista directorilor societăţilor Primăriei care câştigă mai mult decât Iohannis
De ce se trag rachetele antigrindină? Unii fermieri nu le văd cu ochi buni
Poliţiştii l-au găsit dormind la volan, în şanţ, cu o alcoolemie de 2 la mie
O escrocherie de milioane: tranzacţii fictive cu bovine. Şapte ani de închisoare
Post de director al unui important spital din Iaşi, scos la concurs
Femeia beată, de 40 de ani, ucisă de caniculă în condiţii misterioase: se va face autopsie
O zi de naştere la care s-ar putea gândi, doi ani, în spatele gratiilor
Premii pentru elevii cu medii de zece la Evaluare şi Bacalaureat
Primele 3000 de hectare de culturi agricole afectate de secetă, înscrise la despăgubiri
Portar format de Inter Milano, adus la Politehnica Iaşi! Lotul pentru Bulgaria - UPDATE
Secretarul primarului penal scapă basma curată. Un nesănătos precedent juridic la Iași
Zeci de hectare de pădure au fost arse în Sihlea, judeţul Vrancea, arse din cauza unui incendiu
Femeie ucisă la un eveniment politic din Suedia. Un bărbat de 33 de ani este principalul suspect
Semifinalele de simplu masculin de la Wimbledon: Djokovici – Norrie, Kyrgios – Nadal
Bărbat din municipiul Băcău, decedat în urma unui conflict spontan
Bărbatul care a ucis 7 oameni lângă Chicago de ziua SUA pregătea încă un atac în Madison
Bilanţul victimelor de pe Gheţarul Marmolada creşte la nouă morţi; ”Mai sunt de găsit trei dipăruţi”
Australianul Simon Clarke a câştigat etapa a cincea a Turului Franţei
Partidul lui Dragnea critică greşelile gramaticale ale lui Marcel Ciolacu, şeful PSD
Ministrul Tanczos Barna, recunoaşte că programul pentru fotovoltaice merge prost, ritmul e lent
Tenismena Mihaela Buzărnescu, victorii la simplu şi la dublu la Bastad
12 tineri din Botoşani au provovat un scadal monstru. Ei au fost potoliţi doar cu focuri de armă
Ţiriac: Simona, pe hârtie, nu are adversar la Wimbledon. Nu mă duc la finală
Ioan Alexandru TOFANUn vis de vară după Bacalaureat |
Codrin Liviu CUȚITARUO lume a celorlalţi |
George ŢURCĂNAŞUCinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III) |
Bogdan ILIESCUConu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor |
Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.